AHK România. Companii germane interesate de afaceri în România

O delegație formată din reprezentanții a trei companii germane a vizitat România în perioada 30 august-2 septembrie cu scopul de a găsi parteneri pentru deschiderea de noi afaceri pe piața românească. Două dintre cele trei companii activează în domeniul producției și comercializării de mașini și utilaje, iar cea de-a treia produce tehnologie de studio pentru radio și televiziune.

Delegația companiilor din Saxonia (Germania) care au vizitat România.

Vizita a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie româno-germană (AHK România) împreună cu Agenția de Promovare Economică din landul Saxonia (WFS), iar întâlnirile au avut loc în București și în Cluj-Napoca.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

„Un punct de interes pentru delegația germană a fost centrul de cercetare în domeniul laserelor (ELI-NP) al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Participanții au mai avut întâlniri B2B (vânzări la nivel de companii) cu zece firme românești de distribuție pentru a-și promova produsele în România și au vizitat o firmă românească de producție construcții metalice. Reprezentanții companiei germane cu activitate în domeniul radio -TV au vizitat studiourile Radiodifuziunii Române. La Cluj-Napoca membrii delegației s-au întâlnit cu reprezentanți ai unei firme germane de producție din industria metalului cu sediul în Dej și au vizitat Universitatea Tehnica din Cluj și studioului de film Cluj Innovation Park.

De asemenea au participat și la evenimentul aniversar 20 de ani AHK România, prilej de cunoaștere și de stabilire de viitoare cooperări pentru comunitățile de afaceri din cele două țări.

Pentru investitorii germani, economia României se numără printre cele care au avut cea mai mare creștere din Europa de Est. „În ultimii ani, din cauza pandemiei și a invaziei Rusiei în Ucraina, s-au schimbat piețele și fluxul de mărfuri și investiții. În acest context companiile își reanalizează amplasamentele investiționale și lanțurile de aprovizionare și încearcă să găsească noi piețe de desfacere. România este o piață interesantă, prin prisma așezării geografice, dar și a faptului că oferă companiilor din landul Saxonia numeroase oportunități, ca urmare a programelor de investiții pentru infrastructură și sistemul de sănătate. Cu toate acestea, dezvoltarea de noi contacte de afaceri este și rămâne un proiect pe termen lung, deoarece încrederea continuă să joace un rol important în acest sens”, a spus directorul WFS Thomas Horn.

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și WFS oferă companiilor interesate consultanță individuală din partea experților din piață cu privire la oportunitățile din diverse sectoare sau sprijin pentru găsirea și stabilirea de contacte cu potențiali parteneri de afaceri sau de cooperare.

AHK România consideră că aici există potențial de afaceri pentru companiile saxone în domeniile construcțiilor de mașini, instalațiilor sau în robotică, aceasta din urmă fiind folosită în industriile de prelucrare a metalelor și a maselor plastice. În afară de acestea, mai sunt oportunități în domeniul tehnologiilor de mediu și de energie.

Companiile saxone au exportat către România în anul 2021 bunuri în valoare de 395,4 milioane EUR, în principal produse pentru construcția de autovehicule și produse electrotehnice. La rândul ei, Saxonia a importat din România mărfuri în valoare de 526,9 milioane EUR însemnând produse pentru construcția de autovehicule și produse electrotehnice. În clasamentul pe țări al landului Saxonia, România se află pe locul 26 la exporturi și pe locul 18 la importuri.

AHK România în anul aniversar 2022

Pentru AHK România anul aniversar 2022 stă sub semnul sustenabilității, o temă extrem de actuală și care nu poate fi ignorată. Sustenabilitate înseamnă investiții în educație, cercetare și dezvoltare, în calitatea vieții din orașele și regiunile în care trăim. Sustenabilitatea presupune, de asemenea, sisteme economice durabile care să fie acceptate și susținute de societate. Pe acest complex tematic dorim să ne concentrăm în AHK Sustainabilityear 2022 și, printr-o serie de evenimente, să inițiem proiecte „verzi”, să provocăm la un dialog între actorii politici, economici și societatea civilă și să creăm idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil. Companiile germane sunt pregătite să își pună la dispoziție tehnologiile de care dispun, Know-how-ul și Best Practice, pentru a aduce relațiile economice bilaterale la un nou nivel.

Despre AHK România

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.