Topul Firmelor din București, ediția 2021

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat, pe 7 octombrie, ediția a XXVIII-a a Topului Firmelor din București, eveniment ce promovează excelența în afaceri.

Ceremonia de înmânare a premiilor s-a desfășurat în sala Ștefan Burcuș, aflată în sediul istoric al CCIB. Alături de manageri ai celor mai performante companii bucureștene, au participat membri ai Guvernului, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, dar și reprezentanți ai presei. Printre personalitățile care au onorat invitația Camerei bucureștene s-au aflat: Daniela Niculescu și Terente Ciui, secretari de stat în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ovidiu Silaghi, secretar general al Camerei de Comerț și Industrie a României, Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor. Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea strictă a condițiilor privind accesul invitaților.

„Vreau să subliniez buna colaborare a Ministerului cu sistemul cameral din România și mai ales cu CCIB, am fost permanent invitați la evenimentele Camerei, iar CCIB a participat la proiectele noastre. Vă invit, în continuare, să accesați proiectele Ministerului; relansăm Măsura 1, dar avem în plan și alte proiecte”, a punctat Daniela Niculescu, secretar de stat în Ministerul Economiei. Totodată, a fost anunțată redeschiderea programului de promovare a exporturilor cu fonduri de la bugetul de stat, cu târgul destinat industriei de apărare de la Cairo, din finalul acestui an.

Laureații

Potrivit metodologiei, dintre cele 151.495 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanțul aferent anului 2020, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 49.092 de firme, adică 32,4%. Dintre acestea, au fost premiate 6.958 de firme, reprezentând 14,2% din totalul firmelor considerate eligibile și 4,6% din totalul celor ce au depus bilanțul pe 2020. În ceea ce privește structura pe domenii de activitate, 35% dintre firmele laureate activează în domeniul serviciilor, 28% în comerț, 20% în industrie, cate 6% în construcții și în cercetare, dezvoltare și high-tech, 3% în turism și 2% în agricultură, silvicultură și pescuit. În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, în cadrul fiecărei grupe, companiile au fost premiate pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

Conform lui Ovidiu Silaghi, secretar general al Camerei de Comerț și Industrie a României, din cele 6.958 de firme premiate de Camera bucureșteană, 3.396 sunt incluse în primele 10 poziții din Topul Național al Firmelor. De asemenea, companiile din Topul bucureștean concentrează 44,9% din cifra de afaceri a companiilor din Topul Național, 44,6% din profitul din exploatare și 36,5% din personalul angajat.

Pe lângă distincțiile acordate pentru rezultatele economice obținute în anul 2020, în cadrul evenimentului au fost decernate trofee de excelență și o serie de trofee speciale companiilor: Robert Bosch, angajatorul anului in industria automotive, Olimpic Internațional Turism, pentru susținerea activității de internaționalizare a firmelor romanești; Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, pentru susținerea și sprijinul acordat companiilor și firmelor bucureștene în realizarea și promovarea propriilor programe; Radio Romania Actualități, pentru contribuția la dezvoltarea antreprenoriatului românesc; Agenției Națională de Presă Agerpres – Redacția Știri Economice, pentru promovarea informației economice de calitate, precum și antreprenorului Aristide Caranda, la aniversarea a 90 ani de viață, 65 de ani în industria acumulatoarelor și 30 de ani de antreprenoriat.

Iuliu Stocklosa, președintele CCIB: „Am bucuria să anunț că, dintre cele aproape 7.000 de firme incluse în ediția de anul acesta a Topului firmelor din Capitală, 817, adică 12%, s-au calificat pentru a primi TROFEUL DE EXCELENŢĂ pentru clasarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului nostru. Dintre acestea, companiile care au confirmat participarea la Gală, fizic sau online, au fost incluse, în Catalogul excelenței, un nou produs marca CCIB.”

A doua parte a evenimentului a găzduit o licitație caritabilă în beneficiul Fundației Health Action Overseas, care, de peste 25 de ani, sprijină tinerii cu dizabilități din instituțiile statului să se integreze în societate. Obiectul licitat a fost ceasul de mână „Brâncuși. Coloana Infinitului”, creat de Augustin Matei.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.