VOLVO TRUCKS: Pionieri pe calea siguranței

Siguranța este una dintre valorile de bază ale Volvo Trucks, cel mai puternic angajament al constructorului suedez, încă de la începuturile sale, din 1927. Angajamentul înseamnă acțiune – nicio scuză, nicio discuție. Este o promisiune care trebuie respectată, prin acțiune susținută. Astfel, Volvo dezvoltă, în mod continuu, produse și sisteme care previn producerea accidentelor și care reduc consecințele în cazul în care se produce, totuși, un astfel de eveniment nedorit.

Statisticile arată că, în fiecare zi, sunt ucise în trafic 3.400 de persoane, echivalentul a zece prăbușiri de avioane pe zi. Ceea ce înseamnă că peste 1,2 milioane de persoane pe an își pierd viața pe șosea, la nivel mondial. Dacă zece avioane s-ar prăbuși în fiecare zi, toate aparatele de zbor ar fi consemnate la sol imediat, până când cauza ar fi remediată. Atunci, de ce acceptăm asta în trafic?

Volvo Trucks nu acceptăaceastă stare de fapt, ci, așa cum am subliniat, se implică activ în limitarea acestui adevărat dezastru.

Elemente de bază

Fiecare drum începe cu primul pas. Iar, pentru a fi capabil să găsești soluții, este nevoie să înțelegi problema. Astfel, se pornește de la ideea că este nevoie de câteva elemente de bază, pentru a fi capabili să folosiți un vehicul: vizibilitatea, direcția și oprirea.

În studiul vizibilității, se porneste, așa cum este logic, de la limitările ochiului uman. Câmpul principal vizual orizontal, privind înainte, este cuprins între 10 și 60 de grade. Aici putem recunoaște detalii și simboluri. Apoi, câmpul vizual secundar este de aproximativ 60 de grade stânga și 60 de grade dreapta. Aici putem recunoaște lucruri simple și obiecte în mișcare. Lărgimea câmpului vizual depinde de mulți factori, de exemplu de condițiile de iluminare, de nivelul de stres și de somnolență.

În plus, la viteze mari, câmpul vizual se îngustează. Deci, pentru a vedea corespunzător atunci când conduci, trebuie să miști ochii și capul în mod constant și să răsucești gâtul. Niciodată nu poți vedea totul în același timp. Pentru a evita un accident, șoferul trebuie să privească în direcția potrivită la momentul potrivit, să înțeleagă situația și să ia măsurile corecte. Acest lucru poate fi dificil, atunci când mai multe lucruri se întâmplă în același timp în jurul vehiculului.

Iar aici apare necesitatea asistenței. Ochii electronici văd întotdeauna în toate direcțiile în jurul vehiculului și sunt mereu pregătiți să acționeze corect. Astfel, în activitatea sa de cercetare și de dezvoltare a produselor, Volvo dezvoltă sisteme care vor sprijini șoferul atunci când are nevoie de ajutor. Unele dintre ele sunt deja disponibile, altele sunt în curs de dezvoltare și testare.

Nu pentru confort, ci pentru siguranță

Astfel, exstă „ochi” suplimentari, radar și camere, care îl ajută pe șofer să păstreze o distanță sigură față de alte vehicule și chiar frânează dacă este necesar (AEBS). Alte exemple ar fi sistemul care susține și avertizează șoferul, pentru a se menține pe banda de circulație (LDWS), senzorii care detectează riscul de instabilitate și răsturnare, care susțin ajustarea vitezei în curbă sau pe o ieșire de pe autostradă (ESC) și radarul care ajută la detectarea oricărui vehicul din spatele camionului și emite o avertizare (LCS). Toate acestea sunt destinate nu confortului șoferului, preluându-i sarcinile, ci evitării producerii accidentelor.

Aceste sisteme ajută mai ales la viteze mari, un următor pas fiind dezvoltarea unor sisteme de suport în situații complexe de trafic dens, la viteze mici, printre care se numără și un sistem care ține sub supraveghere pietonii și bicicliștii, mai ales în contextul în care numărul accidentelor în care sunt implicați aceștia este, în ultimii ani, în creștere.

Protecția celor „neajutorați”

În traficul dens din orașe, o înălțime redusă a cabinei este benefică pentru un câmp vizual direct apropiat. În acest context, Volvo Trucks recomandă alegerea unei înălțimi mai reduse a șasiului, sau chiar selectarea unui vehicul cu podea joasă și grad înalt de vizibilitate, cum ar fi FE LEC.

O suprafață vitrată suplimentară la nivelul ușii îmbunătățește vizibilitatea apropiată pe partea pasagerului. Pe anumite modele, Volvo oferă, de asemenea, o fereastră suplimentară în spatele pilonului B.

Sistemele de camere îmbunătățesc, de asemenea, vizibilitatea apropiată, iar vehiculele pot fi echipate cu mai multe camere diferite. În special colțul frontal al pasagerului reprezintă o provocare deosebită, din punctul de vedere al vizibilității. Aici, putem avea o cameră de colț care se activează automat la viteze reduse și la acționarea semnalizatorului de schimbare a direcției.

Majoritatea camioanelor sunt echipate și cu o cameră posterioară care pornește automat în marșarier. O altă tehnologie disponibilă este cea de „ochi de pasăre”, o imagine combinată provenind de la mai multe camere.

Sistemele viitorului

După cum am precizat, în prezent, Volvo este în curs de a elabora un sistem avansat care ajută șoferul, la viteză redusă, să evite coliziunea cu alți participanți la trafic, în jurul vehiculului. De exemplu, dacă este cineva în fața vehiculului, la pornire, sau pe laterala vehiculului, la viraj.

Sistemul reacționează mai rapid decât ființele umane. „Ochii” săi sunt deschiși tot timpul, avertizează șoferul și, dacă este necesar, frânează în mod activ. În plus, sistemele de siguranță activă funcționează și noaptea sau în cazul neatenției șoferului.
Sistemul se află în faza de testare a prototipului și va mai trece timp până când va fi introdus pe piață. Partea ușoară este ca acestasă reacționeze când ar trebui, mult mai dificil find, însă, să îl împiedici să reacționeze în toate celelalte situații din trafic, când nu există riscul unei coliziuni.

Alte posibilități viitoare includ sistemele cooperative, care permit comunicarea dintre vehicule, cu utilizatorii drumurilor și cu infrastructura. Totuși, pentru a fi eficientă, majoritatea vehiculelor trebuie să fie echipată cu această tehnologie, ceea ce va mai dura câțiva ani.

Pentru a dezvolta soluții de siguranță precum sistemul de avertizare coliziune sau frâna de urgență, punctul de plecare este, întotdeauna, viața reală. Prin intermediul propriei echipe de cercetare a accidentelor, care a fost fondată în 1969, Volvo Trucks a construit o bază de date unică și cuprinzătoare în privința modului de producere a accientelor în care sunt implicate camioane. Dar despre aceste aspecte vă vom povesti într-unul dintre numerele următoare.

Pentru a continua îmbunătățirea siguranței rutiere, viziunea Volvo Trucks este că, desigur, colaborarea este cheia. Avem nevoie de toate piesele acestui puzzle, ceea ce înseamnă politici și reglementări, educație și conștientizare, cercetare și cooperare, alături de tehnologia vehiculelor.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.