„Suntem firmă de transport din ‘97, nu vă e rușine să îmi cereți COPIE CUI, LICENȚĂ TRANSPORT și asigurare CMR? Anulați cursa, nu mai vreau, dacă trebuie să vă trimit documente, nu mai vreau.” Așa suna mesajul primit recent de una dintre casele importante de expediții. Numele contează mai puțin, dar atitudinea este, din păcate, deja relevantă pentru mult prea multe dintre interacțiunile client-cărăuș.
Numeroase incidente confirmă, în România, riscuri majore de securitate, de la fraude elaborate, în care infractorii se dau drept parteneri de încredere (transportatori sau clienți) pentru a deturna transporturile, până la furturi coordonate de mărfuri din camioane (chiar în mers), în zone precum Ilfov, Argeș, Dâmbovița sau Ialomița. De altfel, situația este una generalizată, la nivel european.
Infractorii organizează grupuri specializate (OCG – Organised Crime Groups) care exploatează vulnerabilitățile lanțului logistic, atrași de valoarea mare a bunurilor și de riscul relativ scăzut de a fi prinși. Din păcate, sunt prea numeroase situațiile în care clienți români de transport au devenit inclusiv victime ale grupurilor infracționale care acționează în alte state UE.
Nu mai tresărim la afirmația: „Industria de transport este din ce în ce mai vulnerabilă la riscuri complexe și amenințări organizate”.

Fiecare se păzește cum poate… și lucrurile evoluează într-o direcție din ce în ce mai periculoasă. Din păcate, din cauză că tentativele de furt de identitate au devenit ceva firesc, care nici măcar nu mai trebuie semnalat, pentru că se întâmplă la tot pasul, expunerea este în creștere accelerată.
Metodele de acțiune din zona crimei organizate, variantele de înșelăciune (furturi de identitate, achiziția de cărăuși cu un istoric curat, înființarea de companii…), devin tot mai elevate. Și dacă vă gândiți că ați văzut deja tot și nu puteți să fiți luați prin surprindere, vă înșelați!

Cel mai mic rău…
„Am verificat toate detaliile privind actele transmise, inclusiv în baza de date a autorităților. Totul era corect! Dispecerul era unul cu foarte multă experiență în domeniu. Genul care nu lasă nimic la voia întâmplării. Pe care oricine și l-ar dori în echipă. Cu toate acestea, marfa a dispărut. A fost o gaură de aproape 200.000 de euro. Din fericire, eram corect asigurați, dar am avut mari bătăi de cap. Iar relația cu clientul final a fost compromisă. Nu pot spune că există o soluție să reducem cu totul riscul, de a ne afla din nou într-o situație vulnerabilă. Singuri, șansele rămân reduse.” Este mărturisirea pe care mi-a făcut-o, relativ recent, unul dintre directorii din piața de expediție.
Da! Astăzi, piața are nevoie de mai mult decât reglementări. Are nevoie de cooperare reală!

Între profesioniști
Este contextul în care a avut loc prima întâlnire a Chapter-ului TAPA România, ale cărui baze s-au pus cu ocazia Conferinței ZIUA CARGO din martie, de la Poiana Brașov. Întâlnirea, găzduită de Philip Morris România, a reunit peste 25 de profesioniști din logistică, transport și securitate. Iar pe tapet au fost puse provocările locale majore, de la proliferarea firmelor-fantomă de transport, la lipsa de reacție a autorităților în cazuri de furt. Așteptările celor care au participat țin de crearea unui cadru de evaluare și îmbunătățire a securității în supply chain, de colaborarea pentru schimbul de experiență, de identificarea cauzelor și găsirea de soluții, dar și de reducerea riscurilor, prin bune practici și acțiuni comune. În plus, foarte important, este că va fi creat un mecanism consolidat de comunicare cu autoritățile, în vederea raportării și soluționării cazurilor de furt.
Concluzie la finalul Ghidului de bune practici pentru securitatea transporturilor în România: „Prin angajamentul fiecărei părți (de la top management la personalul operațional) și prin coordonare la nivel de industrie, cu sprijinul TAPA Romania, riscurile majore pot fi controlate și reduse semnificativ, asigurând un mediu de afaceri mai sigur și mai predictibil pentru toți.”
Următoarea întâlnire este programată în august și am văzut deja draft-ul ediției 2025 a „Ghidului de bune practici pentru securitatea transporturilor în România”. Un document care nu inventează de la zero regulile securității, ci le aduce pe cele mai relevante și pragmatice în contextul actual al transporturilor din România, creând un limbaj comun al securității pentru toți actorii implicați. Informații extrem de concrete, care ar trebui analizate și puse în practică de orice companie care lucrează în sectoarele de transport și expediții, asupra cărora vom reveni în numerele viitoare ale revistei ZIUA CARGO.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro