Câștigătorii Premiilor Mentor

MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat Premiile Mentor pentru Excelență în Educație unui număr de zece profesori și antrenori, în cadrul unui eveniment ajuns la cea de-a cincea ediție. În cadrul aceleiaşi gale a fost lansată noua ediție a programului, pentru al șaselea an consecutiv.

Invitatul de onoare al acestei ediții a Galei Premiilor Mentor a fost multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, care a vorbit despre importanța recunoașterii antrenorilor ce conduc generații întregi spre succes, dar a căror activitate rămâne în umbră, de multe ori fiind nerecompensată moral sau material.

Fiecare dintre cei zece laureați din cadrul acestei ediții a primit un premiu în valoare de 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de cunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi.

”În decursul celor cinci ani de când am lansat Premiul Mentor, am reușit să recunoaștem public munca și activitatea a 50 de dascăli de excepție. Totodată, am creat o platformă prin care comunități dintre cele mai diverse din România pot face nominalizări pentru această distincție. Am remarcat în timp că există o serie de trăsături comune ale mentorilor, cum ar fi devotamentul și entuziasmul. Este vorba despre oameni care și-au depășit rolul tradițional de dascăli sau antrenori și, fără a căuta nicio recompensă , și-au pus la bătaie timpul și cunoștințele și tot sufletul pentru a sădi valori în sufletul copiilor”, a declarat Kinga Daradics, CEO & Country Chairman MOL România.

Cei zece mentori din acest an au fost selectați de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, care a primit 441 dosare prin care au fost nominalizate 202 de persoane. La fel ca în cazul ultimelor trei ediții, unii dintre premianți au fost nominalizați a doua oară. Nominalizările pot fi repetate pentru ediţiile viitoare.

„Laureaţii acestei ediții au fost nominalizați atât de către foști elevi, de către tineri, discipoli de azi, cât și de către comunitățile unde își desfășoară activitatea. Nominalizările deosebit de frumoase reflectă relațiile de valoare mentor-discipol, decisive pentru destinul tinerilor”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Iată cine sunt mentorii distinși la cea de-a 5-a ediție:

Daniela Luminița Ceredeev, profesor de limbă și literatură română, Vatra Moldoviței

Dvorácsek Ágoston, profesor de fizică, Aiud

Ligia Letiția Jicman, profesor, antrenor de șah, Timișoara

Geanina Mangalagiu, profesor de chimie, Iași

Mircea Nistor, profesor de fizică, Hunedoara

Viorica Nistoroiu, profesor de pian, București

Nyiri Zoltán, profesor de pictură, Satu Mare

Peloc Mateiu, antrenor, Arad

Emilia Roșca, profesor de limbă franceză, Cluj

Székely Géza, profesor arte plastice, Cluj

Videoclipurile cu premianții:

https://www.youtube.com/user/MOLRomaniaSocial/videos

Înscrierile pentru ediția următoare a programului pot fi făcute până la data de 31 decembrie 2015.

Dosarele de nominalizare trebuie întocmite în conformitate cu anunțul Programului, ce poate fi citit la www.molromania.ro  și www.pentrucomunitate.ro.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări.

Grupul controlează 4 rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 12 țări, dintre care aproape 200 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit, înființată la Cluj în 2008, cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea, de reabilitarea lor. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.