Transportul containerelor cu vehicule autonome capătă contur

MAN, împreună cu HHLA, au finalizat cu succes proiectul Hamburg Truck Pilot, în cadrul căruia s-au folosit camioane autonome pentru manipularea containerelor.

Companiile implicate, MAN Truck & Bus și Hamburger Hafen und Logistik AG (HHLA), au prezentat rezultatele proiectului, care s-a derulat pe o perioadă de trei ani și a făcut parte din parteneriatul strategic de mobilitate dintre orașul Hamburg și Volkswagen.

Concret, a fost vorba de dezvoltarea și testarea practică a unui camion autonom, în manipularea containerelor la terminalul de containere HHLA Altenwerder (CTA). Potrivit celor doi parteneri, proiectul Truck Pilot este un pas important în drumul către transportul autonom hub-to-hub.

Manevre independente

Compania de transport maritim Jakob Weets din Emden a fost partenerul logistic al proiectului. În timpul sesiunilor de practică, un șofer a condus mai întâi camionul încărcat cu un container de 40 ft la terminalul CTA din portul Hamburg, pentru Volkswagen Group Logistics. Din acel punct, camionul a condus autonom, în zona terminalului, și s-a deplasat ușor, în trafic mixt, cu alți utilizatori ai drumului.

A ajuns la destinație pe banda de depozitare și a manevrat înapoi, cu precizie, în poziția de parcare. După manipularea containerului, întoarcerea până la poarta de verificare a fost, de asemenea, autonomă. Dincolo de zona terminalului, șoferul de la Weets a preluat din nou comanda camionului.

Experiență și know-how

„Datorită proceselor sale extrem de automatizate, terminalul de containere HHLA Altenwerder este mediul de ideal pentru testarea tehnologiilor promițătoare. Integrarea sigură a camioanelor autonome în procesele terminalelor este, totuși, o provocare majoră, deoarece transporturile autonome și clasice sunt amestecate. Cu Hamburg Truck Pilot am putut demonstra că această soluție este posibilă și promițătoare în practică.”, a spus Till Schlumberger, manager de proiect la HHLA, responsabil de proiectul Truck Pilot. Succesul înregistrat s-a datorat în mare măsură și producătorului german de camioane, care, astfel, capătă experiență și know-how într-o nișă unde acum se face pionierat.

„Hamburg Truck Pilot a fost o etapă importantă pentru noi în drumul către conducerea autonomă. Când prototipul nostru a fost automat manevrat într-o bandă de stocare pentru prima dată, am văzut: funcționează, putem îndeplini cerințele de precizie ridicată. Și interacțiunea dintre senzori, recunoașterea mediului și sistemele de automatizare au mers conform planului, stăpânindu-se perfect conducerea prin zona terminalului alături de multe alte camioane controlate manual”, a spus Sebastian Völl, manager de proiect MAN Truck & Bus.

În vederea conducerii autonome între diferite hub-uri logistice, în traficul hub-to-hub, partenerii au colectat, deja, date valoroase despre călătoriile pe A7, între terminalul de containere Weets Soltau și zona portului, aflat la 70 km distanță.

Pragul 2030

Conform propriilor informații, MAN planifică treptat proiecte de cooperare suplimentare pentru a promova automatizarea. De la mijlocul deceniului, sunt de imaginat primele teste de aplicare ale camioanelor MAN cu conducere autonomă, integrate în procesele de operare ale companiilor cliente. Scopul este de a putea realiza camioane cu conducere autonomă ca soluții de serie, începând cu 2030.

Frederik Zohm, membru al Consiliului de Administrație MAN:

„Proiectele-pilot precum Hamburg Truck Pilot demonstrează că utilizarea camioanelor autonome este fezabilă din punct de vedere tehnologic și poate fi integrată eficient în procesele logistice. Conducerea autonomă va schimba jocul, în transport. În strânsă cooperare cu clienții și partenerii, testăm soluții practice de automatizare cu scopul de a pregăti camioanele cu conducere automată pentru producția de serie, până în 2030.”

Angela Titzrath, CEO HHLA: „Vine conducerea autonomă! Noi, cei de la HHLA, ne pregătim pentru acest lucru. Logistica 4.0 oferă oportunități la scară globală. Pentru a le folosi, trebuie să fim deschiși la schimbare și să arătăm curajul schimbării. Conducerea autonomă și Hamburg Truck Pilot sunt exemple bune de procese de transformare pe care dorim să le modelăm în mod activ.”

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.