VOLVO TRUCKS ÎN CONSTRUCȚII: Cele mai moderne sisteme, testate la Grandemar

Noile caracteristici inovatoare, lansate, în ultima perioadă, de către Volvo Trucks, oferă operatorilor de transport din domeniul construcțiilor accesul la o gamă mai variată de opțiuni și de modalități de îmbunătățire a productivității. Pentru a testa aceste noutăți și a le descoperi beneficiile, Volvo Trucks a invitat transportatorii din domeniu le testeze, în cadrul evenimentului Volvo Trucks în Construcții, desfășurat în zilele de 18 și 19 mai, la cariera Grandemar din Morlaca, județul Cluj.

Dezvoltarea infrastructurii, noile proiecte de construcții susținute de fonduri europene, dar și redemararea investițiilor private din domeniul imobiliar au făcut ca acest eveniment să fie oportun pentru promovarea soluțiilor ultramoderne de transport oferite de către Volvo Trucks, pentru această solicitantă activitate. La evenimentul Volvo Trucks în Construcții, au luat parte aproximativ 200 de participanți, clienți sau potențiali clienți, operatori de transport în segmentul de construcții și colaboratori.

Cariera Grandemar a reprezentat cea mai potrivită locație pentru testarea camioanelor destinate activității de construcții, fiind un loc în care se regăsește majoritatea condițiilor dificile de utilizare cu care operatorii din acest sector trebuie să se confrunte, în activitatea lor de transport.

„În ultima perioadă, observăm o creștere încurajatoare a activității din segmentul de construcții. Scopul acestui eveniment a fost de a ne prezenta produsele și serviciile în mediul lor natural, concentrându-ne pe productivitatea clienților.

Volvo FMX este un produs unic, dezvoltat pentru a face față celor mai solicitante operațiuni, iar cele mai recente inovații sunt menite să asigure productivitatea și profitabilitatea clienților. Sisteme precum Tracțiunea integrală cu control automat, Direcția Dinamică Volvo, inteligenta transmisie I Shift cu trepte de forță, sunt doar câteva exemple de tehnologii inovatoare, care fac ca lucrurile să fie mai simple și mai inteligente decât înainte”, a spus Peter Ericsson, Managing Director Volvo Group Trucks Romania.

De la teorie, la practică

Evenimentul a inclus atât activități teoretice, cât și practice, fiind structurat în 4 stații. În cadrul celor două stații teoretice, accentul a fost pus pe prezentarea noutăților de produs, a inovațiilor lansate de Volvo Trucks, a modului în care noile caracteristici și dotări pentru segmentul de construcții funcționează și contribuie la creșterea productivității.

Un interes special a fost arătat celor două stații de conducere, care au oferit o experiență remarcabilă, în condițiile reale și dificile de operare, oferite de către carieră. Pentru aceasta, a fost disponibilă o flotă cuprinzând nu mai puțin de 14 vehicule, încărcate, în special FMX, dar și FH și FH16, în diferite configurații, 8×4 și 6×4, și cu o gamă variată de puteri: 420, 500 , 540 și 650 CP. Acestea au fost echipate cu o varietate de noi sisteme și elemente, cum ar fi cutia de viteze I-Shift cu trepte de forță, cutia automată Powertronic cu retarder integrat, sistemul de tracțiune integrală cu control automat, punte tandem liftabilă și Direcția Dinamică Volvo, pentru care au fost amenajate două trasee de testare speciale și solicitante.

Sisteme testate în cadrul evenimentului

– Direcția Dinamică Volvo pentru punți față duble – constă într-un motor electric ce compensează, până la eliminarea aproape integrală, vibrațiile în volan și face ca un camion de construcții, care transportă adesea încărcături sau suprastructuri foarte grele, să fie foarte ușor de virat. Volanul revine automat în poziția de mers drept înainte, eliminându-se efortul suplimentar pentru manevrele în spații înguste și economisindu-se timpul și energia șoferului.

