Dăncilă și-a înființat departament de monitorizare a investițiilor

Premierul Viorica Dăncilă și-a înființat un departament pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, în cadrul Guvernului și subordinea directă a prim-ministrului.
 
 
Viorica Dăncilă a precizat în 3 iulie, în debutul ședinței Guvernului, că vrea să urmărească fiecare mare proiect.
 
Noul departament va furniza rapoarte săptămânale privind stadiul lucrărilor și respectarea termenelor.
 
„România are nevoie de proiecte de dezvoltare, iar cine nu respectă termenele asumate pleacă acasă, fără excepţie”, a declarat Dăncilă.
 

Aceasta a insistat că Executivul acordă în acest an o atenţie deosebită investiţiilor: „În primele cinci luni, plăţile pentru proiectele de investiţii, atât din fonduri guvernamentale, cât și din fonduri europene, au fost cu 30% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, ridicându-se la valoarea de 9,6 miliarde lei”. 

Viorica Dăncilă a mai afirmat că, pentru încurajarea investiţiilor private, Ministerul Finanţelor a pus miercuri în consultare publică noi măsuri prin care mediul de afaceri să poată accesa mai uşor două scheme de ajutor de stat pentru proiecte cu impact major în economie şi pentru cele destinate dezvoltării regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.