Secundele care contează

93% dintre coliziuni sunt cauzate de factorul uman, iar 80% au la bază pierderea atenției șoferului pentru câteva secunde. Trei – potrivit unui studiu realizat de Virginia Transportation Research Council. Cea mai avansată tehnologie de prevenire a accidentelor, testată cu succes de mediul privat, este acum disponibilă în România. Aparatele MobilEye oferă șoferului un timp suplimentar de reacție în situații critice.

Știați că: impactul accidentelor în PIB este între 1 și 3%?

Institutul de Studii Financiare (ISF) și MobilEye, lider pe segmentul de sistemelor video de asistență la volan, au organizat, la sfârșitul lunii mai, la București, un seminar pe tema managementului costurilor asociate incidentelor rutiere.

Majorarea riscului de producere a accidentelor ca urmare a creșterii parcului activ de autovehicule și, bineînțeles, a numărului șoferilor, generează un cadru nou pentru desfășurarea activității de transport, care presupune o atenție sporită acordată pregătirii șoferilor și stării tehnice a autovehiculelor.

Costurile de asigurare și, mai ales, cele generate de producerea unei coliziuni pot duce, chiar, la dispariția unei companii de profil. Tot astăzi, se constată o creștere de peste 1.000% a ponderii daunelor morale din totalul daunelor auto, despăgubirile plătite pentru vătămări corporale pe RCA majorându-se accentuat – 25% din totalul daunelor plătite în 2014. Iar costurile suplimentare generate de absența unui sistem predictibil sunt transferate asiguraților.

Remus Stoica

„Cele 470 de milioane de lei, plătite în 2014, au reprezentat o creștere de 24% față de 2013 și de peste 2000% față de 2007”, a explicat, în cadrul evenimentului, Remus Stoica, Project Manager în cadrul Institutului de Studii Financiare.

Reprezentantul ISF a prezentat necesitatea realizării unui proiect de cercetare având ca obiectiv urmărirea relației dintre implementarea Sistemelor Video Avansate de Asistență la Volan (ADAS), impactul asupra reducerii cererilor de daune și nivelul primelor de asigurare în analiza unui model actuarial (n.r. actuariat – aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în calculele privind asigurările și, în general, operațiile financiare).

Cercetarea va avea la bază un mecanism obiectiv, bazat inclusiv pe un studiu comportamental, care să asigure o poziționare echilaterală prin includerea în ecuație a întregii palete de actori cu interes patrimonial în scăderea numărului de incidente rutiere.

În acest context, se impune alegerea unui eșantion reprezentativ, participanții putând beneficia de o scădere a costurilor de asigurare, ca urmare a reducerii cheltuielilor cu despăgubirile.

Premise prentru reducerea primelor de asigurare

Remus Stoica a precizat că, în perioada următoare, vor fi stabilite părțile partenere implicate în proiect (stakeholderi), cadrul (rolul fiecărui participant), bugetul (parametrii referitori la dimensiunea grupului țintă și alegerea soluției hardware adecvate), planul de implementare. El a invitat companiile din piață să participe la această cercetare.

Efectele studiului ar putea consta în creșterea gradului de siguranță rutieră în România, prin reducerea accidentelor, cunoașterea comportamentului șoferilor pe segmente de interes, oferirea unui instrument alternativ, integrabil, în algoritmul de calcul al primelor, creșterea profitabilității, ca urmare a scăderii cheltuielilor cu despăgubirile, precum și în reducerea cheltuielilor implicate de accidentele auto la nivelul autorităților statului și al societății, în general.

Raz Peleg

Remus Stoica a menționat că, în viitorul apropiat, vom asista la o transformare a zonei de retail, punându-se mai mult accent pe nevoile particulare ale clientului. În acest context, tehnologia va juca, în viitor, un rol foarte important, nu doar în achiziția de polițe, ci și în personalizarea produselor în funcție de client (telemetrics) și, mai ales, în activitatea de gestionare a daunelor.

Furnizorul ADAS în cadrul acestui proiect de cercetare este RM Alliance Consulting, importatorul MobilEye în România. Compania își propune să fie lider pe piața locală în furnizarea de tehnologii, inovații și solutii integrate de ultimă oră în domeniul auto și al siguranței rutiere.

