Si in Romania exista excelenta in logistica

Ce inseamna un supply chain competitiv in Romania? Cum se pot rezolva problemele de eficienta in contextul crizei economice? Este externalizarea o solutie? Sunt intrebari la care s-au gasit raspunsuri concrete in cadrul seminarului Asociatiei Romane de Logistica (ARILOG) desfasurat in data de 23 martie la Mariott.

Evenimentul ARILOG organizat sub titlul „Supply chain competitiveness, performance in Romanian reality or opportunity?“ a pus accentul pe studii de caz, profesionistii din logistica putand afla direct de la protagonist cum au fost puse in practica solutii care au dus la rezultate cu adevarat pozitive.

Exista acuratete 100% la picking?

Se pare ca da. Este rezultatul pe care KLG l-a obtinut in colaborare cu Wrigley Romania, dupa ce importatorul a decis externalizarea activitatii de logistica. Wrigley Romania actioneaza in categoria de produse zaharoase/dulciuri, fiind prezenta pe segmentele guma de mestecat si bomboane (bomboane tari, bomboane gumate, jeleuri si bomboane mentolate), ca unic importator al brandurilor cu acelasi nume pentru piata autohtona. Importatorul a decis externalizarea pentru a avea mai mult timp pentru a se concentra pe activitatile de baza, pentru a elimina investitiile in infrastructura, a avea costuri clare si transparente, pentru a se adapta mult mai rapid la conditiile pietei si pentru a folosi tehnologii, proceduri si know how international in conditiile reducerii riscului operational. A ales KLG pentru experienta si performanta in operatiuni logistice, conexiune EDI intre sisteme, pentru ca oferea un singur contact pentru toate operatiunile, in conditii de evidenta a stocului (pe loturi) in timp real si distributie nationala in 24-48 ore. La acestea, se adauga Reverse Logistics, servicii cu valoare adaugata si vamuirea la domiciliu a produselor importate. Dupa ce au fost puse la punct toate aspectele, sistemul functioneaza cu rezultate cat se poate de interesante. Atunci cand s-a facut analiza indicatorilor de performanta, acuratetea pickingului calculata ca raport dintre numarul de bucati pregatite pentru livrare si numarul de bucati comandate de Wrigley a fost de 100% in lunile ianuarie si februarie 2010.

Cum este posibil asa ceva, ne-a explicat Paul Nita, director operatiuni Bucuresti KLG Europe. „Toate produsele au cod de bare EAN (13 cifre), dar si locatiile au coduri de bare (non-EAN). Fiecare articol se scaneaza la receptie si se aseaza pe locatie numai cu folosirea scanner-ului (si a sistemului implicit). De asemenea, la pregatirea comenzii, paletii se aseaza pe locatiile de picking in acelasi mod, utilizand numai scanner-ul, fara ca pickerul sa aiba vreo hartie cu comanda. Astfel, toate informatiile sunt primite prin intermediul scannerului direct din sistem. Acesta il trimite la locatia unde se afla produsul si nu il lasa sa scaneze produsul decat dupa ce scaneaza locatia (sistemul interpreteaza astfel ca omul a ajuns fizic in fata paletului cu produsul comandat). Dupa scanarea locatiei, sistemul ii arata pe scanner ce produs trebuie sa ia, fara a fi indicata si cantitatea. Abia dupa ce pickerul scaneaza codul EAN al produsului, sistemul ii spune cate bucati trebuie sa ia de pe palet (sistemul obliga omul sa se duca la locatie si sa scaneze produsul pentru corectitudinea pickingului). Dupa ce ia bucatile indicate pe scanner, trebuie sa confirme tot pe scanner cate a ridicat si atunci sistemul le considera pickerite. Dupa ce a luat produsele de pe locatie, pickerul le duce in rampa, unde sunt verificate bucata cu bucata de catre gestionar. Pana acum, nu am avut nici o diferenta la pregatire datorita limitarilor impuse de sistem“, a aratat Paul Nita. Asa se explica acuratetea 100%. Adica nici un bax nu s-a aflat la inventar pe alta locatie decat cea din sistem… si nici un articol nu a avut diferente +/- fata de stocurile din sistem.

