VOLVO TRUCKS: Saltul către electromobilitate

Volvo Trucks a abordat urgența tranziției către transporturi electrificate prin intermediul unui eveniment online global, cu scopul de a arăta modul în care se poate face această trecere și pentru a inspira companiile de transport să o demareze.

Evenimentul, organizat la începutul lunii octombrie, sub titlul „The Leap. How to go electric”, nu numai că a răspuns unor întrebări pe care le adresează frecvent transportatorii, dar a și subliniat aspecte importante de business din domeniul electromoblității.

„Cu această inițiativă, dorim să încurajăm cumpărătorii de servicii de transport și cărăușii să facă primii pași în direcția electromobilității. A oferi un transport independent de combustibilii fosili va reprezenta cheia competitivității”, spune Roger Alm, președintele Volvo Trucks.

În afară de președintele Volvo Trucks și de experți din cadrul acestei companii, evenimentul a reunit reprezentanți ai unor mari beneficiari de servicii de transport, cum ar fi Amazon și IKEA, precum și ai companiilor de transport DFDS din Europa și Manhattan Beer Distribution din SUA.

Roger Alm, președintele Volvo Trucks: „Suntem pionieri în domeniul transportului electric și lucrăm susținut pentru a iniția acest transfer tehnologic atât de necesar. Acum, multe piese ale acestui puzzle se așază la locul lor, făcând posibil ca tot mai mulți transportatori să își reducă dramatic emisiile de CO2. Acest eveniment dorește să explice cum anume poate fi realizat acest lucru”.

O transformare istorică

Jessica Sandstrom, SVP Global Product Management la Volvo Trucks, este de părere că ne apropiem cu adevărat de o transformare istorică. O astfel de transformare nu s-a mai văzut de la trecerea de la trăsurile cu cai, la camioane și autobuze. „Ne-am stabilit targeturi ca, deja în 2030, 50% din vânzările noastre globale să fie vehicule electrice și, până cel târziu în 2040, 100% dintre camioanele noi Volvo să fie independente de combustibilii fosili”, a subliniat Jessica Sandstrom.

De asemenea, managerul global de produs Volvo Trucks a subliniat faptul că parte din această schimbare este și administrarea bateriilor, pe tot parcursul vieții acestora. Întâi propulsează camionul, apoi ar putea avea o a doua viață, ca dispozitive de stocare a energiei, de exemplu, după care, la sfârșit, să fie reciclate. „50% din transporturile rutiere europene de marfă ar putea deja să fie electrificate. Dacă studiem distanțele parcurse de mărfuri în Europa, 50% din bunuri călătoresc 300 km sau mai puțin. Cu tehnologia disponibilă, este posibil să electrificăm, deja, aceste fluxuri”, a declarat Jessica Sandtrom.

Niklas Andersson, vicepreședinte executiv DFDS (stânga), și Roger Alm, președintele Volvo Trucks (dreapta)

DFDS a comandat 100 de Volvo FM Electric

În contextul dat, Volvo Trucks a primit, recent, o comandă pentru 100 de camioane Volvo FM Electric din partea companiei DFDS, cea mai mare companie logistică din nordul Europei. Primele livrări vor începe în al patrulea trimestru al anului 2022 și vor continua pe parcursul anului 2023. Camioanele vor fi folosite atât pentru transport de lungă distanță, cât și pentru curse scurte, în cadrul sistemului logistic al DFDS în Europa.

„La DFDS, suntem hotărâți să ne jucăm rolul în reducerea emisiilor de CO2 și în crearea unui supply chain sustenabil. Știm cât de importantă este electrificarea în drumul către atingerea obiectivelor legate de CO2 și sper că îi putem inspira și pe alții, realizând această tranziție vitală”, a spus Niklas Andersson, vicepreședinte executiv și șeful diviziei logistice la DFDS.

100% livrări electrice, până în 2025

Din punctul de vedere al beneficiarilor serviciilor de transport, Angela Hutberg, șefă pentru mobilitate sustenabilă la IKEA Retail, este de părere că aceștia trebuie să susțină această transformare prin a pune mai mult preț pe transporturile independente de combustibilii fosili. „La IKEA, targetul este de 100% livrări la domiciliu cu vehicule electrice până în 2025 și, dacă dorim să îl atingem, trebuie să fim parte a acestei transformări”, a declarat reprezentanta IKEA, în cadrul evenimentului Volvo Trucks.

De asemenea, reprezentanta IKEA spune că, având în vedere targetul stabilit pentru 2025, „… suntem în avangardă, și, ca orice avangardă, ne lovim primii de toate obstacolele și trebuie să ne adaptăm din mers pentru a le depăși. Am investit în platforme electrice, pentru a-i ajuta pe transportatori și subcontractori. Lucrăm cu OEM pentru dezvoltarea de vehicule, cumpărăm platforme de leasing pentru a achiziționa vehicule și a le oferi în leasing furnizorilor noștri de servicii, realizăm platforme digitale, platforme de sharing vehicule electrice, platforme de încărcare, de eficiență etc.”

În prezent 90% din livrările IKEA din China sunt, deja, electrice, iar livrările din Amsterdam și Paris sunt integral electrificate. Compania utilizează vehicule electrice în peste 20 de țări, inclusiv în India, SUA, Australia etc.

Cu 10 ani înaintea Convenției de la Paris

Helder Velho, linehaul director Europe Amazon, a subliniat, în cadrul evenimentului, faptul că, în 2019, compania s-a decis să se folosească de dimensiunile și de poziția sa pentru a face diferența, co-fondând The Climate Pledge, prin care s-a angajat să atingă nivelul de zero emisii de carbon până în 2040, cu zece ani înaintea obiectivului Convenției de la Paris, de a realiza acest lucru până în 2050.

„Ne electrificăm flotele care fac livrări”, a subliniat Helder Velho. „Amazon a comandat 100.000 de vehicule electrice, care vor fi livrate progresiv până în 2030. În Europa, flota noastră este deja compusă din mii de autoutilitare cu emisii reduse sau zero și folosim biciclete cargo electrice pentru livrarea în unele centre urbane. Avem viziunea de a opera flote sustenabile în cadrul Amazon Freight Partner și investim în diverse soluții pentru decarbonizarea rețelei noastre de transport. Testăm camioane electrice sau pe hidrogen și folosim, de asemenea, camioane pe gaz propulsate de gaz regenerabil”.

Distribuție electrică de bere, în SUA

Tot recent, Volvo Trucks North America a livrat primele camioane Class 8 electrice, pentru transport regional, către compania Manhattan Beer Distributors. Cinci camioane Volvo VNR Electric se adaugă flotei distribuitorului de bere și băuturi, cu sediul în New York City, care include 400 de camioane care livrează în zonele New York City, Long Island și departamentele învecinate.

Pentru încărcarea bateriilor flotei sale electrice, Manhattan Beer Distributors a instalat 3 stații de încărcare rapidă Level 3 DC la sedul din Bronx, capabile să încarce camioanele Volvo VNR Electric până la 80% în 70 de minute. Camioanele comandate de Manhattan Beer Distributors sunt primele modele care au intrat în fabricația de serie în cadrul fabricii Volvo Trucks New River Valley, din Dublin, Virginia, care asamblează toate camioanele Volvo vândute în America de Nord.

Reamintim, pentru Europa, Volvo Trucks deja pune la dispoziția clienților săi o gamă completă de camioane electrice, care acoperă toate segmentele de utilizare, de la aplicații urbane, la transport greu de lungă distanță și de șantier.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.