Lansat la final de 2024, noul Tayron este al doilea SUV, ca mărime, al Volkswagen, din Europa. Acesta se remarcă prin polivalență, putând fi configurat, opțional, cu 7 locuri.
Este un vehicul de 4,8 m, pe care constructorul îl poziționează în gamă între Touareg și Tiguan. Are un design autentic, oferă un nivel ridicat de confort, o senzație de produs de înaltă calitate, și este generos din punct de vedere al spațiului, ca depozitare (în configurația cu 5 locuri, Tayron oferă 885 de litri de spațiu pentru bagaje), sau al numărului de pasageri (7 locuri).
În total, pentru acest model, VW va oferi un total de 7 sisteme eficiente de propulsie. Printre versiunile disponibile, regăsim două vehicule electrice plug-in hibrid, de ultimă generație (eHybrid), ce pot realiza autonomii electrice de peste 100 km și călătorii lungi, cu până la 850 km între două opriri de realimentare.
Mai mult decât atât, discutăm de un vehicul elegant, bine echipat, capabil să tracteze remorci de toate formele și dimensiunile, având o capacitate de tractare de până la 2,5 tone.
Exterior puternic, interior premium
Farurile cu LED-uri și emblema Volkswagen iluminată standard creează o semnătură luminoasă inconfundabilă, pe măsură ce se lasă seara. Același lucru este valabil și pentru partea din spate, grație unei benzi LED transversale pe toată lungimea, plus sigla Volkswagen iluminată. Liniile clar desenate subliniază senzația premium a lui Tayron și silueta sa alungită. Această abordare se reflectă și în interior, care este dominat de suprafețe ce oferă o senzație plăcută și, în funcție de echipamentele din dotare, de materiale elegante, precum ArtVelours Eco (microfibră) și lemn autentic cu pori deschiși, precum și ornamente decorative iluminate.
Ce primim
Sunt disponibile 3 niveluri de echipare. Pachetul entry-level este cunoscut sub numele de Life, urmat de două pachete de vârf: Elegance și R-Line. Tayron Life oferă, deja, o gamă largă de echipamente standard. Aici, sunt incluse nouă airbag-uri, aer condiționat automat, cu trei zone, iluminare de fundal în 10 culori, un control multifuncțional al experienței de condus (controlează profilurile de conducere – inclusiv profilurile de tracțiune integrală, pentru modelele 4MOTION –, volumul audio și activarea Atmosphere, ce are moduri predefinite de iluminare și audio), un sistem de infotainment (ecran cu diagonala de 32 cm), cu o funcție de navigare activabilă și App-Connect Wireless (pentru AppleCarPlay și Android Auto), instrumente digitale, faruri LED, inclusiv control automat al fazei lungi (Light Assist), logo Volkswagen iluminat în față și în spate, grupuri luminoase 3Dtail, jaluzele în ușile din spate, precum și jante din aliaj de 17 inch.
Asistență de nivel ridicat
Sistemele standard de asistență ale lui Tayron Life includ controlul adaptiv al vitezei de croazieră (ACC), funcția de frânare a vehiculului, când se apropie un viraj, sistemul de schimbare a benzii (Side Assist), sistemul de menținere a benzii de rulare (Lane Assist), un sistem automat de frânare de urgență, inclusiv monitorizarea pietonilor și bicicliștilor (Front Assist), Park Assist Plus, sistem de cameră pentru vederea spate, afișaj dinamic de semnalizare rutieră și noul sistem de avertizare la ieșire. Ca o extensie a sistemului de asistență la schimbarea benzii, acesta din urmă poate, în limitele sistemului, să împiedice deschiderea uneia dintre uși, dacă un alt utilizator al drumului se apropie din spate.
Opționale interesante
Aici, regăsim sisteme precum controlul adaptiv al șasiului DCC Pro, farurile Matrix IQ.LIGHT HD, cu funcții de iluminare interactivă, și Travel Assist, pentru ghidare longitudinală și laterală asistată. De asemenea, sunt disponibile: asistentul vocal IDA, cu integrare ChatGPT (împreună cu pachetul opțional de infotainment Discover), o trapă panoramică rabatabilă și glisantă, un sistem audio de 700 W, de la Harman/Kardon, tapițerie din piele, cu scaune reglabile electric, inclusiv funcție de masaj și ventilație, plus un sistem de siguranță pentru copii, activat electric, pentru zona din spate.
Clasic, dar și hibrid
Pe lângă motorul mild hibrid (eTSI), disponibil pe toate versiunile de echipare, Volkswagen oferă, sau va oferi, în curând, și: două motoare hibrid plug-in (eHybrid), două motoare turbo pe benzină (TSI) și două motoare turbodiesel (TDI). Toate sistemele de propulsie sunt cuplate la o cutie de viteze automată, cu schimbare directă (DSG). Chiar și motorul entry-level eTSI, cu o putere de 110 kW (150 CP), este un sistem de propulsie high-tech (hibrid ușor, cu tehnologie de 48 V). Cu toate acestea, avantajele propulsiei electrice și pe benzină sunt combinate, în cele două modele inovatoare plug-in hybrid. Astfel, este oferită o putere a sistemului de 150 kW (204 CP) sau 200 kW (272 CP). Datorită bateriei de 19,7 kWh (net), ambele modele Tayron eHybrid pot atinge autonomii electrice de peste 100 km.
Bateriile pot fi încărcate, cu până la 11 kW, la o cutie de perete AC, sau o stație de încărcare AC, și cu până la 50 kW, la stațiile de încărcare rapidă DC. Cel mai mare TDI, de 142 kW (193 CP), este, de asemenea, foarte eficient, fiind cuplat cu sistemul de tracțiune integrală 4MOTION, în standard. Tayron 4MOTION cu 7 locuri este proiectat pentru capacități de remorcare de până la 2.500 kg (frânat, înclinație de 12%). Datorită sistemului de asistență la manevrare Trailer Assist, care vine ca standard, împreună cu suportul de remorcare (pliabil), chiar și boxele destinate transportului cailor sau remorcile pentru bărci sunt ușor de manevrat.
Prețul (orientativ) de pornire, în Germania, este de 45.475 de euro, pentru versiunea Life eTSI.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo