Sisteme de securitate pentru șofer și marfă

Într-un număr anterior povesteam despre transportatorii din Mexic, care se văd nevoiți, în ultima vreme, să își blindeze mașinile, pentru a face față atacurilor înarmate. Chiar dacă Europa nu este atât de expusă criminalității „la drumul mare” precum alte zone din lume și chiar de blindaje nu este (încă) nevoie, totuși, TAPA EMEA atrage atenția aproape în fiecare lună asupra creșterii îngrijorătoare a furturilor de marfă.

De la atacuri în mers, demne de „Cirque de Soleil”, la deturnări de camioane, sechestrări de șoferi sau atacuri cu gaz, se pare că, dacă marfa rentează, nici hoții europeni nu dau dovadă de prea multă timiditate. Asta ca să nu mai vorbim despre permanenta amenințare a pasagerilor clandestini, care încearcă să se folosească de orice ocazie sau metodă, pentru a se infiltra în camioanele cu destinația Marea Britanie. Din acest motiv, ne-am propus, în acest Ghid, să vă prezentăm pe scurt câteva dintre metodele tehnice suplimentare de protecție pe care le pun la dispoziția clienților câțiva dintre cei mai importanți producători de vehicule comerciale din Europa.

Sistemele fac parte din paleta largă de accesorii IVECO:

DIABLOCK – încuietoare automată de siguranță, pentru compartimente de încărcare. După 5 secunde de la închiderea ușii, mecanismul blochează ușa, automat.

  • LEOBLOCK – sistem de alarmă care poate fi asociat DIABLOCK și care avertizează în cazul deschiderii frauduloase.
  • Sistem antifurt pentru vehicul – cu gestionare prin telefon. Permite blocarea motorului și protecție anti-pornire.
  • TECNOSAT – sistem de monitorizare GPS, independent de telematica vehiculului, cu transmitere automată a alarmelor, coliziunilor, semnalelor SOS. Permite transmiterea SOS și prin comandă la bordul vehiculului.
  • Blocator extern pentru compartimentul de încărcare.
  • Mai multe variante de sisteme de supraveghere video 360° + DVR + Senzori proximitate. Kit-urile vin în mai multe variante de capacitate de stocare, arii de acțiune și ecrane.

MAN propune un sistem de camere care asigură atât o creștere a gradului de siguranță în circulație, cât și o mai bună supraveghere a zonelor din jurul camionului, pentru depistarea oricăror intervenții suspecte.

MAN VideoView constă din două intrări video, care fac posibilă montarea a două camere analogice de luat vederi. Imaginile sunt afișate pe ecranul color de 7 inch de la bordul vehiculului, parte a sistemului MAN Media Truck Advanced.

Opțiuni de activare:

– prin intermediul interfeței touch-screen a display-ului radio;

– prin intermediul butonului de control CAM al radioului (prin apăsarea de mai multe ori, se realizează schimbul între cele două fluxuri de imagini).

Avantaje:

– vizibilitate îmbunătățită, datorită faptului să se poate regla poziția camerei după necesități;

– economii financiare, nefiind nevoie de instalarea unui ecran suplimentar la bord;

– câmpul vizual al șoferului către înainte nu este limitat de instalarea unor ecrane suplimentare;

– interfața plug-and-play din fabrică permite instalarea camerelor în orice moment și folosirea lor imediată.

Mercedes-Benz Trucks investește masiv în cercetare și dezvoltarea de sisteme de siguranță, dar și în măsuri de precauție constructive, în ceea ce privește securitatea antifurt.

  • Standard Actros: sistem de închidere centralizată, care poate fi extins, opțional, la închiderea automată a geamurilor și a trapei.
  • Opțional: sistem de alarmă multifuncțional pentru camion și semiremorcă/remorcă, acesta dispunând de trei senzori ultrasonici suplimentari, montați în interiorul cabinei. Semnalele acustice și vizuale, care se declanșează la detectarea posibililor intruși, măresc siguranța șoferului și a întregului ansamblu.
  • Standard noul model Actros, lansat în toamna anului 2018: sistem MirrorCam care, pe lângă contribuția semnificativă privind manevrarea camionului, are și rol de protecț Înlocuind oglinzile convenționale cu două camere montate la exteriorul autovehiculului și două ecrane de 15 inch pe stâlpii A din interiorul cabinei, MirrorCam este benefic atunci când șoferul se odihnește sau doarme: un comutator amplasat pe ușă și unul lângă pat activează sistemul timp de două minute. Acest lucru permite șoferului să verifice, pe ecrane, în orice moment, zona din jurul vehiculului. În cazul unei tentative de furt a încărcăturii sau a combustibilului, ori de vandalizare a vehiculului, șoferul poate da rapid alarma asupra situației. Acest sistem funcționează chiar și atunci când perdelele sunt trase sau autovehiculul este complet oprit.