KLG activeaza in Romania din 2005, are in prezent peste 300 de angajati, 6 filiale si opereaza peste 75.000 livrari/an, cifra anuala de afaceri ridicandu-se la 14 milioane euro. Intre clientii furnizorului de logistica se numara Wrigley, Domo, LG, Panasonic, Timken, Logitech, Recas, 3M, Samburesti, Adidas, Radox, Elkotech, Takko, Deichmann, Akzo Nobel, Geplast, Scop si Ipso.

Dar solutii pentru cresterea cu 300% a productiei?

Chiar daca externalizarea reprezinta cea mai importanta tendinta a acestei perioade, exista si solutii aplicate cu succes in cazul producatorilor care decid sa isi gestioneze singuri activitatea de logistica. Un exemplu in acest sens a dat Adrian Anculete, SCM Solutions Area Leader EE Oracle Romania, care a prezentat modul in care au fost rezolvate problemele celor de la Phoenixy, companie producatoare a pufuletilor Gusto. Phoenixy a fost infiintata in 1992 la Ploiesti, avand ca obiect principal de activitate fabricarea pufuletilor, biscuitilor, piscoturilor si a altor produse alimentare. Foloseste tehnologie de fabricatie moderna si de inalta performanta, iar materiile prime si materialele utilizate sunt exclusiv naturale. Compania, care are peste 300 de angajati, isi comercializeaza produsele atat pe piata interna cat si pe cea externa. Phoenixy este certificat conform standardelor IFS (International Food Standard) si HACCP (Sistem de Management al Sigurantei Alimentului). „Urmare a dorintei Consiliului de Administratie de a intari controlul asupra operatiunilor Phoenixy si de a automatiza procesul de planificare, lansare si urmarire a productiei, in anul 2008 s-a implementat un ERP Oracle (Contabilitate, Financiar, Achizitii, Stocuri, Desfacere, Productie de proces)“, a explicat Adrian Anculete. Ulterior, s-a decis cresterea cu 300% a productiei, fara a fi majorate spatiile si manopera de stocare, dar pastrand calitatea serviciilor de stocare, inclusiv elemente precum: trasabilitatea pe loturi, consumul FEFO, independenta de operatorul uman. In plus, se dorea limitarea unor probleme specifice printre care diferenta scriptic/faptic si marfurile „pierdute“ (existente, dar de negasit la nevoie…). Solutia a reprezentat-o o extensie a sistemului Oracle existent prin implementarea modulului Oracle Warehouse Management System. Principalele obiective atinse au constat in posibilitatea de a crea, actualiza si testa usor reguli complexe de put away si picking, fara efort de programare; utilizarea de dispozitive mobile pentru comunicatia online intre operatorii din depozit si aplicatiile Oracle; reducerea efortului de instruire a operatorului din depozit. Au existat, de asemenea, extensii la solutia implementata. Astfel, la cererea clientului, solutia standard Oracle a fost extinsa cu cateva customizari (specifice livrarii in saci): utilizarea in zona de expediere a terminalelor tactile (touch-screen) prin care se raporteaza online in sistem cantitatile efectiv incarcate si livrate; tiparirea documentelor de insotire (inclusiv a facturii) pe baza cantitatilor efectiv livrate; trimiterea de instiintari catre clienti (ASN – Advanced Shipment Notice) prin fax/email, privind cantitatile efectiv livrate in vederea pregatirii platii.

Cine sunt profesionistii de top?

Acestea sunt exemple potrivit carora exista excelenta si in Romania. O concluzie pe care au intarit-o studiile de caz prezentate de Ileana Constanda, director comercial Transport la Aquila, Gianluca Testa, consultant GDS, si Andrei Iordan, managing partner WINFO. Sunt motive in plus pentru ca actorii de pe piata romaneasca de logistica sa se inscrie in competitia nationala: ARILOG Logistics & Supply Chain Awards. Sunt trei categorii unde se pot obtine premii: Best Logistics and Operational Excellence Award; Win-Win Collaboration Award; Logistics Manager of the Year Award. Bineinteles, criteriile si descrierile de selectie sunt conform standardelor Asociatiei Europene de Logistica – ELA. Si numai castigatorii premiilor nationale pot concura la selectiile europene! Termenul limita pentru depunerea candidaturilor este 31 august. Succes!

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.