Adeverinţele de concediu nu mai sunt obligatorii

Intrarea în vigoare din 2 martie a unora dintre reglementările incluse în Regulamentul 165/2014 readuce în prim plan problema certificatelor de concediu, care pot fi înlocuite cu înscrieri manuale pe foile de înregistrare ale tahografului analog sau folosind funcţia de introducere manuală oferită de tahograful digital.

Imagine: Jean-Mihai Pâlșu

Conform art. 34 din Regulamentul 165 „statele membre nu impun conducătorilor auto o cerinţă de a prezenta formulare care să ateste activităţile lor în intervalul în care s-au aflat departe de vehicul“.

Având în vedere aceste prevederi, ISCTR a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că în cadrul controalelor efectuate de inspectorii instituţiei nu se vor solicita formulare care să ateste activitățile conducătorilor auto în intervalul în care s-au aflat departe de vehicul, pentru activitatea efectuată începând cu data de 2 martie 2015.

Regulamentul 165 stipulează că atunci când, din cauza îndepărtării de vehicul, un conducător auto este în imposibilitatea de a folosi tahograful montat la bord (pentru altă muncă, disponibilitate, pauze sau repaus), dacă vehiculul este echipat cu un tahograf analogic, informaţiile se înscriu pe foaia de înregistrare manual, automat sau în orice alt fel, lizibil și fără a murdări foaia de înregistrare, pentru ca, dacă vehiculul este echipat cu un tahograf digital, să se înscrie pe cardul de conducător auto cu ajutorul funcției de introducere manuală oferite de tahograf.

… dar sunt acceptate de ISCTR

Reamintim, Decizia Comisiei 2009/959/UE reglementa, din 2009, condiţiile de emitere a formularului de certificat menţionând că înregistrarea tahografului este sursa principală de informaţii în cadrul controalelor în trafic, iar lipsa înregistrărilor se poate justifica numai în cazurile în care înregistrarea tahografului, inclusiv introducerea de date manual, nu a fost posibilă din motive obiective.

În astfel de situaţii, se elaborează un certificat care să confirme respectivele motive. Potrivit deciziei CE, formularul de certificat trebuie utilizat numai dacă, din motive tehnice obiective, prin înregistrarea tahografului nu se poate dovedi că s-au respectat dispoziţiile Regulamentului (CE) 561/2006.

În plus, chiar Nota de Orientare 5 emisă de CE (având caracter de Regulament), oferă indicaţii cu privire la utilizarea formularului de certificat. ,,Formularul de certificat nu este necesar pentru activităţi care pot fi înregistrate de tahograf.

Prima sursă de informaţii în cadrul controalelor rutiere este reprezentată de înregistrările efectuate de tahograf, iar absenţa înregistrărilor ar trebui să fie justificată printr-o atestare numai dacă înregistrările făcute de tohograf, inclusiv intrările efectuate manual, nu s-au putut realiza din motive obiective. Indiferent de circumstanţe, setul integral de înregistrări efectuate de tahograf, însoţit de formular, dacă este cazul, se acceptă ca probă suficientă a conformităţii cu Regulamentul (CE) nr. 56l/2006 sau cu AETR, cu excepţia situaţiei în care există o suspiciune justificată“, precizează norma.

De asemenea, ea prevede cu caracter obligatoriu faptul că: ,,Statele membre nu sunt obligate să impună utilizarea formularului în cazul în care lipsesc înregistrări, însă, dacă se cere un formular, trebuie recunoscută valabilitatea acestui formular standardizat. Pe de altă parte, nu se impune niciun fel de formular pentru perioadele obişnuite de repaus zilnic sau săptămânal“.

Altfel spus, Regulamenul 165/201, art 34, alin. (3), reaminteşte aspecte aflate în vigoare de câţiva ani.

ISCTR recomandă, în acest context, transportatorilor prelucrarea manuală a diagramelor sau introducerea de date manual, menţionând însă că atunci când este cazul, emiterea formularelor certificate de desfăşurare a activităţii nu se va sancționa cât timp sunt eliberate corespunzător prevederilor legale.

Germania nu admite diurna în salariu

Conform informaţiilor puse la dispoziţie de asociaţia APTE 2002, care citează un avocat german, este foarte puţin probabil ca diurna să fie admisă în calculul salariului minim de 8,5 euro/oră. Astfel, chiar dacă legea nu stipulează în mod expres acest caz, Administrația Vamală a emis o circulară în care se specifică faptul că acele drepturi ale angajatului prevăzute de o lege sau un contract negociat între patronat şi sindicat, plătite de angajator şi scutite de impozit nu se iau în considerare la calculul salariului minim. Iar aici este cuprinsă şi diurna.

Avocatul citat de APTE 2002 menţionează că legea MiLoG nu prevede nicio excepţie pentru cazul de tranzit. Printr-un comunicat, Ministerul a suspendat temporar aplicarea Legii MiLoG pentru aceste cazuri de tranzit, aşteptându-se o Ordonanţă sau altă reglementare a acestui caz. Reglementările MiLoG se aplică însă în toate cazurile în care se fac încărcări sau descărcări în Germania, ceea ce înseamnă, că pentru întreaga perioadă în care şoferul se află în statul german, firma din România trebuie să plătească măcar salariul minim de 8,5 euro/oră. Mai multe informaţii pe această temă puteţi găsi pe site-ul www.ziuacargo.ro.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.