Suntem la jumatatea lunii ianuarie, ma uit pe geam si ma cuprinde un sentiment greu de definit, dar atat de cunoscut – e frig, ceata si, desi e abia ora patru, pare ca in curand va fi intuneric. Oricum, ceata face sa nu vezi mai departe de o suta de metri.
Sentimentul binecunoscut pe care il avem cu totii este o impletire de mai multe senzatii, si toate pe un fond de gri, apasator. Este tristete acolo. Nu una aprinsa care sa creeze reactii vizibile, ci mai degraba una melancolica, pentru ca putea fi mai bine, sau cel putin speram sa fie mai bine. Este teama. Nu aceea care te face sa fugi, ci, mai degraba, senzatia ca se intampla ceva chiar la marginea cercului tau vizual, chiar acolo unde ceata este deja prea deasa pentru a mai distinge ceva. Stii ce ar trebui sa se afle acolo, dar ceata face sa nu poti niciodata sa fii sigur. Este si revolta. Suntem in 2013 si ne asteptam ca lucrurile sa fie putin mai transparente, mai explicabile… dar iata ca nu. Ceata nu s-a risipit si interese obscure se strecoara pe intrari discrete in birourile institutiilor publice, facand, inca o data, ca albul sa para negru si negrul alb. De altfel, nu poti distinge nici o nuanta, pentru ca totul pare gri din cauza cetii. Bineinteles, ma refer la episodul abracadabrant pe care l-a traversat transportul national de calatori. O analiza serioasa si completa va trebui realizata pentru a evita in viitor ajungerea la asemenea situatii jenante, dar mai ales pentru a mai salva ce se poate salva din increderea oamenilor de rand, a contribuabililor, in profesionalismul si corectitudinea autoritatilor. Si pentru ca situatia este foarte grava si este bine sa fie tratata ca atare, amanuntele trebuie privite cu multa atentie. Ar putea sa fie un bun prilej de a imbunatati lucrurile. Mai ales ca am intalnit, in ultimii ani, cativa oameni in Ministerul Transporturilor, care au dat si dau impresia ca au un plan pentru ameliorarea situatiei si, in plus, au curajul si priceperea de a-l pune in aplicare. Acesti oameni nu au legatura cu un partid sau altul, dar, din pacate, sunt putini, iar din acest motiv planurile lor schioapata si sunt vulnerabile la „interventii”. Iar interventiile au ca punct de plecare mediul privat – operatori de transport care s-au obisnuit sa lucreze in acest mod. Sunt catalogati drept foarte puternici, dar realitatea este ca ar putea sa faca oricine ce fac ei. Este nevoie de bani si timp pentru a crea un sistem functional de relatii si, bineinteles, de o filozofie machiavelica asupra vietii. Democratia nu presupune lipsa de putere, ci o stratificare a acesteia. Si de aici rezulta si cea mai mare vulnerabilitate in fata „interventiilor”. Daca nu merge la un nivel, poti oricand sa incerci deasupra. De aceea nu ajung cativa oameni bine intentionati, ci este nevoie de sisteme clare care sa opreasca arbitrariul si interpretabilul sub a caror marca se ascund „interventiile”. Pentru ca intotdeauna va trebui sa respectam acea regula importanta a democratiei care vorbeste despre hotul neprins… Va mai continua multa vreme sa functioneze acest sistem? Cand vom incepe sa facem distinctie intre moralitate si legalitate?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
