Accident de microbuz la Mintia

accident-microbuz-3Un microbuz cu români care munceau în Germania și se întorceau în țară a intrat într-o combină agricolă sâmbătă dimineață, în apropierea localității Mintia, după ce șoferul ar fi adormit, potrivit primelor cercetări.

Toți pasagerii au fost răniți, inclusiv șoferul.

Microbuzul cu 8+1 locuri transporta acasă români din Ilfov, Bacău și București iar accidentul s-a produs pe DN 7, în apropiere de localitatea Mintia, pe sensul dinspre Arad spre Deva, la intersecția cu un drum secundar – drumul târgului, când autovehicul cu pasageri a acroșat combin parcată pe marginea drumului.

Impactul a fost deosebit de puternic, motorul microbuzului fiind găsit sub combină.

Două dintre victime se află într-o stare gravă, dar toți cei nouă răniți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva pentru îngrijiri medicale.

“Nouă persoane au fost transportate la Spitalul Județean Hunedoara – Deva pentru investigații de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Laura Bradu.

Pentru salvarea victimelor au intervenit trei echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara și trei de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.