TAPA EMEA. Hoții de biciclete

Mulți dintre noi iubesc să se plimbe cu bicicleta. În aer liber, cu familia sau prietenii, în timpul liber sau folosind-o ca mijloc de transport de zi cu zi, tot mai multe persoane apelează la bicicletă, în fiecare zi. Mai ales în contextul în care preocupările pentru mediu ne fac să ne orientăm către transporturi mai ecologice. Odată cu pasiunea noastră, crește, din păcate, și popularitatea bicicletelor în rândul infractorilor.

Numărul din luna iulie al buletinului informativ TAPA EMEA, Vigilant, precizează că, atunci când cel mai mare producător de biciclete din Cehia, BIKE FUN International (BFI), a suferit primul furt din istoria sa, în ianuarie, a luat decizia inspirată de a avertiza, printr-un comunicat de presă, pe ceilalți producători, în legătură cu riscurile din supply chain.

Compania declara: „Crima organizată se pare că a găsit o nouă marfă favorită.” Dar, de fapt, adevărul este că infractorii fură biciclete și piese de biciclete deja de foarte mulți ani, rata criminalității crescând odată cu numărul persoanelor care se îndreaptă către bicicletă pentru a face sport, pentru a se recrea sau pentru a ajunge, pur și simplu, din punctul A în punctul B.

Ca multe alte companii, BFI a deschis ochii în privința riscurilor numai după ce a devenit victimă a unui furt care s-a tradus în pierderi semnificative. Dar datele – sau semnalele de alarmă – sunt acolo, la îndemână, dacă știi unde să te uiți și ai acces la informații relevante din piață.

Baza de date TIS a TAPA EMEA reprezintă o resursă importantă în acest sens. Rezultatele căutării în această bază de date, la selectarea „bicicletelor” ca tip de produse vizate, arată faptul că, în ultimele 30 de luni, în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (regiunea EMEA), au fost raportate 115 furturi de biciclete și componente totalizând pierderi de peste 2 milioane de euro.

Incidente cu pierderi majore

  • Pe data de 20 august 2021, au fost sustrase 200 de biciclete electrice dintr-un container, în Wijchen, Gelderland (Țările de Jos). Valoare estimată a pierderii: 300.000 de euro.
  • Pe 9 februarie 2022, hoții au atacat un camion într-o parcare securizată din Germania și au furat piese de biciclete în valoare de 295.797 de euro.
  • Alte 50 de biciclete electrice, în valoare de 250.000 de euro, au fost furate pe 14 octombrie 2021, dintr-un depozit din Heidelberg, Germania.
  • Pe 11 iunie 2020, în Gilze, Țările de Jos, o persoană care pretindea că este reprezentantul unei companii de expediții, folosind documente false de identificare, a reușit să fure o încărcătură de biciclete dintr-un depozit al unui terț. Valoare: 200.000 de euro.
  • Alt depozit de expediție, dar din Irlanda de Nord, a fost scena furtului a 13 biciclete și cadre de mare valoare, pe 6 martie 2022. Valoare: 138.120 de euro.
  • În orașul german Halle, pe 9 decembrie 2020, hoții au furat 59 de biciclete electrice dintr-un camion parcat peste noapte într-o parcare neclasificată. În timp ce șoferul dormea în cabină, prelata laterală a camionului a fost tăiată, permițându-le hoților accesul la bicicletele ambalate în cutii. Valoare: 124.000 de euro.
  • 150 de trotinete electrice au fost furate dintr-un depozit din Scoția, pe 11 iunie 2021, după ce hoții au dat o gaură în zidul clădirii. Valoare: 116.128 de euro.

Alte incidente, cu valoare mai mică

  • 84.000 de euro – 115 biciclete furate dintr-un camion parcat în Sandersdorf-Brehna, Germania, pe 24 februarie 2021.
  • 60.350 de euro – biciclete electrice furate dintr-un camion oprit pe marginea autostrăzii în Hensies, Belgia, pe 21 ianuarie 2021.
  • 50.000 de euro – 25 de cadre valoroase, din carbon, furate dintr-o facilitate de expediție din Veneto, Italia, pe 12 mai 2021.
  • 50.000 de euro – 20 de biciclete de înaltă valoare, furate de 5 hoți, dintr-un depozit din Legnano, Italia, pe 2 februarie 2021.

Experiența BFI

Experiența producătorului ceh arată în mod clar că este vorba despre o problemă foarte serioasă pentru companiile din industrie. Unele rapoarte apreciază că BFI a suferit o pierdere de aproximativ 10 milioane de euro. Dar indiferent de valoarea pierderii, este de apreciat reacția companiei, care a transmis un mesaj tuturor sectoarelor, în legătură cu importanța împărtășirii de informații în ceea ce privește incidentele.

BFI a comunicat faptul că furtul a avut loc într-o zonă de odihnă de pe o autostradă din Germania, în timpul pauzei șoferului. Hoții au folosit gaz pentru a incapacita șoferul și au furat piese importante pentru producția a 10.000 de biciclete. Compania a declarat că furtul a fost comis de către un grup foarte organizat care se pare a urmărit camionul de la încărcare și a așteptat ca șoferul să oprească pentru pauză. După ce a furat piesele, a folosit un stingător de incendii în spațiul de marfă, pentru a distruge toate urmele.

Este, deja, o perioadă dificilă pentru producție, în care aprovizionarea cu componente individuale stagnează; iar în aceste condiții BFI consideră că pierderea suferită reprezintă încă o complicație din punct de vedere al afacerilor. Chiar dacă a reușit să înlocuiască o parte din componente din stoc sau din producția viitoare, compania spune că impactul este semnificativ. Situația pentru producătorii de biciclete la nivel mondial este foarte dificilă. pe de o parte, se confruntă cu o cerere uriașă, iar, pe de altă parte, cu un deficit de componente, cauzat de mulți factori. Incidentul întârzie producția pentru anumite modele cu aproape un an, pentru unele componente dintre cele furate neexistând alternativă pe piață pentru moment.

În timpul pandemiei, interesul publicului față de biciclete a crescut rapid. Dar timpii de livrare a bicicletelor noi către clienții finali a crescut, în unele cazuri, până la doi ani, din cauza deficitului de componente. Pentru producătorii de biciclete, este important să înțeleagă riscurile potențiale la care sunt supuse supply chainurile lor. Iar sistemul de informații al TAPA EMEA ar trebui să constituie o componentă vitală a programelor lor de securitate.

sursa: Vigilant, iulie

traducerea și adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.