VOLVO TRUCKS: Vera – viitorul transporturilor autonome

Volvo Trucks prezintă, acum, o nouă soluție de transport, constând din vehicule comerciale autonome, care pot contribui la un transport mai eficient, mai sigur și mai curat. Obiectivul, pe termen lung, este de a le oferi companiilor care au nevoie de servicii permanente de transport între noduri logistice fixe o suplimentare a ofertelor curente. Ca să nu mai spunem și că Vera – numele sub care începe să fie cunoscut noul concept – arată de-a dreptul spectaculos!

Creșterea populației lumii și dezvoltarea urbanizării determină provocări semnificative în direcția soluționării problemelor de mediu, cum ar fi ambuteiajul, poluarea și zgomotul excesiv. Creșterea consumului, dezvoltarea rapidă a comerțului electronic și lipsa generalizată a șoferilor pun presiuni tot mai mari asupra găsirii soluțiilor eficiente de transport.

„Potențialul complet al industriei transporturilor nu a fost dovedit încă. Totul sugerează că nevoia globală de transport va continua să crească în mod semnificativ, în deceniul următor. Dacă trebuie să satisfacem această solicitare într-un mod durabil și eficient, trebuie să găsim noi soluții. Pentru a asigura un sistem de fluxuri de mărfuri care funcționează bine, trebuie să exploatăm mai bine infrastructura existentă decât o facem în prezent. Sistemul de transport pe care îl dezvoltăm poate constitui o suplimentare importantă a soluțiilor de astăzi și poate contribui la satisfacerea multor provocări cu care se confruntă societatea, companiile de transport și cumpărătorii de soluții de transport”, spune Claes Nilsson, președintele Volvo Trucks.

Precizie maximă, în operațiuni repetitive

Soluția viitoare de transport concepută de către Volvo Trucks este destinată să fie utilizată pentru sarcini frecvente și de rutină, caracterizate prin distanțe relativ scurte, volume mari de mărfuri și prin precizia ridicată a livrărilor. Transporturile între centre logistice sunt exemple tipice, dar pot fi considerate și alte situații de utilizare.

Mikael Karlsson:

„Sistemul nostru poate fi văzut ca o extensie a soluțiilor avansate de logistică pe care multe industrii le aplică, deja, astăzi. Deoarece folosim vehicule autonome cu zero emisii de gaze și fără nivel de zgomot, acestea pot rula în orice moment al zilei sau al nopții. Soluția utilizează infrastructura rutieră și platformele de încărcare existente, facilitând recuperarea costurilor și permițând integrarea cu operațiunile existente”, explică Mikael Karlsson, vicepreședintele diviziei de soluții autonome.

Tehnologie bazată pe cloud

Operațiunea este efectuată de vehicule electrice autonome, conectate la un serviciu cloud și la un centru de control al transportului. Vehiculele sunt echipate cu sisteme sofisticate de rulare autonomă. Acestea sunt concepute să localizeze poziția actuală, la nivel de centimetri, pentru a monitoriza în detaliu și a analiza ce se întâmplă cu ceilalți utilizatori ai drumului, apoi să reacționeze cu o precizie ridicată.

Centrul de control monitorizează continuu evoluția transportului și asigură o supraveghere precisă a poziției fiecărui vehicul, a încărcării bateriilor, a conținutului încărcăturii, a solicitărilor de service și a altor parametri. Ca în cazul procesului de producție industrială, viteza și progresul sunt adaptate, pentru a evita așteptarea inutilă și pentru a crește precizia de livrare. În acest fel, vor fi posibile reducerea stocurilor tampon și creșterea disponibilității. Vehiculele care operează pe aceeași rută cooperează între ele, pentru a genera un flux optim.

În viitorul apropiat, soluția de transport a Volvo Trucks va fi dezvoltată și mai mult, alături de clienții selectați pentru aplicații prioritare. Așa cum subliniază Mikael Karlsson, Vera demonstrează că Volvo Trucks este pregătit să se angajeze, alături de clienți, în dezvoltarea unei soluții customizate, care să recolteze toate beneficiile noilor tehnologii. Iar acesta este doar începutul!

Vehiculele sunt folosite ca autotractoare și sunt compatibile cu vehiculele/remorcile existente.

Propulsia Vera este complet electrică, cu zero emisii și cu un niveluri reduse de zgomot. Lanțul cinematic și bateria sunt identice cu cele care sunt utilizate pentru autocamioanele electrice Volvo.

Mikael Karlsson: „Desigur, nu se poate ca șoferii din aceste aplicații să nu fie afectați, dar, ca perspectivă, noi anticipăm o creștere a nevoii de a avea șoferi foarte bine pregătiți. Cred cu tărie că tehnologia antrenează prosperitate și face să evolueze societatea. În multe fabrici, în zilele noastre, parte a producției este automatizată, în timp ce o altă parte este încă necesar să fie operată de către oameni. Consider că industria transporturilor va evolua de aceeași manieră. Prevăd că va fi un grad crescut de automatizare acolo unde va avea rost, așa cum este cazul sarcinilor repetitive. Ceea ce va genera prosperitate și va crește nevoia de șoferi de camion în alte aplicații.”

Adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.