Prin intermediul RM Alliance Consulting, tehnologia care echipează din fabrică automobilele BMW, Volvo și General Motors este disponibilă, acum, și în România, pentru autoturisme, microbuze, camioane și autocare. Potrivit lui Raz Peleg, director de vânzări regional MobilEye pentru Europa, în condițiile în care cele mai multe dintre accidentele rutiere au drept cauză erorile umane, un sistem care ar putea avertiza șoferul cu o jumătate de secundă înainte de producerea unui impact ar putea reduce cu circa 60% numărul total de accidente. Dacă avertizarea ar avea loc cu două secunde înainte, numărul accidentelor ar tinde către zero. Aparatele MobilEye oferă șoferului un timp suplimentar de reacție în situații critice.

„Al treilea ochi”

MobilEye este un inovator în dezvoltarea sistemelor video avansate de asistență la volan, oferind o platformă cu procesor dedicat și algoritmi de prelucrare a imaginii, care permit avertizarea la depășirea benzii de circulație, în caz de risc de coliziune frontală, inclusiv detectarea motociclistilor, avertizarea în caz de pericol privind coliziunea cu pietoni și detectarea bicicliștilor. Acestora li se adaugă monitorizarea distanței frontale și avertizarea în trafic, detectarea vehiculelor pentru fuziune cu detectare radar, control inteligent pentru faza lungă, recunoașterea semnelor de circulație și pilot automat (Tempomat) adaptiv.

Sistemele funcționează ca un „al treilea ochi” pentru conducătorul auto, prin asistența în operațiunile de rutină din timpul șofatului (de exemplu Monitorizare Distanță Frontală și Avertizare Depășire Bandă), generând avertizări în timp util (de exemplu Avertizare Coliziune Frontală), în situații periculoase.

De menționat că, în momentul în care numărul avertizărilor sonore depșește o anumită limită, în cazul unui șofer, managementul este anunțat pentru a evalua situația. Chiar dacă șoferul nu a avut accidente și se plasează la un nivel bun privind consumul de carburant, pot apărea o serie de probleme (de exemplu oboseală, o încărcare emoțională mai mare etc) care să îl așeze într-o zonă de risc. Toate acestea pot fi, astfel, gestionate din timp de coordonatorul activității de transport.

Inovația tehnologică unică, la MobilEye, constă în folosirea unei camere video pentru toate funcțiile și rularea simultană a unor multiple aplicații pe un procesor video EyeQ™ și EyeQ2™. Procesoarele dedicate MobilEye EyeQ™ și EyeQ2™ combină atât performanța, cu prețurile scăzute, cât și concetrarea unor multiple aplicații pe o singură platformă.

Astfel, MobilEye oferă sisteme cu funcții multiple pe o plaformă hardware unică, precum și în prelucrarea paralelă a unor operațiuni care, în trecut, erau posibile numai prin folosirea mai multor senzori separați.

O investiție care se amortizează ușor

Printre clienții RM Alliance Consulting care utilizează sistemul MobilEye pe întreaga flotă, se numără Coca-Cola HBC, care a obținut rezultate semnificative în reducerea riscurilor privind siguranța rutieră.

De menționat că firme de asigurare din câteva țări din lume acordă reduceri de prime pentru mașinile care au astfel de sisteme de siguranță și multe flote din Europa iau deja decizii de implementare. Flote din întreaga lume, precum Minera Escondida (cea mai mare companie din industria extractoare de cupru din lume) și CR England (cea mai mare companie transportatoare de produse refrigerate pe plan mondial) au observat că, după ce au instalat produsele MobilEye pe vehiculele lor, șoferii și-au îmbunătățit în mod vizibil conduita la volan.

Integrând dispozitivele MobilEye la sistemul de management al flotelor, managerii au reușit să elimine șoferii care nu respectau regulile de siguranță în trafic. De asemenea, datele statistice privind eficiența economică au fost impresionante: CR England a raportat o reducere cu 40% a costurilor legate de accidente, per milă condusă. Adăugând, la acest aspect, reducerea cheltuielilor provenite din situații precum blocarea vehiculelor în reparație, pierderea bunurilor și primele de asigurare majorate, devine clar că, evitând chiar și o singură coliziune, investiția este acoperită.

Meda BORCESCU

meda.borcecsu@ziuacrgo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.