ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Trenurile „Săgeata Albastră” ies ca noi, de la Electroputere VFU Pașcani

Data:

Automotoarele Siemens Desiro SR20D, cunoscute drept „Săgeata Albastră”, ies ca noi, de la uzina Electroputere VFU Pașcani, după ce trec prin revizie capitală.

Au parcurs această procedură, în baza acordului-cadru încheiat cu CFR Călători, în urmă cu patru ani, 17 din totalul de 50 de automotoare. Acestea au vechimea de aproximativ 20 de ani, de când au fost achiziționate de operatorul feroviar național. AM 2038 a fost cea de-a cincea „Săgeată Albastră” repusă pe șine, anul acesta, iar 12 au fost redate circulației în 2023. Electroputere VFU Pașcani face parte din GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România.

O provocare

Proiectul de revizie capitală de tip R9 la „Săgețile Albastre” reprezintă „o provocare”, potrivit directorului general al Electroputere VFU Pașcani și vicepreședinte al GRAMPET Group, Vizante-Dumitru Tomoni. „Vorbim despre automotoare produse în perioada 2002-2006, care au operat peste 15 ani pe infrastructura din România și aveau nevoie de această revizie capitală, care trebuie realizată la 12 ani de operare sau la 2 milioane de kilometri parcurși. În plus, schimbările economice intervenite în ultimii ani au condus la majorarea costurilor materialelor și echipamentelor, în unele cazuri fiind vorba de creșteri de peste 40%. De-a lungul timpului, ne-am confruntat și cu lipsa de componente/soft-uri necesare, deoarece acestea nu se mai produc, dar și cu lipsa forței de muncă. Sunt provocări pe care am reușit să le depășim, datorită implicării și responsabilității echipei noastre. Suntem pregătiți să finalizăm și acest proiect amplu, compania noastră având, deja, experiența reviziei de tip R8 efectuate cu succes la toate cele 57 de automotoare contractate cu SNTFC CFR Călători”, a precizat el.

Președintele GRAMPET Group, Gruia Stoica: „Grație eforturilor susținute ale echipei de la Electroputere VFU Pașcani, acest proiect va fi finalizat în termenele pe care ni le-am asumat. Implicarea noastră în dezvoltarea infrastructurii feroviare și a materialului rulant din România este ancorată în angajamentul GRAMPET Group față de creșterea eficienței transportului feroviar în țara noastră, pentru a ne alinia obiectivelor propuse prin Green Deal. Suntem hotărâți să continuăm să investim în modernizarea și optimizarea acestui sector vital, contribuind, astfel, la creșterea performanței și competitivității transportului feroviar din România în regiune, dar și în lume”.

Un automotor, la fiecare două săptămâni

Revizia capitală de tip R9 a automotoarelor Siemens Desiro SR 20 D presupune dezasamblarea și verificarea, repararea sau schimbarea tuturor subansamblelor, mai puțin motoarele acestuia. De asemenea, este necesară repararea instalației de climatizare și a celei de încălzire, verificarea și repararea instalației de încărcare a bateriilor, a ușilor de acces și ferestrelor, precum și a intercomunicațiilor. „Printre alte etape se numără demontarea, verificarea și repararea scaunelor și strapontinelor, înlocuirea tapițeriei, verificarea și repararea instalațiilor din postul de conducere, precum și a instalației electrice. Este necesară, de asemenea, repararea sistemului de combustibil și a sistemelor de frânare, precum și curățarea, verificarea și repararea caroseriei automotorului și vopsirea exterioară”, precizează reprezentanții uzinei de la Pașcani.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...