ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

TRANSPORT JUDEȚEAN. Salvare sau… ratare

Data:

Fondurile europene ar putea rezolva spinoasa problemă a subfinanțării transportului județean regulat, iar apariția Planului Național Social pentru Climă (PNSC) a adus o rază de speranță, însă…

Este vorba despre fonduri europene care ating componenta transport… și cam atât!

În locul unei viziuni clare, care să țintească îmbunătățirea serviciilor de transport regulat județean, la ora actuală subfinanțat, executat, adesea, doar parțial și cu impact semnificativ asupra categoriilor sociale defavorizate, PNSC riscă să producă, mai degrabă, efecte negative.

Forma PNSC aflată, de curând, în consultare publică, pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, nu oferă multe speranțe serviciului de transport public județean.

În timp ce transportul local, metropolitan, oferă tarife care au un caracter social, ținând cont de prevederile HG 246/2006 privind gradul de suportabilitate a serviciilor publice, călătorii județeni „se bucură” de un tarif comercial, intrând în categoria cetățenilor discriminați, deși aflați sub protecția aceleiași legislații.

În proiect, se vorbește despre „rute la cerere”, „proiecte de acces la servicii esențiale”, „persoane vulnerabile”, „înființarea de clustere” și „finanțarea transportului feroviar”.

„Practic, nu există o măsură care să spună clar că sub această investiție este finanțat serviciul public județean ca SIEG (Serviciu de Interes Economic General) în ansamblu, cu compensarea diferenței dintre costuri și venituri, conform Regulamentului CE 1370/2007”, a observat Melente Horoba, director general Transmixt, operator de transport județean.

Nu numai că din proiectul PNSC nu reiese posibilitatea finanțării serviciului public județean, dar apare inclusiv riscul „căpușării” acestuia, prin apariția de noi curse, paralele cu programul de transport județean.

„Este lipsă de trimitere clară la SIEG, este lipsă de finanțare multianuală pentru întreg seviciul județean și nu există linie bugetară PNSC prin care Consiliile Județene să-și acopere gap-ul de SIEG. În plus, lipsa de claritate privind eligibilitatea consiliilor județene face ca prin acest proiect, practic, să se fragmenteze transportul public și să se creeze sisteme paralele, ceea ce va duce la un risc maxim de apariție a unei arhitecturi neunitare de transport public”, a explicat Melente Horoba.

Deși este un serviciu de utilitate publică, transportului regulat județean nu i s-a oferit posibilitatea compensării. Astfel, imposibilitatea de a acoperi integral costurile din veniturile obținute prin vânzarea biletelor a determinat operatorii de transport să găsească alte soluții și, în primul rând, ne referim aici la executarea parțială a curselor. 

Melente Horoba, director general Transmixt: „Există riscul fragmentării accentuate, dacă aceste servicii nu sunt integrate, deoarece perioada de finanțare este limitată la trei ani. 3.800.000.000 de euro se duc în susținerea unor activități temporare, fără consolidarea structurală a serviciului de transport județean. Riscul de sărăcie în transporturi și de extinderea acesteia este semnificativ. La sfârșitul finanțării, când transportul județean va dispărea în totalitate, se va crea haos în mobilitatea județeană, cu refacerea infrastructurii de transport cu costuri colosale, iar operatorii privați vor dispărea.”

Este previzibil efectul devastator pe care l-ar avea apariția unor noi trasee, efectuate independent, de către diferite UAT-uri din interiorul județului. Încasările ar scădea pentru toți operatorii, ar apărea numeroase probleme de legalitate, iar, pe termen lung, crește și mai mult riscul de colaps al serviciului de transport județean.

„Deși tot serviciul județean este SIEG, contrar acestuia, se creează linii comerciale fără un mecanism obligatoriu de integrare. La nivel de politică UE și «best practice», directiva este clară: integrare, «seamless transport», reducerea paralelismului; utilizarea regulilor Regulamentului CE 1370/2007 pentru a lega într-un singur SIEG serviciile profitabile și pe cele neprofitabile”, a completat Melente Horoba.

Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...

Gebrüder Weiss își consolidează prezența în Uzbekistan

Începând cu 1 ianuarie, Gebrüder Weiss a transformat fostul...

Taxa logistică la coletele sub 150 de euro din afara UE

România și Italia, primele care aplică taxa logistică pe...

Permis pentru viitor – ultimele zile de înscrieri

Tineri din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii...

Două camioane încărcate cu produse Apple, jefuite în Franța

Doi șoferi de camion, ce transportau dispozitive electronice Apple,...

Mercedes‑Benz Trucks, test de anduranță cu încărcarea Megawatt

Mercedes‑Benz Trucks avansează implementarea standardului Megawatt Charging System (MCS)...

Proiectul german „eHaul” de schimbare a bateriilor camioanelor funcționează

Proiectul eHaul, finanțat de guvernul german, a finalizat testul...

Bucureștiul, pe locul 8 în Europa la stresat șoferi

Bucureștiul se numără printre primele 10 cele mai stresante...