UE investește în drumuri mai sigure

Comisia Europeană a aprobat o finanțare de aproape 2,8 miliarde de euro, pentru 94 de proiecte strategice de transport în întreaga UE, în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE). Proiectele selectate au fost alese din 258 de cereri, depuse până la 21 ianuarie 2025.

sursă foto: ROADPOL

Chiar dacă majoritatea investițiilor sunt direcționate către infrastructura feroviară și maritimă, o parte semnificativă a fondurilor va sprijini direct siguranța rutieră și sistemele inteligente de mobilitate, cu scopul de a reduce numărul de decese și de a îmbunătăți eficiența în cadrul rețelelor rutiere europene, potrivit ROADPOL.

Parcări sigure pentru camioane și șoferi

„Siguranța transportului rutier ocupă un loc important printre proiectele selectate, cu un accent special pe zonele de parcare sigure pentru camioane și șoferii care parcurg distanțe lungi. Acestea vor fi construite sau modernizate în 10 state membre, printre care Germania, Franța, Italia și România. Obiectivul este de a aborda o problemă de lungă durată în sectorul transportului rutier de marfă: lipsa zonelor de odihnă sigure, bine echipate și accesibile. Aceste facilități vor contribui la combaterea oboselii șoferilor (una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave), vizând, totodată, și furtul de marfă, un fenomen care împiedică șoferii să se odihnească în condiții optime, se arată în cel mai recent buletin informativ al ROADPOL.

C-ITS, în orașele mari

UE va sprijini, de asemenea, implementarea sistemelor inteligente de transport cooperative (C-ITS) în zonele urbane. „Aceste tehnologii digitale permit comunicarea în timp real între vehicule și infrastructură, îmbunătățind fluxul de trafic, reducând congestia și îmbunătățind siguranța utilizatorilor drumurilor, în special în orașele dens populate. C-ITS joacă un rol esențial în prevenirea coliziunilor, gestionarea dinamică a limitelor de viteză și facilitarea prioritizării vehiculelor de urgență la intersecții”, potrivit ROADPOL.

Mobilitatea urbană

Siguranța rutieră în orașe va beneficia de dezvoltarea de noduri multimodale de transport de pasageri, în mai multe locații din UE. Orașe precum Leuven (Belgia), Norrköping (Suedia), Nisa și Marsilia (Franța) și Bolzano (Italia) vor primi finanțare pentru a pregăti sau moderniza noduri care leagă diferite moduri de transport, inclusiv autobuze, biciclete, mașini și trenuri. Aceste proiecte vizează fluidizarea fluxurilor de pasageri, reducerea interacțiunilor riscante între utilizatorii drumurilor și încurajarea trecerii la alternative de transport mai sigure și durabile.

Comisarul european pentru transport durabil și turism, Apostolos Tzitzikostas, a subliniat importanța investițiilor în obiectivele de siguranță ale UE: „Cu o finanțare de aproape 2,8 miliarde de euro din partea UE, ne îndeplinim promisiunea Europei de a crea o rețea de transport modernă, durabilă și rezilientă. Aceste 94 de proiecte nu numai că vor stimula conectivitatea și eficiența transfrontalieră, ci vor spori și competitivitatea pe întreg continentul… De la rețele rutiere sigure la un cer unic european mai inteligent – această investiție este o piatră de temelie a Pactului nostru Verde și a rezilienței noastre geopolitice.”

Lista celor 94 de proiecte a fost aprobată de Comitetul CEF și va deveni oficială odată ce Comisia Europeană va adopta în mod formal decizia. Se preconizează că acordurile de finanțare cu promotorii proiectelor vor fi finalizate până în octombrie 2025.

Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.