ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Atenție, transportatori! Aplicația TollRo trebuie reinstalată și conturile refăcute

Data:

TollRo trece în faza de producție, astfel că aplicația trebuie reinstalată, iar conturile refăcute, de la 1 octombrie ora 00:00, informează CNAIR.

Precizările CNAIR:

Versiunea finală a aplicației și a portalului web va fi disponibilă începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00.
 
Trecerea la noua versiune nu include migrarea datelor din Aplicația Pilot. Conturile de utilizator, datele companiilor și evidența vehiculelor introduse în perioada de pilotare nu vor fi transferate în sistemul final.
 
Pașii obligatorii pentru operatorii de transport care au folosit versiunea pilot:
• Descărcarea din nou sau actualizarea aplicației TollRo;
• Crearea unui cont nou de utilizator;
• Completarea datelor de identificare ale companiei;
• Înregistrarea din nou a vehiculelor tractoare și a remorcilor/semiremorcilor.
 
Canale oficiale de acces:
• Portal web: https://portal.etoll.ro/
 
Pentru a evita întreruperi în activitate, operatorilor de transport li se recomandă să pregătească din timp datele firmei și documentele de înmatriculare ale flotei și să descarce aplicația exclusiv prin canalele oficiale de mai sus.

După finalizarea cursei, nu uitați să vă deconectați din aplicația TollRo!

Pentru a evita calcularea în continuare a tarifului, este important ca, după încheierea deplasării, să vă deconectați din aplicație.
 
În cazul în care rămâneți conectați, există riscul ca deplasările personale ulterioare să fie asociate în continuare contului dumneavoastră, inclusiv atunci când vă deplasați cu alte mijloace de transport.
 
Ați încheiat cursa? Deconectați-vă din aplicația TollRo!
 

Pașii necesari în vederea accesării și utilizării aplicației TollRo

1. Accesarea platformei: Utilizatorul accesează platforma web TollRo https://portal.etoll.ro/ sau descarcă aplicația mobilă TollRo din App Store (iOS) ori Magazin Play (Android).
 
2. Crearea contului și autentificarea: Utilizatorul creează un cont completând datele solicitate și validând adresa de e-mail. Autentificarea se face cu credențialele create sau prin Passkey, cont Google, ROeID ori eIDAS.
 
3. Configurarea profilului și a vehiculelor: Utilizatorul își completează profilul și introduce datele vehiculului sau vehiculelor: număr de înmatriculare, țara de înmatriculare, categorie, MTMA, clasă EURO și alte informații necesare, după caz.
 
4. Selectarea serviciului: Din secțiunea „Servicii”, utilizatorul alege vehiculul și serviciul dorit:
• achiziționarea unei roviniete;
• achiziționarea unui tichet de rută;
• utilizarea serviciului TollRo cu urmărire GPS, pe baza Creditelor TollRo, după caz.
 
5. Completarea datelor specifice serviciului, după caz:
• pentru rovinietă: data de început și perioada de valabilitate;
• pentru tichetul de rută: masa și dimensiunile vehiculului, data și ora începerii călătoriei, punctul de plecare și destinația;
• pentru serviciul TollRo cu urmărire GPS: alimentarea Creditelor TollRo și pornirea sesiunii.
 
6. Verificarea comenzii: Utilizatorul verifică datele din sumar, apoi adaugă serviciul în coșul de cumpărături sau finalizează direct comanda.
 
7. Datele de facturare și termenii: Utilizatorul introduce datele de facturare, acceptă termenii și condițiile de utilizare și politica de confidențialitate, apoi alege modalitatea de plată.
 
8. Plata online – cu cardul bancar, prin intermediul procesatorului de plăți.
 
9. Confirmarea tranzacției: După confirmarea plății, se emite documentul electronic aferent serviciului achiziționat. Documentul este disponibil în contul utilizatorului, împreună cu istoricul tranzacțiilor și documentele emise. Factura aferentă achiziției este transmisă la adresa de e-mail comunicată de utilizator.
 
10. Utilizarea serviciului: Serviciul achiziționat se folosește în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și de termenii de utilizare ai platformei TollRo.
 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...