Un an mai bun? Sau nu?

logistica2017 a început promițător, segmentul de logistică autohton confirmând estimări pozitive. Operatorii din piață se așteaptă la creșteri generate de retail, industrie și, mai ales, de comerțul electronic, dar și la ajustări de tarife, după majorarea salariului minim. Există, însă, câteva necunoscute care pot genera surprize, iar acestea vin din zona politică. În luna februarie, ca de obicei, am rugat o serie de jucători importați din piață să ne răspundă la câteva întrebări.

  1. Cum considerați că va fi anul 2017 față de 2016, pentru ramurile de logistică și transport?
  2. Care sunt principalele amenințări pe care le identificați?
  3. Dar oportunități?
  4. Aveți în vedere investiții la nivelul companiei în acest an?
  5. Cum considerați că va fi anul 2017 pentru compania dumneavoastră?

Viorel Leca Print

Viorel Leca, Director General Gebruder Weiss România: Avem în față un an „aglomerat”

„În 2016, piața de profil din România și-a păstrat caracterul competitiv, concurența fiind tot mai puternică în rândul furnizorilor de servicii logistice și transport. Dacă ținem cont de efervescența care marchează, deja, acest an, încă de la debut, cu siguranță avem în față un an «aglomerat», lucru care confirmă buna reputație de care ne bucurăm pe piața de profil.

Una dintre cele mai mari provocări ale anului 2016 a fost diversificarea proiectelor sau licitațiilor în care am fost implicați. Am privit, însă, aceste situații ca pe oportunități de învățare și de dezvoltare și suntem convinși că, bazându-ne pe acest lucru, vom continua să atragem clienți noi, dar și să ne îmbunătățim nivelul de experiență.

Evident, direcțiile noastre de dezvoltare prioritare rămân creșterea gradului de experiență a propriilor angajați și investițiile IT, menite să ne ajute să facem față cerințelor de calitate din ce în ce mai complexe din partea clienților. Luăm în calcul și investiții în mărirea spațiilor de depozitare existente iar, o dată cu aceasta, vom mări și flota de echipamente în funcție de noile cerințe.

Anul trecut, am participat la multe proiecte laborioase și am avut un trend pozitiv din punct de vedere al cifrei de afaceri, al prezenței naționale și, nu în ultimul rând, al numărului de angajați. Tot anul trecut, din dorința de a răspunde cât mai prompt cerințelor clienților noștri, am deschis terminale noi în Brașov și Constanța și am continuat investițiile în dezvoltarea profesională a echipei noastre.

Toate acestea vor contribui la o creștere semnificativă a companiei în 2017, atât din punct de vedere al numărului de parteneri, cât și din punct de vedere al numărului de transporturi efectuate.

Jerome1_OK

Jérôme Chevrolet, Director general Gefco România: Continuitate din punct de vedere al acumulării de maturitate

„Industria de logistică și transporturi urmează o tendință de dezvoltare continuă, care se va menține și în anii următori. 2017 va da continuitate anilor 2015 și 2016, din punct de vedere al acumulării de maturitate pe piață, oamenii înțelegând din ce în ce mai bine avantajele externalizării către specialiști. Am văzut și vom vedea în continuare investiții în logistică, iar cererea este mai mare decât oricând.

Alături de dezvoltare, există, de asemenea, o presiune foarte puternică asupra prețurilor. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că un preț bun și care, în același timp, poate fi susținut, poate fi atins prin îmbunătățiri continue, soluții alternative și o mai bună înțelegere a afacerii clientului. În acest mod, se construiesc relațiile de lungă durată. Desigur, ca și multe alte industrii, avem de asemenea nevoie și de un mediu economic stabil.

Oportunitățile principale provin din domeniul tehnologic și IT. Trebuie să începem să construim acum premisele pentru viitorul logisticii și transporturilor. Big data și alte inovații tehnologice vor deveni din ce în ce mai prezente chiar și în sectorul nostru.

Avem investiții planificate – am proiectat strategia noastră de investiții la un nivel regional – astfel încât să ne putem satisface mai bine clienții noștri internaționali în sfera regională. Avem planuri variate, în mai multe direcții și sper că, pe parcursul acestui an, vom putea da detalii mai exacte cu privire la acestea.

