TAHOGRAFUL, LA BANI MĂRUNȚI. Amenzi de evitat

Lansăm, în această lună, o serie de articole care abordează, foarte concret, bune practici și practici de evitat, pentru ca, în cazul controalelor în trafic, sau la sediu, să te poți așeza într-o zonă corectă. Important de știut este că totul are la bază situații reale. În prim plan, tahograful.

Primul pas al seriei noastre ține de elemente de bază, clare și simple, la prima vedere, dar nerespectate într-un număr semnificativ de cazuri. Din păcate, unele situații par de-a dreptul ireale.

Conform legislației în vigoare, managerii de transport sunt obligați să facă nu doar descărcarea, ci și analiza informațiilor descărcate, atât din cardurile șoferilor, cât și din tahografe. În plus, trebuie să verifice documentele conducătorilor auto, la angajare.

Iată doar un caz recent de care m-am lovit, care poate părea surprinzător, dar care reflectă realitatea din trafic. Bineînțeles, nu voi folosi nume.

Florentina Popteanu

Fără atestat…

Pe scurt este vorba despre un șofer român, angajat într-o companie din România, aflat într-o cursă cu destinația finală Franța, fără atestat. Problema a fost identificată cu ocazia unui control, în trafic, de Poliția rutiera. Subliniez, conducătorul auto, care era în vârstă și condusese foarte mult în România și acum pleca în Franța, NU A AVUT NICIODATĂ ATESTAT.

Efectuarea unei curse fără atestat de transport de marfă este încadrată la categoria încălcărilor foarte grave și se pedepsește, în România, cu amendă de la 9.000, la 12.000 de lei, atât pentru operatorul de transport, cât și pentru șofer.

Poliția rutieră utilizează softul TachoScan Control de mai bine de un an, iar echipajele sunt destul de prezente, în trafic.

Controalele poliției rutiere la camioane se fac mai ales în weekend și noaptea, când se așteaptă mai puțin. Într-o astfel de situație, echipajul de poliție a descoperit că șoferul avea permis cu categoriile necesare, dar nu avea atestat.

Revin la ceea ce am spus mai sus, verificarea documentelor intră în sarcina managerului de transport, înainte de angajare. Tot el ar trebui să testeze, prin intermediul unui chestionar, cunoștințele șoferilor privind timpul de lucru, conform Regulamentului 561, pentru ca, în funcție de rezultate, să ia decizia angajării, cu sau fără instruiri suplimentare.

Pentru a se evita amenzile inutile, instruirile nu trebuie să se limiteze doar la perioada imediat următoare angajării, ci să se repete de fiecare dată când se depistează o neregulă în activitatea șoferului, conform analizei datelor descărcate din card.

Controversa simbolului de țară

O problemă des întâlnită în ultima perioadă, după apariția tahografelor inteligente de a doua generație, este cea a introducerii codului de țară, la trecerea granițelor.

S-a răspândit informația că, dacă am tahograf G2V2 pe mașină, șoferul nu trebuie să mai facă absolut nimic. Este greșit!

Dacă mașina are tahograf G2V2, iar cardul șoferului este G2V1, în continuare va trebui să introducă manual simbolul de țară la trecerea graniței, deoarece nu există compatibilitate între tahograf și card și pe cardul conducătorului auto nu vor fi memorate decât țara de început și de sfârșit. Atât! În rest, nicio trecere de graniță, dacă nu este introdusă manual.

Sancțiunile pentru neintroducerea codului țării depind de la stat la stat, iar amenzile se emit pe numele șoferului. În mod normal, managerul de transport ar fi trebuit să informeze toți șoferii care nu au cardurile schimbate, în legătură cu această practică.

G2V2, mai sensibile

O altă problemă întâlnită la tahografele G2V2, menționată și de șoferi, și de autorități, este că pe card se înregistrează uneori 24 de ore de conducere continuă sau de pauză continuă. Tahografele G2V2 sunt mai sensibile. În momentul în care cardul este introdus în tahograf, este necesară răbdare, totul trebuie făcut mai lent iar șoferul să aibă grijă să respecte cu strictețe cerințele tahografului. Dacă pentru a câștiga timp, cardul/sertarul este împins în tahograf, pinii cardului și cei ai tahografului nu vor face contact. Este posibil să dea cardul afară din tahograf, iar dacă nu, la retragerea cardului, tahograful va transcrie pe card ultima activitate înregistrată, care poate să fie pauză sau conducere și te poți afla, astfel, în situația în care să ai înregistrate pe card 24 de ore de conducere continuă. În urma celor sesizate, s-au făcut teste și se pare că problema apare în urma introducerii rapide sau forțate a cardului în tahograf.

Deocamdată, există clemență din partea autorităților pentru aceste cazuri și se interpretează că această conducere continuă, transpusă pe cardul șoferului, este dată de către o eroare internă a tahografului. Dar atunci când toate instituțiile de control vor înțelege că eroarea apare din cauza introducerii defectuoase a cardului, vor veni, automat, și amenzile pentru manipulare eronată a tahografului. Tot pentru conducătorul auto!

(Va urma)

Florentina POPTEANU
sales manager Inelo România
fpopteanu@inelo.pl

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.