Bode: Guvernul va anula PPP pentru Autostrada Comarnic – Brașov și A8 Tg. Neamț – Iași

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, în 27 ianuarie, că Guvernul va anula, prin ordonanță de urgență (OUG), parteneriatele public-private (PPP) pentru Autostrada Comarnic – Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii (A8).

“Mâine (28 ianuarie – n.r.), Guvernul va lua în discuţie şi va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov şi Dăncilă pentru Comarnic – Braşov devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic – Braşov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Noi vom veni în faţa Guvernului şi vom spune care sunt soluţiile pentru construirea Autostrăzii Comarnic – Braşov. Autostrada Comarnic – Braşov reprezintă un obiectiv major, se va realiza. Până începe construirea ei, avem obligaţia să găsim rute alternative”, a spus ministrul Transporturilor.

Lucian Bode a arătat că centurile ocolitoare Comarnic și Buşteni vor fi realizate din fonduri europene, iar pe zonele Sinaia şi Azuga, primarii au arătat că există rute alternative. “Vom avea toate avizele necesare pentru a construi acel drum”, a asigurat Bode.

Ministrul a arătat că, tot în ședința din 28 ianuarie a Executivului, va fi anulat şi parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii.

“Pentru autostrada Unirii Târgu Mureş – Iaşi, Guvernul Orban, prin proiectul de buget, a alocat întreaga sumă necesară finalizării revizuirii studiului de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, aproximativ 200 km, pe tronsonul Târgu Mureş – Iaşi mâine acel parteneriat public-privat va fi anulat. Se predă şi acest obiectiv către Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor va veni cu soluţia. Soluţia este una cât se poate de clară: finanţarea din fonduri europene a revizuirii studiului de fezabilitate şi pe acest tronson Târgu Neamţ – Iaşi vom avea anul viitor o documentaţie cap coadă studiu de fezabilitate revizuit de la Târgu Mureş până la Iaşi şi în acel moment putem discuta despre variante de finanţare. Este falsă ideea că nu avem finanţare, că nu avem fonduri europene, dar noi în acest moment nu ştim cât costă acest obiectiv. Când vom şti exact care este valoarea acestui obiectiv atunci putem să discutăm cu partenerii noştri din Comisia Europeană, cu instituţiile financiare europene să ne finanţeze acest obiectiv”, a explicat Bode.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.