Ca și 2016, 2017 va fi un an de dezvoltare pentru noi. Am lucrat din greu pentru a ne întâmpina clienții cu soluții și oferte noi.”

catalin olteanu (1)

Cătălin Olteanu, Director General FM Logistic România: Un an de ajustare de tarife

„Prin creșterea salariului minim, se va stimula consumul, așadar va crește, implicit, și business-ul din retail – cu efect direct către cei ce deservesc aceasta industrie – adică logisticienii. 2017 va fi și un an de ajustare de tarife, deoarece, pe industrie, logistica a rămas în urmă la ajustarea salarială impusă prin măsuri guvernamentale și, ca atare, ajustarea de salarii va duce la ajustare de tarife. De asemenea, va fi un an al dezvoltării pe e-commerce, implicit, pe zona de coletărie, ca atare va fi, cu siguranță, un an de creștere pentru firmele care fac genul acesta de logistică.

Principala constrângere va veni din partea resursei umane din ce în ce mai greu de găsit – mai ales cea calificată, și din ce în ce mai scumpă. Din cauza creșterii costurilor cu resursa umană, va crește presiunea pentru absorbția acestor costuri, prin investiții în automatizări, inovații etc.

În plus, o amenințare o poate constitui instabilitatea politică – având efect negativ în zona economică. Inflația, variația semnificativă a cursului valutar etc… pot destabiliza puternic mediul economic.

Oportunități sunt întotdeauna pe piețele emergente. Adaptabilitatea la noile forme de comerț – via internet – va genera business, adaptabilitatea la noile cerințe de distribuție – alinierea formei de distribuție la nevoia celor din retail de a fi tot mai prezenți în zona de proximitate etc.

Noi am început, deja, din 2016 o investiție de 20 milioane de euro, care se va materializa prin deschiderea unui nou depozit în Dragomirești – 20.000 mp, din care jumătate cu adresare specifică pentru farmaceutice. Vrem să fie cea mai modernă formă de 3PL pentru industria respectivă, avem în vedere extinderea depozitului de lângă Timișoara cu încă 6.000 mp.

De asemenea, luăm în calcul și extinderea flotei, dar, pentru moment, nu am luat o decizie foarte clară. Vrem să vedem cum evoluează piața de retail și ce nevoi specifice urmează să aibă, ca sa putem produce cea mai bună soluție pentru ei.

Considerăm că 2017 va fi un an bun pentru noi.”

Emil Ion 2

Emil Ion, Managing Director Mainfreight Romania: Începuse sub auspicii bune, dar…

„Anul 2017 începuse sub bune auspicii, dar, după ultimele evenimente, mă aștept sa fie un an greu. Principala provocare pentru 2017 o reprezintă forța de muncă și capacitatea angajatorilor de a reține angajații în România.

În privința oportunităților, pot spune că economia României a înregistrat, în anii trecuți, un trend crescător, fapt ce a încurajat dezvoltarea afacerilor existente și a creat premisele apariției unor noi investiții.

Investițiile companiei noastre, pentru anul 2017, se vor materializa în reînnoirea parcului auto, dar și în eficientizarea activităților din spațiile de depozitare.

Consider că 2017 va fi un an plin de provocări, în care dorim să continuăm trendul de creștere înregistrat în ultimii ani.”

 cipere

Ionel Cipere, Director Practicom: Un an de creștere

„În opinia mea, 2017 va fi un an de creștere! Provocările cu care ne vom confrunta pot fi generate din interiorul firmei, dacă nu vom putea ține pasul cu tendința de dezvoltare. Pe de altă parte, oportunitățile vor fi generate de cerere. În 2017, avem programate investiții în flotă, în condițiile în care avem prognozată o creștere importantă.”

 rares balan

Rareș Bălan Marketing & PR Manager Eastern Europe Dexion Storage Solutions: Principalele amenințări vin din politicile economice

„Bazându-ne pe studii și rapoarte obținute din diverse surse, precum și din informațiile noastre proprii despre piață, considerăm că ramura logistică este în continuă creștere, trend ce va continua și în 2017.

Principalele amenințări în dezvoltarea ramurii de logistică sunt, în opinia noastră, politicile economice promovate de noul guvern din România, precum și politicile externe ale noului președinte al Statelor Unite ale Americii.

