„Șoferii mei sunt cei mai buni”

Cu mulți ani în urmă, un amic își dorea foarte mult să „guste” viața specifică șoferilor de camioane… Atât de mult, încât am decis să îl ajut. După mai multe telefoane, am găsit o firmă serioasă, care ne-a recomandat unul dintre șoferii săi de încredere și, astfel, „amicul” și „șoferul de încredere” au plecat, împreună, într-o cursă de câteva mii de km.

Ideea de aventură epică, cu care plecase la drum entuziastul neinițiat, s-a lovit, încă din prima zi, de realitatea vieții de șofer de cursă lungă. Mai exact, din prima seară, când experimentatul șofer a început petrecerea, alături de alți colegi de meserie, sau, mai bine spus, colegi de sticlă, pentru că, pe lângă muzică deocheată și cuvinte scabroase, întreaga adunare era „stropită” cu mult alcool, iar agapa se prelungea până spre dimineață. În fiecare noapte, grupul se schimba, însă programul era același. Iar, în prima parte a zilei, bietul om, prins în această avalanșă de nunți și botezuri, era terorizat de gândul că în orice moment ar putea intra în ceva, în condițiile în care treceau ore bune și sute de kilometri parcurși până când șoferul dădea semne certe că ar fi treaz.

După câteva zile nu a mai suportat, a părăsit camionul și s-a întors acasă cu un avion.

Nu știu dacă se gândea serios la posibilitatea de a deveni, la rândul lui, șofer de camion, însă după această experiență…

Văzând că problema alcoolului pare a fi una serioasă, am început să sun mai mulți patroni și manageri de firme de transport, pentru a afla dacă îngrijorarea este una reală. Răspunsul tuturor a fost aproape identic: „nu există această problemă”, „șoferii noștri sunt conștienți de obligațiile pe care le au”, „firma noastră manifestă toleranță zero la alcool”… Iar aceste declarații au rămas neschimbate și astăzi.

Deci, nu avem motive să ne alarmăm… Totuși, poveștile au continuat să apară… Însă cine are timp pentru bârfe, când legislația europeană riscă să dea peste cap afacerile de transport?

Cu câteva zile în urmă, un patron de firmă de transport mi-a povestit, cu multă vehemență, o întâmplare pe care șoferii lui au trăit-o în depozitul unui client. Este vorba despre o firmă mare din România, cu pretenții și tradiție… Șoferii acesteia s-au îmbătat și au avut un comportament incalificabil față de angajații depozitului. Rezultatul a fost că toți șoferii au fost dați afară, pauzele nemaifiind permise în incinta depozitului. Toată lumea a avut de pierdut, iar patronul „vehement” mi-a spus că bețiile, violența și furturile sunt atât de răspândite prin parcările de camioane, încât șoferii lui au ajuns să se ascundă, căutând locuri de parcare cât mai izolate. „Bine le face că îi dă afară din Europa!” a concluzionat patronul revoltat. A spus-o la supărare, dar ce legătură a văzut între Pachetul de Mobilitate și indisciplina șoferilor ce lucrează în Europa? Nu există nici o legătură între ele… sau este?

Îmi amintesc cursul de management al timpului la care am participat, la una dintre conferințele Ziua Cargo, aspecte reluate și în „Ghidul pentru managerul de transport și logistică”, publicat în ianuarie anul acesta. După o împărțire a problemelor în funcție de importanță și scadență, consultantul ne-a recomandat să ne concentrăm cât putem de mult pe problemele importante și mai puțin urgente, chiar dacă tendința firească este să „alergăm”, în primul rând, la cele urgente. Are logică, dacă stai să te gândești – chiar dacă ne confruntăm, continuu, cu probleme urgente, unele chiar importante, șansele să le rezolvăm în mod corect sunt reduse (pur și simplu nu este timp suficient). Riscăm să devenim niște salvatori, care se străduie să evite, în ultimul moment, tragedia. Șanse mari sunt ca, la un moment dat, „ulciorul să nu mai meargă la apă”…

În schimb, concentrarea pe problemele importante, dar neurgente, ne dă șansa să construim ceva trainic, iar urgențele vor scădea, în scurt timp, în număr și importanță. În această logică, ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe problema cu alcoolul la șoferi? Asta dacă nu a devenit deja o urgență!

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.