Cod Galben de ninsori, polei și vânt în Bulgaria în 5 ianuarie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Bulgaria că în 5 ianuarie va fi Cod Galben de ninsori, polei și vânt puternic în mai multe județe din această țară. 

Prognoza a fost emisă de Institutul Național bulgar de Meteorologie pentru județele Blagoevgrad, Haskovo, Yambol, Burgas, Varna și Dobrici.

“Agenția Infrastructura Rutieră recomandă șoferilor să plece la drum numai cu mașini echipate cu cauciucuri adecvate, să conducă cu viteză adaptată la condițiile meteorologice și să respecte instrucțiunile Poliției rutiere. Se recomandă tuturor conducătorilor auto să își echipeze autoturismele corespunzător, să consulte site-urile de specialitate înainte de a se deplasa în străinătate, iar cei aflați în trafic pe teritoriul Bulgariei și care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiți să apeleze telefonul de urgență 112”, precizează MAE. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.