TAHOGRAFE: Perioada de control crește la 56 de zile

De la 31 decembrie 2024, perioada de control pentru înregistrările tahografului digital se dublează, crescând de la 28 de zile, cât este în prezent, la 56 de zile. Cum trebuie să se pregătească șoferii și companiile pentru această schimbare?

Cel mai probabil, extinderea fusese cerută pentru a se putea controla mai eficient întoarcerea camionului în țara de înmatriculare, la 8 săptămâni. Deși revenirea camioanelor a fost anulată de Curtea de Justiție a UE, extinderea perioadei de control rămâne în vigoare, dublând șansele ca rezultatele unui control să găsească o neregulă.

Practic, în cazul unui control în trafic, șoferul trebuie să poată prezenta înregistrări din ultimele 56 de zile. Astfel, dacă un control s-ar efectua în prima zi a anului 2025, înregistrările necesare autorităților de control din UE trebuie să meargă până în ziua de 6 noiembrie 2024.

O veste bună pentru șoferi este că nu trebuie să schimbe obligatoriu vechile carduri, versiune G2V1.

Este doar o preconcepție că aceste carduri pot reține date pentru maximum 28 de zile. În realitate, acest număr reprezintă doar cerința legală minimă de stocare. Astfel, chiar și vechile carduri pot reține date timp de câteva luni, înainte de a începe să rescrie peste informațiile mai vechi. Desigur, rămâne problema de compatibilitate dintre cardurile vechi și tahografele inteligente de a doua generație, mai ales la înregistrarea țării noi la trecerea granițelor. Dar, în lipsa unor astfel de probleme, cardurile vechi pot fi păstrate până la data de expirare.

Tahograful Smart 2, obligatoriu, la internațional

De la 1 ianuarie 2025, pentru a putea fi utilizate în continuare în transportul internațional, camioanele mai vechi, dotate cu tahograf analogic sau digital neinteligent, trebuie să fie echipate cu tahograf inteligent 2. De la 20 august 2025, și camioanele mai noi, cu tahograf inteligent 1, trebuie să treacă la un dispozitiv de a doua generație, pentru a putea transporta mărfuri în UE.

Companiile trebuie să adapteze sistemele IT

În schimb, provocările sunt mult mai mari pentru companiile de transport. De exemplu, chiar dacă perioada de control va fi extinsă la 56 de zile, companiile vor avea, în continuare, obligația de a descărca datele din tahografe la 28 de zile.

Totuși, nu toate sistemele de administrare a flotelor sunt pregătite pentru a găzdui perioada extinsă de control. Astfel, este esențial ca operatorii de flote să discute cu furnizorii și, eventual, să își actualizeze sistemele software și hardware, înainte de termenul limită.

Pe lista neagră?

Dar, poate cel mai important, dublarea perioadei de control crește posibilitatea de descoperire a unor nereguli și de scădere a ratingului acordat de ERRU, registrul european care conține informații despre toți deținătorii de licențe și managerii de transport din UE. Mai ales în contextul în care controalele devin tot mai țintite, cu ajutorul tehnologiei de control preliminar, de la distanță.

ERRU își propune să evidențieze companiile care încalcă, în mod frecvent, regulamentele, iar pierderea „bunei reputații” duce la sancțiuni severe pentru companii și managerii lor de transport. De aceea, este vitală pentru companie identificarea neregulilor comune din flotă și instruirea șoferilor pentru respectarea noilor reguli.

Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.