STILL: Nouă versiune electrică RX 60

Prin lansarea noului stivuitor electric RX 60 cu o capacitate între 3,5 și 5 t, STILL își prezintă cel mai „proaspăt” membru al familiei RX 60 și scrie un nou capitol al istoriei echipamentelor electrice, în anul său aniversar.

Pentru prima dată, clienții care manipulează în special mărfuri la interior, dar au nevoie și să transporte încărcături grele în aer liber pot beneficia de avantajele electrizante ale seriei R 60. În plus față de agilitate, manevrabilitate și de gradul înalt de confort, stivuitorul compact, de 80 Volți, impresionează prin performanțele înalte în manipulare și prin disponibilitate, și toate acestea… fără gaze de eșapament!

Utilizarea resurselor în mod optim și eficient este inerentă ADN-ului producătorului cu sediul la Hamburg. Încă de la înființarea companiei, acum 100 de ani, (aproape) totul s-a învârtit în jurul combinației inovative între energia electrică și mobilitate, precum și a unui spirit de pionierat și a pasiunii pentru progres, cu multă atenție pentru cerințele pieței. În perioada postbelică, lipsa combustibililor, combinată cu mobilitatea în creștere a economiei, a condus la succes – întâi în 1946, cu căruciorul electric STILL EK 2000, apoi, câțiva ani mai târziu, cu primul stivuitor electric STILL EGS 1000. Mai târziu cu multe serii de stivuitoare electrice, concentrarea asupra clientului și asupra nevoilor industriei încă stă la baza dezvoltării produselor STILL, în 2020: performanțe puternice, ergonomie, combinate cu un grad înalt de eficiență și cu posibilitatea implementării unei funcționări cu emisii zero, în operațiunile logistice.

Pachet dinamic, pentru orice aplicație

Sistemul de Performanță STILL reprezintă conectarea inteligentă a tuturor componentelor hard și software pentru ridicare și deplasare. Ca rezultat, noul RX 60-35/50 este un pachet bine „asortat” de componente de propulsie puternice și funcțiuni sensibile de operare. În cadrul seriei, sunt incluse șapte variante diferite de vehicule, cu un centru de greutate de 500 mm în standard sau 600 mm la cerere.

Mai mult decât atât, sunt disponibile atât baterii cu acid, cât și cu tehnologie litiu-ion. Disponibilă este și o variantă de înaltă performanță, pe toate clasele de masă, care excelează în aplicații solicitante, având o și mai mare capacitate de manipulare, mai multă putere și accelerație.

În 2019, un test independent a certificat că fratele mai mic din cadrul seriei, RX 60-25, s-a situat printre cele mai bune echipamente, cu o performanță de manipulare similară cu aceea a unui stivuitor diesel comparabil. Conceptul de succes folosit a fost transferat noii serii de până la 5 t. Acesta se bazează pe două motoare încapsulate, trifazice, cu răcire activă, pe puntea față.

În versiunea de înaltă performanță, cele două motoare de 11 kW oferă și mai multă putere. Acestea cresc puterea motorului de propulsie cu 46% comparativ cu generația anterioară. Pentru că ambele motoare funcționează chiar și în viraj complet, echipamentul este extrem de manevrabil.

Sistemul de răcire activă asigură un grad înalt de stabilitate termică, chiar și la performanțe maxime de manipulare. Ventilatoarele robuste, care nu necesită întreținere, răcesc componentele încapsulate ale sistemelor electronice, precum și motoarele de ridicare și de propulsie prin intermediul unui sistem de control al temperaturii.

Autonomie și disponibilitate optime

RX 60 nu numai că este dinamic și rapid, cu o viteză maximă de 20 km/h, ci este și foarte rezistent. Indiferent de aplicație, te poți baza pe disponibilitatea lui, datorită modului rapid de pornire și a frânei de parcare automate, dar și computerului intuitiv de bord STILL Easy Control. Acesta permite ca echipamentul să fie gata de lucru în câteva secunde, iar șoferul dobândește imediat o imagine clară și completă a tuturor funcțiunilor și informațiilor relevante.

Datorită consumului redus și capacității bateriilor, de 930 Ah (59,5 kWh), sau de până la 118,4 kWh în cazul versiunii Li-Ion RX 60-50, „pachetul de putere” se poate descurca ușor cu două schimburi de lucru unul după altul, fără încărcare intermediară. Iar atunci când trebuie schimbată bateria, ușa laterală deschide, la modul propriu, noi perspective.

Ușa din oțel cu grosime de 4 mm poate fi deschisă cu ușurință la 180 de grade, iar bateria poate fi schimbată de către o singură persoană, cu un transpalet, economisind spațiu, timp, energie și resurse. Opțional, un încărcător integrat oferă un plus de flexibilitate, pentru o încărcare intermediară, în timpul lucrului.

Un loc de muncă ergonomic

Un loc de muncă proiectat ergonomic, parte a plus-valorii care rezultă în angajați mulțumiți și sănătoși, devine din ce în ce mai important în contextul conceptelor sustenabile de lucru și al crizei tot mai pronunțate de personal. Vizibilitatea pentru operator joacă un rol important în acest context. Și cu cât mai mare este încărcătura, ca dimensiuni, cu atât mai dificil este să o ai tot timpul în câmpul vizual.

Acesta este punctul în care RX 60 se remarcă, având o caroserie joasă în partea din față și elementele de control și display-urile bine proiectate ca poziție. Mai presus de toate, profilele catargului, proiectate pentru vizibilitate optimă, creează un câmp vizual deosebit de larg asupra încărcăturii și dincolo de catarg.

RC 60-35/50 beneficiază, de asemenea, de conceptul de succes al seriei în termenii confortului și siguranței. Cabina operatorului nu numai că oferă 16 mm în plus de spațiu la nivelul capului, ci și un spațiu mărit pentru picioare, pentru a-i oferi operatorului o poziție mai puțin obositoare și spațiu suficient chiar și pentru măsura 50 la pantofi.

Pentru mai multă siguranță și confort la urcarea în și coborârea din echipament, treapta a fost mărită și are o ramă anti-alunecare suplimentară. Capota de deasupra bateriei oferă, la rândul ei, confort: chiar cu scaunul împins complet către partea din spate, operatorul nu atinge capota cu gambele. Poziția pedalelor ușurează tensiunea la nivelul picioarelor și oferă o mișcare nestânjenită între accelerație și frână.

Management inteligent al energiei

Alegerea stivuitorului potrivit este, astăzi, mult mai mult decât o decizie în privința mărcii și a tonajului. Este mai degrabă vorba despre organizarea eficientă a logisticii interne, având în vedere valoarea adăugată, în cadrul circumstanțelor companiei respective. Alegerea sistemului energetic potrivit joacă un rol important, în această privință. Acest lucru poate varia, în funcție de aplicație și de perspectiva individuală – de exemplu, costuri de operare, sustenabilitate, digitalizare sau service.

În plus față de bateriile cu acid, în special bateriile Li-Ion devin din ce în ce mai importante. În contextul politicilor europene, care țintesc către o reducere radicală a emisiilor ce CO2 ale vehiculelor comerciale grele până în 2030, acestea conservă resurse prin creșterea eficienței generale a sistemului.

Astfel, acestea sunt sustenabile, cu disponibilitate aproape nelimitată și pot fi încărcate rapid. Cu stivuitoarele RX 60 de până la 5 t, un alt segment al pieței echipamentelor primește, astăzi, oportunitatea de a lua în considerare stivuitoarele electrice în managementul lor al energiei și de a beneficia de numeroasele lor avantaje.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.