Tracțiune integrală cu control automat – oferă o manevrabilitate excelentă și economie de combustibil, prin activarea tracțiunii roților de pe puntea din față, dacă roțile din spate pierd aderența pe teren alunecos sau afânat. Soluția constă într-un software conectat la senzorii de viteză din roată, care detectează și controlează tracțiunea. Controlul Automat al Tracțiunii este echipament standard pe modelul Volvo FMX în versiunile 4×4, 6×6, precum și 8×6.

Punte motoare tandem liftabilă – permite ridicarea și dezactivarea celei de-a doua punți motoare în timpul condusului, atunci când autocamionul nu este încărcat. Astfel, aderența la drum este mai bună, iar consumul de combustibil este cu 4 procente mai mic, atunci când autocamionul este condus fără încărcătură. Tandemul cu o punte liftabilă oferă, de asemenea, șoferului un confort mai mare: nivelul de zgomot din cabină este mai redus, iar în volan se resimt mai puține vibrații când numai anvelopele unei punți motoare sunt în contact cu drumul. Tandemul cu o punte liftabilă este disponibil pentru Volvo FM, Volvo FMX, Volvo FH și Volvo FH16.

I-Shift cu trepte de forță – premieră pentru autocamioanele de mare tonaj produse în serie. Noua versiune a transmisiei I-Shift de la Volvo Trucks face posibilă adăugarea a două noi trepte de forță, care oferă o capacitate excepțională de pornire de pe loc pentru autocamioanele care transportă încărcături grele în condiții dificile. Ceea ce înseamnă, printre altele, că autocamionul poate să pornească de pe loc și să transporte o sarcină maximă în combinație (GCW) de până la 325 de tone.

Punți față duble de 20 t – oferă o capacitate tehnică maximă crescută de la 18 la 20 t. Clienții beneficiază de o productivitate îmbunătățită și de mai multă flexibilitate. Pe un autocamion cu 4 punți, cu o sarcină maximă de 32 t, platforma de încărcare este, de asemenea, mai lungă și există o flexibilitate mai mare privind locul de amplasare a unei încărcături, precum pietrișul, pe o suprastructură de tip basculant. Astfel, sarcina maximă este atinsă mai rapid la încărcare, iar șoferul poate fi sigur că respectă limitările de greutate.

Suspensie pneumatică spate, în combinație cu punte motoare față – oferă cel mai înalt nivel de confort, chiar și pentru autocamioanele cu tracțiune integrală. Deoarece arcurile cu foi sunt dimensionate, în general, pentru cele mai grele sarcini, suspensia pneumatică oferă posibilitatea ajustării, pentru a corespunde cu greutatea încărcăturii. Șoferul poate menține o viteză medie crescută pe drumurile denivelate din șantierele de construcții și reușește, astfel, să realizeze mai multe livrări în timpul fiecărui schimb. Suspensia pneumatică de la Volvo Trucks oferă, de asemenea, o gardă la sol de cel puțin 300 mm și o protecție eficientă a tuturor componentelor vulnerabile.

– Sistem electronic de frânare (EBS) pentru frâne cu tambur – potrivit pentru operațiuni de transport ce implică un nivel deosebit de ridicat de praf sau umiditate. Acesta oferă accesul la o gamă de funcții inteligente, precum Sistemul de asistență la pornirea din rampă (Hill Start Aid), pentru un control superior pe pantele abrupte. Există îmbunătățiri și la nivelul siguranței, datorită integrării funcțiilor frânei de motor și a retarderului, cunoscute sub numele Coordonare Sisteme de Frânare (Brake Blending). În afara îmbunătățirii funcției de frânare, EBS în combinație cu frânele cu tambur oferă acces la Direcția Dinamică Volvo (fără tracțiune pe punțile față) și schimbări mai eficiente ale treptelor de viteză, deoarece sistemul I-Shift obține anumite informații din sistemul electronic de frânare.

Punte tridem – Configurația 8×4 cu o singură punte față prezintă suspensie spate cu boghiu tridem, iar puntea portantă amplasată în spatele punții motoare este acționată hidraulic. Rezultatul constă într-o manevrabilitate excelentă și o rază de bracaj nemaiîntâlnit de mică. Puntea portantă ridicată din spatele punții motoare contribuie la reducerea uzurii anvelopelor și la optimizarea consumului de combustibil.

Adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.