Banca Comercială Feroviara democratizează schimburile valutare

Începând din luna august şi până la finalul lunii septembrie 2015, Banca Comercială Feroviara preia cursul de schimb valutar de pe contul PRIMUS by BCF la casa de schimb.

Astfel, vânzarea şi cumpărarea de valută la costuri competitive, în condiţiile ofertei, nu mai sunt condiţionate de calitatea de client al Băncii Comerciale Feroviara. 

Concret, cursul valutar de schimb pe cont devine disponibil pentru orice persoană, fizică sau juridică, ce se adresează casei de schimb valutar BCF, în limita a 2000 EURO pe zi, pentru moneda europeană.

În 4 august, spre exemplu, Banca Comercială Feroviara cumpără EURO la preţul de 4.3950 lei şi vinde la preţul de 4.4120 lei, iar evoluţia de la o zi la alta poate fi urmărită direct pe site: https://www.bancaferoviara.ro/curs-valutar.

Ce înseamnă acest lucru şi cum ne ajută în viaţa de zi cu zi?

În general, băncile oferă clienţilor care-şi deschid un cont bancar un curs valutar mai avantajos decât clienţilor care cumpără sau vând valută în mod izolat, fără a intra într-o relaţie de colaborare pe termen lung. Banca Comercială Feroviara renunţă acum la această practică.

De altfel, la cursul de schimb oferit de contul PRIMUS by BCF, spread-ul (diferenţa dintre cursul de cumpărare şi cel de vânzare) este mai mic cu 15% decât cel mai mic spread standard la cele mai mari 10 bănci din România.

Produsul PRIMUS by BCF este un cont bancar lansat în anul 2014, transparent şi cuprinzător, la cele mai mici costuri de pe piaţă, după cum arată şi comparatorul de produse bancare disponibil pe platforma interactivă https://primus.elara.ro.

Banca Comercială Feroviara S.A. (www.bancaferoviara.ro) s-a lansat în anul 2009 cu un capital privat, integral românesc şi are în prezent 15 unităţi, în 11 oraşe importante ale ţării, oferind clienţilor săi, persoane fizice şi juridice, o gamă completă de servicii financiar-bancare, în lei şi valută.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.