Accident de microbuz cu turiști români, în Turcia: 2 morți și 14 răniţi

Un microbuz cu 16 turiști români s-a răsturnat în condiții de ploaie în Turcia, între localitățile Manavgat și Akseki, provocând moartea a doi dintre ei și rănirea a celorlalți 14 pasageri, informează MAE.

Răniții au fost transportați la două spitale din apropiere. Numai doi sau trei au nevoie de intervenții chirurgicale, restul suferind răni minore și se vor întoarce acasă.

Salvatorii au intervenit zeci de minute pentru a descarcera trupurile decedaților. Este vorba despre un bărbat și o femeie de aproximativ 60 de ani. Rudele lor din România au plecat spre Turcia, potrivit agenției de turism.

Din primele informații, țoferul – turc – a pierdut controluil volanului, în condiții de ploaie. El a fost reținut de autorități.

Ministerul român de Externe precizează că o echipă consulară mobilă este în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru a verifica situaţia acestora şi a menţine contactul cu medicii curanţi. De asemenea, un reprezentant al Consulatului Onorific al României la Antalya se află în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru acordarea asistenţei necesare. În acelaşi timp, ambasadorul României la Ankara se află în contact permanent cu guvernatorul provinciei Antalya și cu directorii spitalelor în care se află cetățenii români.

Ambasadorul român a cerut asistență ministerului turc al afacerilor externe în vederea obținerii tuturor informațiilor legate de cazul aflat în atenție și acordarea sprijinului necesar, se arată în comunicatul de presă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.