Comma continuă să ofere produse performante pentru vehicule comerciale

Comma Oil, liderul britanic-brazilian în uleiuri de mașină şi substanţe chimice pentru întreținerea autovehiculelor și a vehiculelor comerciale, anunță că gama de uleiuri de motor pentru vehicule comerciale TransFlow a primit 14 aprobări de producător de echipamente originale (OEM). Aprobările OEM sunt oferite de 6 producători de vehicule comerciale de vârf, inclusiv Mercedes, MAN, Renault şi Volvo, şi impulsionează poziţia Comma ca autoritate de prim rang în producţia de lubrifianţi, aceasta fiind înregistrată la Asociaţia Tehnică Europeană a Producătorilor de Uleiuri (ATIEL) încă din 1997, se arată în comunicatul remis de Comma redacţiei.

Avantajele vaste oferite de TransFlow, recunoscute acum prin 14 aprobări de la producător, includ:

– respectarea normelor Euro 6 privind emisiile

– protecţia componentelor de posttratare a gazelor de eşapament

– creşterea economiei de combustibil

– creşterea intervalelor de drenare a uleiului

Gama TransFlow este disponibilă în variante cu ulei de tip complet sintetic, semisintetic şi mineral avansat, având conţinut scăzut de SAPS în diverse mărimi de la 5 l la 205 l. Gama include 11 uleiuri de motor şi este completată de uleiuri pentru cutia de viteze şi transmisie, lichide de răcire, uleiuri hidraulice şi unsori.

Mike Bewsey, Sales & Marketing Director la Comma, afirmă că „piaţa vehiculelor comerciale se schimbă – de la reglementări mai stricte privind emisiile, până la dorinţa de a obţine o economie de combustibil îmbunătăţită”.

“Odată cu aceste schimbări vine şi o orientare către uleiuri de motor cu viscozitate scăzută, de performanţă mai înaltă, semisintetice şi complet sintetice, şi suntem încântaţi că gama noastră satisface cerinţele variate ale pieţei. Companii din toată lumea se bazează mult pe parcurile lor de vehicule comerciale – timpul înseamnă bani şi nimeni nu îşi permite să aibă vehicule scoase din circuit”, adaugă el în comunicatul remis redacţiei.

Comma respectă Codul de bune practici al ATIEL, putând revendica legitim specificaţiile ACEA privind uleiurile. ATIEL este organismul responsabil pentru stabilirea de norme stricte de audit pentru dezvoltarea şi producţia de lubrifianţi de motor, şi este unicul validator, recunoscut de industrie, al cerinţelor de performanţă ale Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pentru a satisface cele mai înalte standarde internaţionale, toţi lubrifianţii Comma sunt produşi în conformitate cu specificaţiile Sistemului de Management al Calităţii Lubrifianţilor pentru Motoare European (EELQMS) şi ale Institutului American al Petrolului (API).

Toate produsele TransFlow sunt recomandate în datele de aplicaţie Comma, atât în varianta tipărită, cât şi online, la adresa CommaOil.com. Fiecare format este acum disponibil în opt limbi diferite – olandeză, norvegiană, poloneză, română, rusă, spaniolă, turcă şi engleză, gama fiind disponibilă în 29 de ţări în total.

Despre Comma (www.CommaOil.com)

Comma furnizează o gamă cuprinzătoare de lubrifianţi, substanţe chimice şi produse de întreţinere de clasă mondială destinate vehiculelor de pasageri, vehiculelor comerciale uşoare şi pentru transport greu, iar acestea sunt distribuite în peste 40 pieţe din toată lumea, atât pentru mecanicii profesionişti cât şi pentru automobilişti.

Toate produsele Comma îndeplinesc cele mai înalte standarde internaţionale de siguranţă şi sunt supuse unor proceduri riguroase de testare şi control al calităţii în fiecare etapă a procesului de fabricaţie.

Comma a fost înfiinţată în 1965, ca fabrică privată de procesare a uleiului, devenind, în 2012, o divizie operaţională deţinută integral de Cosan S.A. din São Paulo, Brazilia. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.