Într-o lume în care eficiența e măsurată în minute și costurile trebuie reduse la maximum, uneori pierdem din vedere exact ceea ce ne ține împreună: relațiile. Iar în industria transportului de marfă, unde colaborarea între manageri, dispeceri, case de expediție și firme de vânzări este esențială, relația umană nu este un lux, ci o necesitate.
O directoare a unei firme de expediție spunea, recent: „Am ajuns în punctul în care, la o ședință online, oamenii nici măcar nu mai pornesc camera. Parcă aș vorbi la telefon, ca acum 20 de ani. Nici nu știu dacă mă ascultă cineva.”
Pe de altă parte, un director observă o tendință tot mai clară: angajații evită să mai inițieze apeluri telefonice sau video cu colaboratorii. Nu din lipsă de timp, ci dintr-o formă nouă de anxietate, născută din prea multă muncă „la distanță” și prea puțină întâlnire reală.
Angajați epuizați, în spatele ecranelor
Un studiu realizat pe mii de angajați arată că aproape jumătate dintre ei se simt epuizați doar din simplul fapt că trebuie să țină camera pornită într-o ședință video. Iar 95% experimentează o formă de „oboseală digitală”, după ore în șir petrecute în fața ecranului.
În același timp, tot mai mulți ezită să inițieze un apel video sau telefonic. „Parcă așteptăm să treacă ziua, nu să rezolvăm ceva concret”, spunea o directoare dintr-o casă de expediție.
În absența contactului direct, oamenii devin nesiguri, mai retrași, iar anxietatea se strecoară, tăcut, în activitatea de zi cu zi.
E un sentiment tot mai comun. Fără contact vizual, fără expresii faciale, fără prezență reală, comunicarea devine fragilă. Incompletă. Apare nesiguranța, deconectarea și, mai ales, senzația că am făcut un pas înapoi în modul în care lucrăm împreună.
Clienți stabili pierduți, în lipsă
Un manager dintr-o firmă de transport din Arad povestea că a pierdut, după ani buni, un client stabil. „Ne vedeam mai rar, apoi deloc. Comunicarea a rămas pe e-mail. Am trimis o ofertă, nu am mai primit răspuns. N-am mai fost prezenți. A ales pe altcineva.”
Relațiile profesionale funcționează similar celor personale: se răcesc, dacă nu le hrănim. Nu e vorba doar de preț, de ofertă sau de marfă.
Un contract prezentat de cineva cu care rezonăm, cu care avem o relație vie, este perceput altfel decât același contract transmis de un colaborator „online”, pe care nu l-am mai văzut de luni de zile sau ani.
Față în față…
Atunci când o întâlnire de business are loc față în față, seriozitatea crește. Oamenii sunt mai implicați, mai atenți, mai motivați să rezolve probleme, nu doar să le „bifeze”. Comunicarea devine mai autentică. Se simte tonul vocii, se vede ezitarea sau entuziasmul. Problemele se discută cu altă energie, soluțiile se găsesc mai rapid, relația se întărește. Și, poate cel mai important, se clădește încredere, acel ingredient nevăzut care stă la baza oricărui parteneriat de durată. Nu întâmplător, multe contracte se mențin ani de zile cu firmele „cunoscute”, cu aceia „pe care îi știm de mult”. Pentru că, dincolo de oferte și condiții, rămâne omul. Cel alături de care ai trecut prin crize, întârzieri, schimbări și cu care ai învățat să comunici.
Valorile unei firme nu se află într-o prezentare pe site, ci în oamenii care o reprezintă…
…în felul de a comunica, în care răspund la telefon, în care gestionează crizele apărute, în promptitudinea unui e-mail, în deschiderea de a se întâlni și în umanitatea cu care tratează o colaborare.
În plus, granițele dintre viața personală și cea profesională devin tot mai șterse. Faci teme cu copilul și răspunzi, în același timp, la un e-mail. Participi la o ședință și gătești cina. Rolurile se amestecă și epuizarea nu întârzie să apară. Lipsa de conectare reală se simte în ambele direcții: și în afaceri, și în familie.
Telemunca are avantajele ei: economisești bani, timp, combustibil. Dar, pe termen lung, costurile invizibile se adună. Pierzi relația. Eficiența tehnologică fără relație umană nu construiește loialitate.
Relațiile nu se dezvoltă în e-mailuri și linkuri de Zoom. Se mențin când ne vedem, când vizităm un client vechi, stăm la o masă informală cu partenerii, unde discuțiile și părerile sunt flexibile și se extind către mai multe zone de interes. Lipsa conversațiilor sociale spontane scade siguranța psihologică și implicarea în echipă.
Un studiu Stanford (2025) compară brainstorming-ul față în față cu acela realizat online și concluzionează că echipele care se întâlnesc fizic generează cu 15,2% mai multe idei, iar ideile sunt mai diverse.
Absența întâlnirilor spontane reduce „knowledge spillovers”, de exemplu, o scădere de 8-12% în citările de brevete între companii a fost atribuită lipsei interacțiunilor față în față.
Poate că e momentul ca, din când în când, să ne întoarcem la acea întâlnire față în față. Într-o industrie a distanțelor, tocmai apropierea face diferența. În transporturi, ca și în viață, relațiile sunt cele care țin lucrurile în mișcare.
Andreea GHEORGHE
psiholog specializat în psihologia transporturilor
gheorghe.andreeaioana@yahoo.com
