Volvo si lubrifiantii


Avansul tehnologiei de fabricatie a motoarelor si cerintele privind protectia mediului impun uleiurilor de motor sa fie mai mult decat simpli lubrifianti. Ele trebuie sa raceasca, sa curete si sa protejeze motorul in toate conditiile de conducere si asta in contextul unor intervale de schimbare din ce in ce mai lungi.

Standarde de calitate

In prezent, exista pe piata mai multe standarde de calitate pri­vind lubrifiantii:

– VDS – Volvo Drain Spec (Specificatii Volvo),

– API – American Petroleum In­stitute (Institutul American de Petrol)

– SAE – Society of Automotive Engi­neers (Societatea Inginerilor Auto)

– ACEA – Association des Con­struc­teurs Europeens d’Auto­mo­biles (Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile).

SAE masoara viscozitatea ule­iu­rilor la anumite temperaturi. Cu cat mai inalta este valoarea indi­ce­lui SAE, cu atat mai dens este ule­iul. Deoarece avem nevoie de lubri­fianti care sa curga si cand moto­rul este cald, si cand este rece, majoritatea uleiurilor de mo­tor au doi indici, de exemplu 15W40. In cazul acesta, 15 este pentru motor rece (W), iar 40 este in­dicele pentru functionare la tem­pe­raturi normale. Deci, un lubri­fiant 15W40 actioneaza ca un ulei 15 la pornire si ca un ulei cu indice 40 atunci cand motorul este cald (100 grade C).

API clasifica uleurile de motor in doua categorii: „S“ (service) pentru motoarele pe benzina si „C“ (comercial) pentru motoarele diesel.

Pentru diesel, s-a inceput cu stan­dardul CA in 1940, de-a lun­gul timpului fiind in vigoare stan­dar­dele CB si CC. In prezent, stan­dardul este CI-4.

Testarea acopera tot spectrul de performante ale uleiurilor, pen­tru toate tipurile de motoare, fie ele aspirate natural, cu super­char­ger sau cu turbocharger. Testele masoara abilitatea uleiului de a pro­teja componentele motorului, dis­persia contaminantilor, capaci­ta­tea de racire, emisiile, consumul de ulei etc dupa o anumita pe­rioa­da de utilizare.

Sistemul de notare API este alfabetic, cu literele API urmate de C pentru motoare diesel. Dupa cum am amintit, s-a pornit de la CA, in 1940 si au evoluat pe parcursul timpului.

CF-4 a fost introdus in 1990 pentru motoare diesel de mare viteza, in patru timpi, aspirate na­tural sau turbo. Poate fi utilizat in locul uleiurilor CE.

CF a fost introdus in 1994 pen­tru motoare diesel off-road, cu injectie indirecta, inclusiv pen­tru cele care utilizeaza combus­tibil cu peste 0,5% sulf. Pot fi folosite in locul uleiurilor CD.

CF-2, introdus in 1994, este un standard pentru motoare die­sel in doi timpi, pentru conditii gre­le de utilizare. Poate fi utilizat in locul uleiurilor CD-II.

CG-4 a fost introdus in 1995 pentru motoare diesel in patru timpi, pentru conditii grele de uti­li­zare si a fost conceput sa ras­pun­da standardelor de emisii din 1994 pentru utilizarea cu carbu­ranti cu mai putin de 0,5% sulf. Poate fi folosit in locul uleiurilor CD, CE si CF-4.

CH-4 a fost introdus in decem­brie 1998 pentru motoare diesel in patru timpi, conceput sa ras­punda standardelor de emisii din 1998 pentru utilizare cu carburant cu mai putin de 0,5% sulf. Ule­iu­rile CH-4, tehnic superioare ce­lorlalte categorii anterioare, pot fi potrivite unor intervaluri de schim­ba­re extinse, dar numai la reco­man­darea constructorilor de ve­hicule.

Standardele Volvo

VDS: ACEA E2, API CF

VDS-2: ACEA E3, API CG4

VDS-3: ACEA E5, API CI4

Avantajul major al VDS 3, in conditiile utilizarii unor filtre „long life“, este faptul ca intervalul de servisare este extins substantial. De exemplu, la transportul de lunga distanta, intervalul poate creste de la 60.000 la 100.000 km.

Uleiurile VDS-3 au fost initial con­cepute pentru motoarele EURO III, dar sunt aplicabile si unor versiuni ulterioare de moto­ri­zari. Totusi, acestea nu se pot folosi pentru motoare echipate cu filtre de particule (DPF).

Uleiurile VDS-4 sunt conce­pu­te in special pentru motoarele EGR echipate cu filtre de particule si/sau cele echipate cu sistem SCR, dar pot fi folosite pentru toa­te motorizarile. Aceasta gene­ra­tie de lubrifianti ofera o protec­tie mai buna impotriva uzurii si creste stabilitatea termica si la oxidare comparativ cu VDS-3.

Gradul de viscozitate 10W-30 poate reduce consumul de com­bus­tibili si inalta calitate a uleiu­rilor VDS-4 permite, de ase­me­nea, o crestere a intervalelor de schimb in cazul motoarelor EURO V.

