ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

A7: Încă 47 de km intră în circulație – între Adjud și Bacău

Data:

Pe 31 august, la ora 16:00, au fost deschiși traficului încă 47 de km din Autostrada Moldovei (A7), între Adjud și Bacău, informează CNAIR.
 
Tronsonul este format din Lotul 2 Adjud-Răcăciuni (24,5 km) și Lotul 3 Răcăciuni–Bacău (21,5 km).
 

Constructorul român UMB face ultimele pregătiri în zona nodului rutier cu Centura Bacăului. Odată cu deschiderea acestui tronson, șoferii vor ajunge la aproximativ 242 km de autostradă deschiși circulației, între Ploiești și Bacău, din totalul de 319 kilometri ai A7.

Șoferii care pleacă din București vor avea la dispoziție aproape 300 de km de drum de mare viteză până după Bacău, pe A3 și A7.
 
„Mai sunt încă 77 de km în lucru, între Bacău și Pașcani. Lucrările realizate până acum au fost finanțate prin PNRR, iar după 31 august, finanțarea pentru acest ultim sector va continua, în lunile următoare, de la bugetul de stat”, a transmis premierul interimar Ilie Bolojan.
 
A7 continuă spre nord, iar anul acesta, „contractele de lucrări au fost extinse cu sectorul Pașcani–Suceava și, mai departe, spre Siret și granița cu Ucraina”, potrivit lui Ilie Bolojan.
 
„Pașcani–Suceava-Siret și tronsonul din A8 Pașcani-Iași-Ungheni sunt incluse în proiectele finanțate prin SAFE, din cele 4,2 miliarde de euro destinate infrastructurii cu utilizare duală, civilă și militară. Autostrada spre Moldova asigură o conexiune mai rapidă cu regiunea, cu un impact direct asupra dezvoltării economice și mobilității”, a precizat prim-ministrul interimar.
 
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MTI: Calendarul apelurilor pentru camioanele nepoluante

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a publicat, pe 9...

Intrarea în insolvență a STB a fost admisă de Tribunalul București

Cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în...

Vola. 5 metode pentru bilete de avion și cazări mai ieftine în toamnă

 Vola.ro prezintă cinci metode prin care românii își pot...

BYD se menține pe locul 5 în România la segmentul EV și PHEV

Producătorul BYD se menține pe locul 5 în România...

APIA – analiza detaliată a înmatriculărilor de autovehicule la 8 luni

Vehiculele comerciale ușoare au înregistrat, în august, o creștere...

TARMAC Aerosave recrutează 60 de specialiști români din aviație

TARMAC Aerosave vine în România pentru a recruta 60...

La volan, în tăcere: riscul de suicid

Cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, SNAP...

Clădirile eficiente energetic reduc costurile facturilor

Creșterea eficienței energetice a clădirilor a fost tema conferinței...