Sistemul Call-center anticorupție reprezintă un mecanism reglementat, prin care statul asigură participarea cetățenilor și a angajaților la procesul de însănătoșire a instituțiilor publice. Deși denumirea de „call-center” ne duce cu gândul la un simplu instrument de comunicare, acesta are capacitatea de a produce efecte juridice imediate, așa cum vom vedea pe parcursul acestui articol.
Principalul act normativ care stă la baza funcționării sistemului este Ordonanța de Urgență a Guvernului 120/2005 privind înființarea Direcției Generale Anticorupție (DGA), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aceasta stipulează atributul DGA de a centraliza, stoca și pune la dispoziția autorităților abilitate datele privind apelurile primite, în condițiile legii.
Un aspect important de menționat, încă de la început, este că acest instrument este constituit în scopul sesizării de către cetățeni a oricăror fapte de corupție, indiferent de calitatea persoanelor implicate, asigurând preluarea apelurilor și transmiterea acestora către parchetul competent, conform legii.
Așadar, nu doar personalul MAI poate face obiectul denunțurilor realizate prin sistemul Call-center anticorupție ci orice funcționar public. De asemenea, și funcționarii publici pot utiliza acest canal de comunicare pentru a denunța faptele de dare de mită din partea cetățenilor cu care interacționează.
Sistemul este operațional 24/7 și este destinat exclusiv sesizării faptelor de corupție.

În concret, ce poate fi denunțat
- Luarea de mită: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani/foloase de către un funcționar MAI (polițist, jandarm, pompier, oficial de la pașapoarte/permise) în legătură cu atribuțiile de serviciu.
- Traficul de influență: atunci când cineva promite că poate interveni pe lângă un funcționar, în schimbul unei recompense.
- Darea de mită: cetățenii pot apela pentru a anunța presiuni sau condiționări ale actului administrativ.
- Abuzul în serviciu cu conotație de corupție: acțiuni ilegale întreprinse de funcționari, pentru a obține un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul.
Este important de reținut că nu pot fi sesizate contravenții la regimul rutier care nu implică acte de corupție, sau alte petiții/reclamații care nu intră sub incidența legislației penale anticorupție.
Promovarea interinstituțională: un efort comun
Deși este gestionat de DGA, sistemul Call-center anticorupție 0800.806.806 este promovat intens de diverse instituții, demonstrând o abordare „zero toleranță” la nivel național.
De altfel, cadrul normativ precizează că „instituțiile publice asigură afișarea de materiale informative la sediile proprii, respectiv distribuirea acestora către populație, în vederea popularizării acestuia. Materialele informative se pun la dispoziția instituțiilor publice, în mod gratuit, de Direcția Generală Anticorupție.”

Cazuistică
Pentru a înțelege impactul real, iată două exemple recente, în care intervenția a pornit de la un apel realizat la numărul de telefon 0800.806.806:
- La data de 13 ianuarie 2026, ca urmare a unui apel recepționat la sistemul telefonic Call-center anticorupție, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea și în baza delegării procurorului de caz din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unei infracțiuni de corupție.
În urma acestor activități, a fost surprins în flagrant un agent de poliție din cadrul poliției municipiului – Biroul Rutier, în timp ce primea suma de 1.000 de lei, cu titlu de mită, de la o persoană cu calitatea de martor denunțător.
Suma de bani ar fi fost remisă în scopul neaplicării unei sancțiuni contravenționale pentru o abatere la regimul rutier, faptă constatată anterior, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Față de agentul de poliție a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.

- În altă situație, la data de 30 decembrie 2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane fără calitate specială, după ce a remis suma de 2.000 de euro unui polițist, cu titlu de mită.
La data de 30 decembrie 2025, autorul, cu ocazia audierii în calitate de suspect privind săvârșirea anterior a infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului, pentru a-l determina pe polițistul care avea în cercetare dosarul penal să nu își îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle de serviciu și să efectueze urmărirea penală într-o manieră de natură a nu atrage răspunderea penală, i-a remis acestuia suma de 2.000 de euro cu titlu de mită, ocazie cu care a fost realizată activitatea de prindere în flagrant.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul parchetului de pe lângă tribunal, unde, după punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea acestei fapte de corupție, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Schimbarea sistemului începe cu fiecare dintre noi. Folosește sistemul Call-center anticorupție și contribuie activ la o societate așa cum ți-o dorești. Sesizarea ta contează!
Nicolae-Marius POPA
comisar-șef de poliție
Direcția Națională Anticorupție








