UNTRR: Congresul FNTR Franța, dedicat ”deschiderii drumurilor” și mai puțin liberalizării pieței europene de transport rutier

tir-camion-5-protestUNTRR consideră cel de-al 71-lea Congres al Federației Naționale a Transporturilor Rutiere din Franța (FNTR) – ce a avut loc la Paris în perioada 16-17 noiembrie – “un eveniment de nivel înalt al transporturilor rutiere” dedicat “deschiderii drumurilor“, dar mai puțin liberalizării pieței europene de transport rutier.

Iată precizările UNTRR:

FNTR este principala organizație profesională de transport rutier de mărfuri din Franța, reprezentând companii de toate dimensiunile (companii mari, grupuri, IMM-uri) și toate specializările.

Congresul FNTR din acest an a reunit numeroși transportatori rutieri francezi, precum și reprezentanți la nivel înalt ai autorităților franceze și ai Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere – IRU. Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR a participat la acest eveniment, alături de reprezentanți ai altor asociații profesionale din Olanda, Finlanda, Marea Britanie, Spania, Danemarca și țările nordice invitate de FNTR.

PROVOCAREA NOILOR TEHNOLOGII ȘI VIITORUL TRANSPORTURILOR RUTIERE

“În ADN-ul transporturilor rutiere a fost mereu capacitatea de a ști să se adapteze” a declarat Jean-Christophe PIC, Președintele FNTR, explicând că tematica Congresului privind “deschiderea drumurilor” reprezintă deschiderea industriei transporturilor rutiere din Franța față de noile provocări tehnologice și digitale care conturează transportul viitorului, prin asimilarea acestora. Sectorul GNV (gaz natural pentru vehicule) este în creștere în Franța, iar FNTR investește în dezvoltarea utilizării GNV în transportul rutier de mărfuri. Delphine BATHO, fost ministru francez al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei a recunoscut că la acest moment, GNV este soluția “matură” pentru dezvoltarea durabilă a transportului rutier de mărfuri.

Salutând demersurile FNTR pentru operațiunile de transport rutier complet digitalizate, Umberto de Pretto – Secretarul General IRU, a subliniat abordarea ambițioasă a Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere – IRU privind inovarea, punând accentul pe inițiative precum eTIR – sistemul electronic de tranzit la nivel mondial – și e-CMR. Participând la dezbaterea FNTR dedicată “transportului de mâine”, Secretarul General IRU a apreciat semnarea de către Guvernul francez a protocolului adițional al Convenției CMR privind digitalizarea documentului CMR, evidențiind importanța colaborării IRU cu partenerii francezi pentru digitalizarea documentelor de transport rutier, contribuind la eficientizarea lanțului logistic.

FRANȚA SE OPUNE LIBERALIZĂRII PIEȚEI TRANSPORTURILOR RUTIERE EUROPENE

Alain VIDALIES, Secretar de Stat pentru Transporturi a declarat că Franța, alături de Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Luxemburg au comunicat Comisiei Europene voința lor comună în ceea ce privește reglementarea pieței europene a transporturilor rutiere și apărarea valorilor sociale europene. Oficialul francez a menționat mobilizarea Franței, alături de prietenii germani, pentru apărarea construcției europene, considerând că UE nu trebuie să fie “vestul sălbatic” al liberei concurențe și arătând că Franța și Germania se opun categoric liberalizării pieței, până la rezolvarea problemei dumping-ului social, solicitând discutarea acestei probleme în cadrul următorului Consiliu European al Miniștrilor de Transport.

În opinia sa, Decretul francez privind detașarea în domeniul transporturilor rutiere (aplicarea loi Macron privind salariul minim) contribuie la re-echilibrarea diferențelor fiscale și sociale din acest sector între Statele Membre UE, conform principiului plată egală pentru muncă egală în același loc. Guvernul franceză sprijină înființarea unei Agenții europene pentru transportul rutier, care reprezintă singurul răspuns posibil și eficient în aplicare corectă a normelor, de către statele membre.

Conform FNTR, legislația franceză privind salariul minim și detașarea (loi Macron) riscă să fie ineficace, pentru că nu rezolva problema contribuțiilor sociale mult mai mari plătite de companiile franceze față de competitorii lor din alte țări europene cu un cost redus al forței de muncă. FNTR susține necesitatea unei reforme europene privind reglementarea activității lucrătorilor mobili din sectorul transporturilor rutiere (remunerație minimă și protecție socială minimă).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.