CGMB a decis cât va costa reabilitarea Pasajului Unirii

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis, în șdința din 11 martie, cât va costa reabilitarea Pasajului Unirii: aproape 100 de milioane de lei. Urmează licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate și apoi cea pentru desemnarea constructorului – operațiuni ce vor dura ani buni.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

“Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii ‘Reabilitare/consolidare Pasaj Unirii’ (…) Finanţarea investiţiei se va realiza din bugetul propriu al municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de 97,1 milioane lei, iar durata de realizare a investiţiei este de 2 ani.

În raportul de specialitate al proiectului se arată că în 2017 au fost expertizate podurile şi pasajele din administrarea Administraţiei Străzilor, printre care şi Pasajul Unirii. Urmare a expertizării tehnice s-a ajuns la concluzia că se încadrează în starea tehnică IV, deci una nesatisfăcătoare.

“Pentru a asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei rutiere sunt necesare lucrări de reabilitare/consolidare a infrastructurii şi suprastructurii pasajului (…) Lucrările de intervenţie sunt necesare pentru remedierea deficienţelor constructive constatate şi a degradărilor apărute din infiltraţiile din apa freatică, îmbătrânirii hidroizolaţiei, de asemenea infiltraţii prin rosturile degradate şi prin fisurile apărute”, 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.