Vin sărbătorile…

Perioada sărbătorilor de iarna prin tradiție trebuie să fie una plină de bucurie și optimism. Cel puțin așa ne dorim. Peste 3 milioane de beculețe, pe un traseu de 29 de kilometri luminează sărbătoresc Bucureștiul… La fel, în toată România „marele pavoaz” amintește tuturor că vine Crăciunul și că mai este puțin până la cumpăna dintre ani. Brazii sunt și ei gata. Împodobiți, luminați feeric, de acolo de sus, de la steluțele care se afla in vârful lor, totul pare o frumoasa poveste de iarna… Jos, însă, acolo, printre transportatori și șoferi, lucrurile par, uneori, cu totul altfel…

“O viaţă fără sărbătoare e ca un drum lung fără hanuri” – Democrit

Transporturile sunt un domeniu cu foc continuu. Aici, nimeni nu poate pune celebrul anunț „Concediu de sărbători” și lacătul pe ușă. Iată de ce nu toată lumea se poate bucura de vacanţa prilejuită de sărbători, unii muncesc de Crăciun, alţii de Revelion și mai sunt și cei care se află departe de casă. Sărbătorile, atât cele de iarnă, cât și Paștii, aduc, pentru cei din transporturi, fie ei patroni sau șoferi, pe lângă bucurie, și probleme.

Pot fi ele oare rezolvate?

Cel mai simplu este pentru transportatorii de marfă ai căror beneficiari, la rândul lor, în perioada sărbătorilor își întrerup activitatea. Aici, toată lumea este mulțumită; singura relativă problemă este de a-i convinge pe șoferi să se întoarcă la timp la muncă (unii prelungesc „șprițul”, alții mai au încă de făcut ceva prin gospodărie…!).

Mai greu este pentru operatorii de transport marfă care continuă activitatea – pentru unii, în perioada aceasta, chiar există o creștere considerabilă a ofertei de transport – și care sunt puși între ciocan și nicovală.

Dacă nu-i lasă pe șoferi liberi de sărbători, mulți dintre ei vor pleca din firmă (și, în actuala criză de șoferi, cine-și permite acest lucru?); dacă îi lasă liberi cu cine mai fac cursele?

Alternative

Cum pot rezolva situația? Există mai multe căi care pot fi folosite. În primul rând, trebuie să încerce să se bazeze, în această perioadă, pe cei care nu sunt familiști, pe cei tineri, categorii care pot să nu fie foarte afectate că lucrează de sărbători. O altă modalitate ar fi și beneficiile materiale mai mari obținute de cei care acceptă să lucreze de sărbători, nefiind de neglijat nici varianta unor angajări noi pentru perioada sărbătorilor, soluție care, însă, presupune o acțiune promovată și desfășurată cu mai mult timp înainte.

Mai complicate sunt lucrurile la transportul de persoane, atât pentru cei care fac curse regulate, cât și pentru cei care efectuează curse ocazionale. În această perioadă, în ambele situații, numărul de călători crește semnificativ, atât pentru transportul intern, cât și pentru cel internațional, patronii confruntându-se atât cu lipsa necesarului de mașini, cât și cu creșterea gradului de surmenaj al șoferilor suprasolicitați.

Când vorbim de oboseală, de suprasolicitare, veți spune că Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind perioadele de condus și de odihnă este suficient… Să nu uităm că acest regulament este, până la urmă, un act administrativ care poate diminua, dar nu elimină oboseala și, mai ales, surmenajul.

În cazul transportului de persoane, problemele apărute sunt diferite față de transportul de marfă. Vorbim mult mai puțin de refuzul de a efectua curse în perioada sărbătorilor – șoferii de autobuz sunt obișnuiți să lucreze de sărbători – dar, în același timp, apar sau se amplifică o mulțime de factori de stres, factori care pot afecta atât siguranța transportului, cât și starea fizică și psihică a conducătorului auto.

Absența și dorul de familie, anumite amintiri, care par a fi îngropate, undeva, în adâncul subconştientului șoferului și care, ca prin minune, reapar la ușa memoriei, o agendă prea încărcată de activități și responsabilități, uneori chiar situația financiară, sunt principalii factori de stres care pot apărea cu mai multă pregnanță în această perioadă, la șoferi.

Și în acest caz soluțiile există, unii patroni de firme de transport persoane utilizându-le de mai mult timp.

Acceptarea de către patroni ca, în cursele externe efectuate în perioada sărbătorilor, șoferii să își ia și soțiile cu ei este o metodă care dă roade. O cursă care, poate, provocă nemulțumire sau chiar anxietate, se poate transforma într-un adevărat voiaj de plăcere, atât pentru șofer, cât și pentru familia acestuia.

Indiferent de natura profesiei (șofer, brutar, doctor, sau polițist), situația de a merge „la serviciu” când alții se distrează de Crăciun sau Revelion duce la o stare psihică de disconfort, care apare ca o consecință firească a petrecerii sărbătorilor altfel decât în mod obișnuit.

Dar nu numai șoferii sunt în situația de a nu putea să petreacă sărbătorile de iarnă. Nu sunt puține cazurile când patronii/managerii firmelor de transport „se laudă” că nu mai știu de câți ani nu au mai petrecut un Crăciun sau un Revelion adevărat. Acestora le reamintesc că omul nu este de fier, că așa cum mașinile trebuie întreținute, și ei trebuie să aibă grijă de sănătatea lor, de confortul psihic, lipsa acestora ducând la scăderea performanțelor profesionale, afectând relațiile cu cei din jur și calitatea vieții personale.

La final de an…

Haideți, însă, să uităm pentru o clipă de toate aceste lucruri, haideți să uităm de legea Milog și legea Macron, de creșterea aberantă și abuzivă a primelor de asigurare RCA și de prea multele probleme cu care vă confruntați, haideți să ne gândim doar că mai este puțin…

Indiferent unde vă aflați, nu uitați că Sărbătorile de iarnă trebuie să vă găsească bine dispuși și, mai ales, teferi. Așa că vă doresc un Crăciun fericit, iar pe Moșul să-l rugăm să ne aducă, printre daruri, mai multă siguranță în trafic, mai multă înțelepciune șoferilor, atunci când se află la volan, și, bineînțeles, mult succes în afaceri.

Și fiindcă 2017 bate la ușă, dați-mi voie, conform tradiției, să vă spun LA MULȚI ANI!

Factori de stres

Ştiu că sunteţi în febra pregătirilor. Mai aveţi, încă, de făcut cumpărături, mai aveţi de pus la punct ultimele detalii, unii, poate, încă nu s-au hotărât ce vor face de Crăciun, unde vor petrece Revelionul, alţii sunt, încă, pe drum, spre casa. Dar, în curând, totul va fi gata şi fiecare dintre noi va aştepta, în mijlocul familiei, Crăciunul şi Noul An, cu speranţe mărturisite sau nu.

Perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să fie una plină de bucurie şi fericire. Cel puțin, aşa ne dorim. Din nefericire, însă, uneori, vine cu o mulţime de factori de stres, care pot umbri veselia zilelor de sărbătoare. Cei mai importanți factori de stres sunt: situaţia financiară, anumite amintiri, care par a fi îngropate, undeva, în adâncul subconștientului nostru şi care, ca prin minune, ne zgârie la uşa memoriei, absenţa persoanei iubite, o agendă prea încărcată de activităţi şi responsabilități.

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

Mobil: 0751 364 575

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.