Vulpi și iepuri

Cu mulți ani în urmă, am participat la o partidă de vânătoare… mai degrabă o plimbare în natură pentru mine, mai ales că nu practic acest sport. Niciun animal nu a fost împușcat atunci, însă am fost martorul unei scene care mi-a rămas întipărită cu putere în minte: o vulpe care fugărea un iepure. Totul s-a petrecut în câteva secunde. Vulpea era la mai puțin de doi metri în spatele iepurelui și ambele animale alergau… Este greu de descris în cuvinte forța pe care o emanau, viteza amețitoare, zgomotul de neuitat făcut de picioarele ce loveau cu putere pământul, natura sălbatică descătușată… Din cărți sau filme documentare, știm că în natură există vânat și vânător, dar, în acele câteva secunde, nu am văzut o victimă și nici un agresor. Era un iepure mare (aproape trei sferturi din dimensiunile vulpii) și sorții nu erau nici pe departe deciși în favoarea vulpii. Singura teamă a fost legată de siguranța propriei persoane – îmi place natura, dar, în acel moment, „sălbăticia” era prea aproape de mine. Și recunosc că „vitejia” nu este punctul meu forte.

Radu Borcescu

Au trecut mulți ani de atunci… dar acum mi-a revenit acea amintire. Acum câteva zile, plecam de acasă, bucuros de vacanța copiilor și de drumuri mai libere. La intrarea în drumul principal, prin fața mea a trecut fulgerător un autoturism, îndeaproape urmărit (cred că nu erau trei metri între mașini) de către un camion (cap tractor cu semiremorca atașată).Aveau vreo 80 km/h pe un drum cu restricție de 50 km/h, iar, câteva sute de metri mai departe, camionul a depășit turismul, a frânat în fața lui, iar șoferul a coborât să îi reproșeze ceva… Nimic neobișnuit, veți spune. Cine știe cu ce l-a supărat șoferul autoturismului… Cunoașteți senzația descrisă ca „strângere a stomacului”? Asta am simțit eu, realizând pericolul iminent prin care am trecut, eu și ceilalți „martori”. Din fericire, nimeni nu a pățit nimic… de această dată!

În aceeași zi, după prânz, lucrurile nu au mai stat la fel de bine. Un autoturism a frânat brusc în fața unui autobuz (se pare că autobuzul nu îl lăsase să intre pe drumul principal, sau ceva de genul…) și… Autobuzul a frânat, însă un alt autobuz aflat în spate a intrat în primul. Iarăși, nimic special. Tablă îndoită, cioburi, câteva persoane lovite… Până la urmă, nu a ajuns nimeni la spital, iar cei câțiva răniți au fost pansați direct în salvările sosite la fața locului.

În ultima vreme, au avut loc, din nou, accidente foarte grave, cu microbuze, cu treceri la nivel cu calea ferată, cu camioane… Și atunci, de ce nu vorbim despre ele?

Rememorez o statistică prezentată, cu câțiva ani în urmă, în revista Ziua Cargo de către unul dintre colaboratorii noștri pe zona de siguranță și securitate: la 30.000 de comportamente periculoase și manevre riscante, apar 3.000 de accidente fără victime, 300 de accidente cu răniri ușoare, 30 de accidente grave și un accident mortal. În ziua despre care am relatat, m-am oprit, din fericire, la nivelul accidentelor ușoare. Dar, cumva, simt că toate accidentele sunt legate, într-un fel, între ele.

Și mai simt ceva: revoltă. Multă revoltă! Sunt supărat pe șoferul inconștient de camion care, doar pentru a se „răcori” puțin, a riscat atât de mult. Sunt de-a dreptul furios pe acel individ care a frânat brusc și premeditat în fața autobuzului.

Dacă vreți să simțiți corect aceste întâmplări, aparent neînsemnate, ar trebui să vizualizați camionul trecând cu peste 80 km/h la un metru distanță și, dacă nu ați fi rămas cu piciorul bine înfipt în frână, astăzi, probabil, nu ați mai citi acest editorial. În cel mai bun caz, erați culcat pe un pat de spital. Iar într-unul dintre autobuzele accidentate s-ar fi aflat copilul vostru. A scăpat, din fericire, fără nicio zgârietură și doar cu o sperietură zdravănă dar… Cam ce le-ați face celor doi „babuini”, care au fost la un pas să provoace o tragedie cumplită familiei voastre?

După o vreme, reușești să te calmezi și realizezi că, probabil, cei doi nu au încercat nicio clipă să facă rău cuiva. Mai degrabă, s-au simțit obligați să facă un gest cu semnificație – ceva care să îi educe pentru viitor pe cei care le-au greșit. Practic, au „umplut” cu autoritate un spațiu în care, aparent, prea puțini respectă regulile. Mi se pare că astăzi avem mulți dușmani necunoscuți pe stradă, însă cel mai mare și mai de temut este propriul ego.

Oare șoseaua a devenit „junglă”? Nu mai pot autoritățile să asigure conduita specifică cuvântului „civilizație”?

Dar noi suntem pregătiți pentru o poliție intransigentă? Suntem, cu adevărat, gata să ne asumăm (să plătim) orice greșeală?

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

Împreună mișcăm lucrurile!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.