Pe 18 septembrie, ziua controlului special al campaniei anuale a ROADPOL, 11 țări au atins obiectivul ZERO decese rutiere: Cipru, Luxemburg, Macedonia de Nord, Portugalia, Moldova, Slovacia, Finlanda, Malta, Dubai, Bulgaria și Letonia.

Alte țări s-au apropiat cu 1 victimă: Lituania, Belgia, Austria, Ungaria, Croația, Slovenia și Olanda.
În total, au fost raportate 25 de decese în întreaga Europă, în ziua-țintă, reprezentând o scădere semnificativă comparativ cu media zilnică europeană, de 54 de decese rutiere, conform statisticii din 2024 publicate de Comisia Europeană.
Cei mai vulnerabili participanți la trafic
„Vestea a venit după finalizarea datelor primite de la țările membre ROADPOL, care au participat activ la campania anuală emblematică a Rețelei Europene de Poliție Rutieră. Aceasta s-a desfășurat, ca de obicei, în săptămâna 16-22 septembrie, cu obiectivul de a atinge ZERO decese pentru cel puțin o singură zi. Anul acesta, campania s-a concentrat pe utilizatorii de vehicule cu două roți (motocicliști, mopediști, utilizatori de scutere și biciclete – motorizate, electrice sau cu pedale), care rămân printre cele mai vulnerabile grupuri de pe drumurile Europei. Deși reprezintă o proporție mai mică din traficul total, utilizatorii de vehicule cu două roți sunt implicați în mod disproporționat în accidente grave și mortale. Lipsa protecției în cazul coliziunilor, combinată cu factori precum viteza excesivă, depășirile riscante, șoferii de mașini neatenți și nefolosirea echipamentului de protecție, le sporește semnificativ riscul”, se arată în cel mai recent Buletin informativ al ROADPOL.

Campania
Forțele membre ale ROADPOL au efectuat controale specifice și acțiuni de sensibilizare, pentru a combate comportamentul periculos atât al utilizatorilor de vehicule cu două roți, cât și al celor care circulă în apropierea acestora. Campania a urmărit să sublinieze importanța purtării căștilor, a echipamentului de protecție și de vizibilitate, precum și necesitatea ca șoferii de autovehicule să respecte spațiul rutier al vehiculelor cu două roți, în special la depășiri sau la schimbarea benzii de circulație. Prin evidențierea vulnerabilității acestui grup de utilizatori ai drumurilor, ROADPOL și-a propus să încurajeze toți șoferii să adopte o abordare mai atentă și defensivă în traficul mixt, reducând în cele din urmă numărul ridicat de victime ale accidentelor cu vehicule cu două roți, în întreaga Europă.
#zeromeanslife
În cursul săptămânii de acțiune, au fost organizate evenimente cu scopul de a atrage atenția asupra siguranței vehiculelor cu două roți. Au fost inclusiv inițiative ale organizațiilor guvernamentale și civile, instituțiilor de învățământ și companiilor private. Hashtag-ul #zeromeanslife, introdus în 2023, a continuat să câștige popularitate, fiind utilizat pe scară largă pe rețelele de socializare, pentru a urmări evenimentele și a crește impactul campaniei. Sute de fotografii și videoclipuri au fost încărcate pe platformele sociale, menționând ROADPOL și purtând hashtag-ul, potrivit reprezentanților ROADPOL.
Operațiunea a fost organizată în cadrul proiectului STRIDER III, cofinanțat de Uniunea Europeană.
Provocare
„Scăderea de la 12 țări fără victime mortale, anul trecut, la 11 în acest an arată cât de fragilă este această realizare. Cu toate acestea, cifra totală de numai 25 de decese pe întreg continentul în ziua de control este foarte scăzută, în comparație cu mediile europene. Acest lucru ne dă optimism, dar ne reamintește și că mai sunt multe de făcut”, a comentat Jana Peleskova (Poliția Cehă), șefa grupului de lucru operațional ROADPOL.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro
foto: ROADPOL