Pe de altă parte, ne așteptăm să continue dezvoltarea funcției logistice, nu numai în cadrul companiilor care activează în domeniul 3PL, dar și a celor activând în celelalte domenii economice, cum ar fi producția industrială, industria auto, distribuție, comerț electronic, industrie farmaceutică etc.

În fiecare an, compania noastră are bugetate investiții pentru modernizarea actualelor capacități de producție. Pentru 2017, având în vedere creșterea constantă a activității și a volumului de comenzi, sunt bugetate și investiții în utilaje noi, pentru a eficientiza procesele, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de produse.

2016 a fost cel mai bun an din ultima perioadă pentru Dexion, atât în România, cât și în cea mai mare parte a Europei, înregistrându-se creșteri de vânzări dar și o dezvoltare a capacităților de producție, materiale și umane. Considerăm că, în 2017, va continua creșterea activității noastre, datorită extinderii gamei de produse și servicii oferite, precum și a parteneriatelor pe care le vom începe, în acest an, cu companii de top din diverse segmente ale logisticii.”

daniel preda_toyota (2)

Daniel Preda, Director General Toyota Material Handling România: Un an mai bun, dar instabilitatea politică poate deveni o amenințare

„Anul 2017 va fi, cu siguranță, mai bun decât anul precedent. Factorii care ar putea împiedica această creștere sunt cei externi. Instabilitatea politică din acest moment ar putea deveni o amenințare, și nu doar pentru industria de logistică.

Oportunitățile derivă din creșterile de pe piețele de retail, farma, automotive, care vor genera, implicit, și o creștere a cererii în industria de logistică.

În fiecare an, investim atât în tehnologie, cât și în personal. De altfel, experiența acumulată de angajații noștri constituie un beneficiu major pentru partenerii Toyota Material Handling.

În 2017, vom continua să dezvoltăm soluții inteligente și eficiente pentru clienții noștri, soluții care să reducă numărul de echipamente, numărul de operatori, soluții care să maximizeze timpul de utilizare a echipamentelor, soluții de depozitare care să folosească și mai eficient spațiul etc.

Suntem încrezători că va fi un an în care vom realiza obiectivele propuse. În special, acela de a fi percepuți și utilizați drept ceea ce suntem: un partener informat, capabil și, mai ales, dornic de a eficientiza mișcarea de marfă a colaboratorilor noștri.”

George Badescu Vectra IMG_1170

George Bădescu, manager Vectra Eurolift Service: Estimăm o creștere pieței de logistică și transport cu 10%

„În anul 2017, estimăm o creștere a pieței de logistică și transport, în Romania, cu 10% ,față de anul 2016. Cu toate acestea, previziunile pentru achizițiile de echipamente în 2017 nu sunt așa de optimiste la nivel internațional, pentru piața europeană fiind estimată o scădere de 10% a numărului de echipamente, iar pentru România, în particular, de 5%. Apreciez, însă, că piața noastră va continua tendința de creștere.

Un factor care ar putea influența negativ piața de logistică l-ar putea reprezenta o eventuală criză europeană, politică sau economică, în zona euro. De exemplu, un Exit al Italiei, similar cu Brexit-ul.

În privința oportunităților, ne bazăm pe continuarea dezvoltării puternice a marilor jucători din logistică, prin deschiderea de noi depozite și centre logistice la nivel național, locomotivele principale ale creșterii pieței și pe care noi, dealerii de echipamente de ridicat, mizăm. Rămân companiile de retail și automotive, această din urmă ramură dezvoltându-se puternic, în ultimii ani.

Vectra Eurolift a accesat, anul trecut, o linie de credit de un milion de euro, din care a început să finanțeze la sfârșitul lui 2016, în vederea finalizării măririi sediului. Investiția în acesta se ridică la 500.000 euro, prin construirea unei noi hale, reorganizarea și modernizarea atelierului de service.

Pentru 2017, continuăm creșterea flotei de închiriere echipamente, mărirea echipei de tehnicieni și a flotei de vehicule de service.

În 2016, obiectivul Vectra Eurolift a fost de 100 de unități, însă, la finalul lunii noiembrie, vânzările depășiseră deja 160 de unități, finalizând anul cu aproape 200 de unități. Pentru 2017, targetăm o creștere cu 10% a vânzărilor, în linie cu piața de profil. În vederea atingerii acestui obiectiv, avem susținerea producătorului Yale, prin diversificarea gamei de echipamente, politica de prețuri flexibile și discount-uri avantajoase, mai ales în zona echipamentelor de depozit, a căror cotă crește de la an la an.”

Marian Orzu CTP

Marian Orzu, Head of Leasing & Business Developement Department Romania CTPark: Un început foarte activ, din punct de vedere al cererilor de spații

„Anul a început foarte activ, din punct de vedere al cererilor spațiilor de depozitare, cât și de producție. Noi avem în target să dublăm suprafața construită, până acum, în România, prin proiecte în București și în țară. Practic, acest lucru scoate în evidență încrederea pe care o avem în piața locală și în potențialul anului 2017. Momentan, numai în București avem în construcție peste 100.000 mp spații noi. Acestea sunt localizate în Vestul Bucureștiului. În țară, anul acesta, vom construi la Cluj, Turda, Sibiu și Timișoara. De asemenea, avem în vedere o eventuală acoperire a Nord-Estului țării.

Momentan, la fel ca oricare dintre companiile private din țară, ne uităm către stabilitate socio-economică și predictibilitate. Lipsa acestora ar putea constitui una dintre cele mai mari amenințări.

Pe de altă parte, cadrul macro-economic poziționează România în zona de siguranță, încă. Și mulți investitori din regiune caută această siguranță și stabilitate și își direcționează capitalul către țara noastră. Cererea companiilor producătoare este, în continuare, la nivel ridicat, iar aceasta este axată, în continuare, pe Vestul și centrul țării.”

Laurentiu Duica, Colliers International

Laurențiu Duică, Associate Director – Industrial Division, Colliers International: Stocul de spații va crește cu aproximativ 500.000 mp, în 2017

„Cererea crescută din partea companiilor FMCG și a sectorului de comerț online se va menține și pe parcursul anului 2017, jucătorii internaționali fiind atrași de potențialul României, în ceea ce privește sectorul industrial.

Luând în considerare volumul mare de cereri din ultimii trei ani, estimăm că stocul actual de spații logistice, de 3 milioane mp, va crește cu 500.000 mp, în 2017 (aproximativ 17%), marcând cea mai mare rată de livrări post-criză. Circa 40% din noile livrări vor veni din partea companiilor FMCG, 20% din partea sectorului de comerț online, iar 10% din partea depozitelor IT și electronice. De asemenea, piața își va continua ascensiunea cu numeroase livrări speculative, care vor fi absorbite rapid, datorită creșterii cheltuielilor de consum.

Dacă, în 2016, fabricile de prelucrare analizau zona balcanică pentru o posibilă intrare pe piață, schimbările structurale din economia României ar putea face posibile aceste demersuri în decursul acestui an. Vizată nu este doar Capitala, ci și orașele secundare și terțiare în care au fost dezvoltate numeroase proiecte comerciale și care beneficiază de îmbunătățirea infrastructurii.

În 2017, livrările în zona Bucureștiului ar putea crește cu până la 80%, față de 60% în 2016. Cu toate acestea, datorită proiectului de autostradă în Transilvania, care ar stabili o rută de tranzit rapid, ne așteptăm ca marile orașe din regiune să atragă atenția fabricilor importante de prelucrare ce își doresc să atenueze unele neajunsuri ale forței de muncă.

Comerțul online, principala sursă a cererii

Vom observa, în continuare, intrări de noi jucători și din sfera comerțului online, mai ales în condițiile în care spațiile de depozitare existente nu fac față cererii actuale. Ne așteptăm ca, în următorii cinci ani, comerțul online să fie principala sursă a cererii în sectorul industrial, care va duce la dublarea stocului de spații logistice.

Anul 2016 a reprezentat un punct de ascensiune pentru sectorul industrial, rata de neocupare a spațiilor din București scăzând de la 5%, în 2015, la 2% la sfârșitul anului 2016 și menținându-se la 5% în restul țării, în condițiile în care totalul de spații livrate a ajuns la 350.000 mp.

În ceea ce privește chiriile, acestea nu au fluctuat în 2016, menținându-se între 3,8 și 4,25 euro/mp, însă este posibil ca, în 2017, să înregistreze creșteri, din cauza pieței de construcții, care va încerca să se adapteze livrărilor planificate în acest an.”

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.