TransLogistica EXPO 2017 s-a încheiat!

Ne vedem la TransLogistica EXPO 2018! Este mesajul transmis de organizatori, care anunță o creștere de 20% a numărului de expozanți de la o ediție la alta.

Ce de-a treia ediție a Expoziției TransLogistica, dedicată transportului, logisticii și industriilor conexe din România s-a desfășurat în perioada 12-14 octombrie și a ocupat o suprafață de aproape 4.500 mp, atât în Pavilionul C4-C5, cât și pe platforma exterioară din centrul expozițional Romexpo București.

„Evenimentul a găzduit 60 de expozanți la standuri și alte aproape 30 de companii în evenimentele conexe organizate în paralel: Forumul GREEN Logistica, Târgul de JOBURI și CARIERE, întâlnirile B2B. De asemenea, este vorba și despre TransLogistica CONNECT, la care au participat asociațiile partenere: ARILOG, prin prezența Oanei Nae, director executiv, USER, prin prezența președintelui Marius Cae, FORT, prin prezența președintelui Augustin Hagiu, OPSFPR, prin prezenta președintelui Valentin Dorobanțu; au fost prezente, de asemenea, oficialități de prim rang, diplomați și atașați comerciali ai țărilor de pe culoarele de transport ce tranzitează România, reprezentați ai asociațiilor oamenilor de afaceri, investitori, dezvoltatori, cadre universitare, manageri din companiile de top ale industriilor targetate”, precizează, într-un comunicat, organizatorii târgului, care au în vedere permanentizarea Târgului de Joburi, prin organizarea a două ediții pe an.

Potrivit Victoriei Lupu, CEO Distinct Image, organizatorul evenimentului, anul 2018 va aduce, în plus, noi valențe de CSR ediției a 4-a TransLogistica EXPO.

O platformă de promovare

„O țară care are deschidere la mare și peste 1.000 km de «magistrală albastră», o țară aflată la porțile Europei și în topul destinațiilor logistice, are dreptul la un eveniment pe măsură! TransLogistica Expo este platformă de promovare a logisticii și transporturilor din România și scopul declarat al ediției a 3-a a fost ca, prin expoziție și evenimentele găzduite, să promovam potențialul investițional în transporturi, logistică și mari proiecte industriale și de infrastructură”, a afirmat Victoria Lupu.

De altfel, aceasta a fost și tema Conferinței Internaționale „România HUB Logistic”, conferință de deschidere la care au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin prezența Directorului Direcției pentru servicii comunitare de utilități publice și parcuri industriale, Vasilica Baciu, a Sistemului Cameral din România, prin Președintele Camerei de Comerț și Industrie București, Sorin Dimitriu, a reprezentanților Asociației Române de Transport Rutier Internațional, Marek Retelski și Daniel Mazilu, a vicepreședintelui Sistemului Bilateral de Comerț și Industrie, Varujan Udrea, precum și a vicepreședintelui Green Building Council Romania, Andrei Botiș. Prezentări au fost susținute de Laurențiu Duică – Associate Director Colliers International, Mircea Florin – Director General Zona Liberă Brăila, Simona Lascu – Administrația Port Constanța, Mirela Rădulescu – Parcul industrial ICCO Brașov, Georg Bardeau – Director de dezvoltare Banat Business Park și Craig Smith – publisher EuropaProperty.com.

Detalii privind participarea la TransLogistica Expo 2018 puteți solicita pe adresa office@translogistica.ro, marketing@distinctimage.ro , sau la telefon: +40 744 35 19 25.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.