Renault Trucks a introdus, o dată cu lansarea celei mai recente generații T, câteva soluții de protecție pentru șofer.

  • Alarmă multifuncțională. În momentul în care cineva încearcă să forțeze ușile sau portbagajele exterioare, sau sparge o fereastră, se declanșează o alarmă care emite un semnal de 90 dB, care se repetă de până la 10 ori timp de 30 de secunde. Alarma se declanșează, de asemenea, dacă vehiculul este tractat sau cabina rabatată. Renault Trucks a prevăzut și posibilitatea conectării acestei alarme la trailer, pentru prevenirea furtului de marfă.
  • Buton de alertă la bordul vehiculului, la îndemâna șoferului, care poate fi acționat în eventualitatea unui pericol iminent. Acest buton declanșează alarma și aprinde luminile cu intermitență.
  • Sistem de încuietoare mecanică anti-efracție, denumit Doorlock. Acest sistem fixează ușa de mânerul treptelor, făcând imposibilă deschiderea acesteia din exterior.
  • Dispozitiv care, conectat la priza de 12/24 V de la bord, previne șoferul în cazul detectării oricărui tip comun de gaz toxic.

Scania propune mai multe sisteme anti-furt, de protecție și alarmă, toate ca dotări opționale:

  • Alarmă furt de combustibil – sistem care măsoară nivelul de combustibil din rezervor, atunci când camionul este parcat. Acesta detectează o scădere de minimum 4-8% a volumului de combustibil, în funcție de configurația rezervorului. Activă timp de 65 h. Capacul rezervorului informează potențialii infractori asupra existenței alarmei.
  • Dispozitive anti-furt pentru rezervor.
  • Sistem de alarmă, controlat prin telecomandă. Atunci când este activat, cabina este monitorizată în mod constant prin intermediul unor senzori de mișcare și a unora instalați pe uși și trape. De asemenea, există și un senzor de înclinare. Este posibilă activarea senzorilor autonom unii față de ceilalț Include un buton de panică pentru șofer, în cazul unei situații de urgență.
  • Închidere centralizată automată de securitate, cu sau fără sistem de alarmă. Ușile se încuie automat, când vehiculul atinge o viteză de 15 km/h. În cazul producerii unui accident în care se declanșează airbag-ul, ușile se descuie automat. În cazul în care vehiculul nu este dotat cu airbag sau dacă acesta nu se declanșează, ușile trebuie descuiate manual.
  • Încuietoare suplimentară pentru uși, folosită, de exemplu, pe timpul nopții, în timpul pauzelor.

Volvo Trucks pune la dispoziția clienților săi câteva sisteme opționale importante, de natură să crească gradul de securitate la bord, dar și posibilitatea urmăririi și depistării camionului, în cazul (nedorit) al unei deturnări:

  • Sistem antifurt, care propune două variante: doar pentru cabină, sau unul care acoperă atât cabină, cât și suprastructura/semiremorca/remorca. Acest sistem îndeplinește cele mai înalte cerințe setate de către companiile europene de asigurări. Alarma este integrată cu sistemul de închidere centralizată și utilizează aceeași telecomandă (când ușile sunt închise, se armează și sistemul) și propune, de asemenea, și un buton de panică (dacă șoferul apasă acest buton mai mult de 2 secunde, se pornește alarma).
  • Sistemul Dynafleet, care permite localizarea camionului. Conform celor declarate de către reprezentanții producătorului, au existat numeroase cazuri în care sistemul a permis localizarea și recuperarea unui camion furat.
  • Aplicația My Truck, care avertizează șoferul dacă pornește alarma și care îi permite să verifice starea camionului, direct de pe telefon, oriunde s-ar afla – de exemplu, dacă ușile sunt încuiate etc.
  • Posibilitatea montării unor camere de luat vederi suplimentare, în special in spatele semiremorcii, permițând șoferului să sesizeze dacă există tentative de furt de marfă atât în mers, cât și în staț
  • Geamuri laterale laminate, care se sparg foarte greu. Parbrizul laminat este standard, fiind vorba despre o cerință legală.
  •  

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.