VDS-4 indeplineste normele ACEA E9 si API CJ-4, ceea ce le face aplicabile si altor tipuri de motoare decat acelea produse de catre Volvo.

Uleiuri de transmisie Volvo

Uleiurile de transmisie Volvo 97307 si 97315 sunt cele mai utilizate. Primul dintre ele ofera beneficii in privinta consumului de combustibil si ambele ofera inter­valuri extinse de schimb. 97315 este recomandat pentru aplicatii in conditii dificile si/sau in regiuni cu temperaturi ridicate.

Uleiurile 97340, 97341 si 97342 sunt standard la Volvo pen­tru transmisia automata, ulti­mul dintre ele fiind special dezvol­tat pentru a asigura o frictiune optima in cadrul transmisiilor Powertronic.

Pentru tractiunea pe axa din spate, uleiul Volvo de transmisie 97312 ofera economie de com­bus­tibil si intervale extinse de schimbare. Este, de asemenea, in conformitate cu standardul API GL-5.

Lichidele de racire

Lichidele de racire Volvo sunt singurele de pe piata concepute special pentru motorizarile Volvo. Aceste produse contin glicol, care impiedica lichidul de racire sa inghete, precum si aditivi speciali, denumiti inhibitori, majoritatea pe baza de silicat, care protejeaza sis­temul de racire al motorului im­potriva coroziunii si depunerilor.

Pentru cele mai recente gene­ra­tii de motorizari, Volvo a dezvol­tat un tip cu totul nou de lichid de racire, si anume Volvo Cooland VCS, care contine acizi organici (de tip OAT). VCS nu contine silicat.

Deoarece VCS si celelalte tipuri de lichide de racire Volvo au la baza tehnologii diferite si contin inhibitori diferiti, acestea nu pot fi amestecate.

Pentru a mentine un efect sa­tisfacator in timpul intregii durate de utilizare a lichidului de racire, inhibitorii sunt adaugati trecand printr-un filtru, atunci cand este utilizat lichidul. Este esential ca acest filtru sa fie schimbat in con­formitate cu recomandarile, pentru performante optime.

VCS este fabricat prin inter­me­diul unei tehnologii a inhi­bi­to­rilor in care componentele chi­mice nu sunt consumate in timpul duratei de utilizare prevazute. Astfel, motoarele care utilizeaza acest tip de lichid de racire nu au filtru.

In cazul lichidelor de racire Vol­vo concentrate, acestea tre­buie amestecate cu apa in confor­mi­tate cu standardele de calitate Volvo STD 1285,1.

Protectia anti-inghet in cazul acestora se poate realiza utilizand o anumita proportie de lichid si apa, dupa cum urmeaza:

– 40% concentrat, punct inghet la -25 °C;

– 50% concentrat, punct inghet la -35 °C;

– 60% concentrat, punct inghet la -46 °C.

Pentru mentinerea proprie­ta­ti­lor lichidului de racire, este nece­sa­ra o concentratie de 40%. De­pa­sirea unei concentratii de lichid de racire de 60% nu ofera protec­tie aditionala anti-inghet.

ACEA

A=benzina

B=motoare diesel de dimensiuni mici

E=motoare diesel de dimensiuni mari

Standardele ACEA au inceput cu E1 in 1996, acum fiind in vigoare E7.

ACEA testeaza cele mai importante 10 functiuni ale uleiurilor si nivelul de emisii al motorului, dand fiecarui ulei testat o acreditare.

E1:96 Editia 2 – se utilizeaza in general in motoare diesel heavy duty, inlocuind categoria CCMC D4.

E2:96 Editia 2 – uleiuri de calitate „super“ pentru motoare diesel, concepute pentru conditii severe de utilizare ale motoarelor grele diesel, inclusiv intervaluri extinse de schimb si motoare turbo.

E3:96 Editia 2 – uleiuri de calitate „extra super“ pentru motoare diesel, concepute pentru conditii severe de utilizare ale motoarelor grele diesel, inclusiv intervaluri extinse de schimb si motoare turbo.

E4:98 – aceasta categorie a fost introdusa cu limite chiar si mai severe decat E3 si necesita conceperea unor uleiuri minerale sau sintetice de calitate foarte inalta.

E5:99 – Testele motoarelor in cadrul acestei categorii evalueaza, de asemenea, depunerile la nivelul turboincarcatorului si comportamentul uleiului in conditii de oxidare, dar limitele au fost reevaluate pentru a permite uleiurilor formulate din baze conventionale sa se incadreze in aceste cerinte.

Orice ulei care nu prezinta nici o specificatie API sau ACEA sau un tip de aprobare din partea unui constructor important de vehicule comerciale este suspect si, ca masura de siguranta, trebuie presupus ca incadrandu-se in cea mai joasa categorie, cum ar fi API CA, in vigoare in anii ‘50.

Pe scurt, este periculos sa se foloseasca un ulei cu specificatie API sau ACEA mai joasa decat cea recomandata pentru un anumit model de vehicul, dar utilizarea unui ulei cu o specificatie mai inalta este sigura.

Raluca MIHAILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.