Start în cursa tehnologică

Apărut ca o soluție pentru utilizarea eficientă a camioanelor, FleetBoard capătă, la ora actuală, noi înțelesuri, devenind brand-ul prin care Mercedes-Benz își face intrarea în lumea companiilor tehnologice.

La jumătatea lunii mai, a avut loc un foarte interesant seminar, în cadrul căruia Daimler și-a prezentat viziunea legată de tehnologiile moderne, comunicare, Internet, aplicații „smart” – toate în legătură cu piața de transport și logistică.

Într-un veritabil cadru „silicon valley”, reprezentanții Mercedes-Benz și jurnaliștii prezenți au anticipat, împreună, noi căi de a utiliza tehnologia pentru a ușura activitatea de transport și logistică – iar potențialul pare nelimitat.

Reprezentanții producătorului german au transmis un mesaj puternic – „avem experiență în construcția vehiculelor comerciale, cunoaștem bine piața de transport și logistică, dispunem de resursa umană calificată și în aceste condiții, putem dezvolta singuri cele mai bune soluții «smart», fără a fi nevoiți să așteptăm acest lucru din partea companiilor tehnologice”.

Astăzi, FleetBoard are în portofoliu produse care acoperă sfera tehnologică la cel mai înalt nivel – Big data, internetul lucrurilor, soluții cloud, inteligență artificială – iar acestea vor duce la dezvoltarea de noi idei și modele de afaceri, la găsirea de soluții inovatoare pentru industria de transport și logistică.

„În viitor, FleetBoard va însemna mult mai mult decât oferirea de soluții telematice. FleetBoard va fi furnizorul de soluții digitale pentru întreaga industrie logistică. Valoarea adăugată pentru clienții noștri este prioritatea aici”, a declarat Daniela Gerd tom Markotten, Managing Director Daimler FleetBoard.

Iar, pentru a scurta drumul de la idee la soluție inovatoare, Daimler a deschis, la Berlin, un nou centru specializat în dezvoltarea noilor soluții digitale, FleetBoard Innovation Hub.

Alegerea corectă

Una dintre cele mai mari provocări, atunci când vine vorba despre soluțiile digitale, este dezvoltarea rapidă, de la idee la produs, și pregătirea pentru piață. Ideile și propunerile pentru noi aplicații pot veni de oriunde (chiar și din afara companiei).

Acestea sunt prezentate unei echipe alcătuite din experți pe diferite domenii de activitate, din mai multe departamente ale Daimler – FleetBoard, Mercedes-Benz camioane, servicii financiare, IT – care aprobă sau nu proiectul. Odată aprobată, ideea este transformată în prototip, în cadrul unei echipe restrânse, în patru săptămâni, fiind trasat, totodată, planul de afaceri. Nu lipsesc reacțiile clienților și, în funcție de acestea, produsul este recalibrat. Este momentul în care prototipul ajunge, din nou, în fața echipei de experți, urmând, în caz de aprobare, faza implementării și scoaterea pe piață.

Un exemplu de idee care a ajuns la stadiul final, de produs, este aplicația FleetBoard SpaceMapping.

În cadrul evenimentului, ni s-a oferit posibilitatea de a participa activ la alegerea unui viitor produs, dintre trei idei inovatoare.

Proiect 1 – FleetBoard Truck Guard

Soluție pentru prevenirea furturilor de motorină din rezervor, ce au loc, adesea, în parcări, în timpul perioadelor de odihnă. Cu ajutorul senzorilor, hoții sunt detectați, fiind declanșată, automat, o alarmă și, totodată, fiind trimise mesaje către șofer și managementul companiei. Prin utilizarea aplicației, o firmă de securitate va putea fi alertată, printr-un simplu click.

Proiect 2 – FleetBoard Trucker Buddy

Are în vedere faptul că șoferii de cursă lungă își petrec, în general, pauzele singuri, fără a socializa cu alți conducători auto, în special din cauza barierei lingvistice. Trucker Buddy reprezintă o aplicație de socializare, prin care șoferii vor putea ști dacă în parcarea unde intenționează să oprească sunt colegi sau șoferi care au aceeași naționalitate.

Proiect 3 – FleetBoard Road Distress Monitoring

Mare parte dintre șoselele europene sunt mai mult sau mai puțin deteriorate, iar autoritățile sunt informate cu întârziere în legătură cu starea exactă a drumurilor, sau cu eventualele gropi care apar. Camerele și senzorii camioanelor, precum cele legate de suspensie, pot detecta, în timp real, problemele apărute pe drum. Datele, o dată analizate, pot fi transmise către un portal specializat, contribuind, astfel, la îmbunătățirea siguranței pe șosele și generând o mai bună reacție din partea autorităților.

Alte proiecte aflate în faza pilot, precum FuelHub, nxtload, SMARGO, Vehicle Lens, arată cât de departe se poate ajunge cu actuala tehnologie.

Aplicațiile FleetBoard sunt dezvoltate pentru a fi disponibile inclusiv pentru Android și iOS.

Spre finalul evenimentului, o întrebare a apărut din partea unui jurnalist: „Vă așteptați ca, în viitor, Daimler să devină, în primul rând, o companie tehnologică, iar construcția de camioane să nu mai reprezinte activitatea principală?”

Și cred că această întrebare o aveam cu toții în vedere.

FleetBoard HoloDeck permite utilizatorilor să vizualizeze, cu ajutorul unor ochelari speciali – HoloLens –, proiecții virtuale 3D. Rupt parcă din filmele SF, acest dispozitiv înfățișează modul în care managerii viitorului vor avea posibilitatea de a monitoriza și transmite decizii legate de flotă.

FleetBoard FuelHub reprezintă o platformă digitală pentru achiziționarea de carburant vrac. Astfel, utilizatorii de flote care au propria stație de alimentare vor putea compara, fără efort, ofertele mai multor furnizori de carburant, alegând-o pe cea mai convenabilă.

FleetBoard nxtload țintește creșterea gradului de utilizare a capacității de transport, integrând ofertele tuturor burselor de transport într-o interfață unică, ușor de utilizat. Acest instrument va putea crește productivitatea dispecerilor, scăzând, totodată, numărul de km parcurși pe gol de către camioane. Trans.eu și Teleroute s-au implicat deja în acest proiect.

FleetBoard SMARGO va fi o aplicație cloud unde vor fi stocate și, astfel, disponibile toate informațiile legate de o cursă – stadiul acesteia în timp real, documente însoțitoare, de la plasarea comenzii, până la dovada livrării. Astfel, fiecare parte implicată va putea accesa online informațiile și documentele relevante.

FleetBoard Vehicle Lens este o aplicație destinată îmbunătățirii procesului de predare / primire a unui camion de la un șofer la altul. Vehiculul este identificat pe baza numărului de înmatriculare, toate informațiile relevante sunt afișate pe telefonul șoferului și, în plus, există un proces de detectare și raportare a deformărilor, asigurându-se, astfel, o bună transparență pentru șoferi și managerul de flotă.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.