DB Schenker susţine voluntariatul prin Green Endorsement

DB Schenker Logistics Romania susţine campania Green Endorsement, lansată de Publicis Groupe împreună cu iniţiativa „Plantăm fapte bune în România” şi peste 30 de companii.

Voluntarii participanţi la acțiunea de împădurire naţională organizată de „Plantăm fapte bune în România” vor primi, începând cu această lună, certificatul Green Endorsement, recunoscut de cele mai importante companii din ţară.

Astfel, un număr cât mai mare de persoane sunt încurajate să se alăture acţiunilor de mediu alături de „Plantăm fapte bune în România”, pentru care vor primi un certificat Green Endorsement Basic sau Green Endorsement Pro.

Prima acţiune a anului 2016 va avea loc în 19 martie în judeţele Giurgiu, Vâlcea, Timiş, Buzău, iar în 26 martie în judeţul Iaşi.

Acţiunile vor fi continuate cu îngrijirea plantaţiilor (atât cele de anul acesta, cât şi cele din anii anteriori). În toamnă o campanie masivă de împădurire va avea loc în mai multe judeţe.

Implicarea DB Schenker va continua pe termen lung. În cei trei ani de când compania susţine iniţiativa „Plantăm fapte bune” s-a înlesnit plantarea şi îngrijirea, cu ajutorul voluntarilor şi a celorlalte companii – partenere, a peste 21 de hectare.

De asemenea, DB Schenker este partener strategic al „Plantăm fapte bune în România”, întrucât compania asigură în fiecare an transportul uneltelor în zonele de plantare.

Implică-te împreună cu DB Schenker pentru a construi un viitor verde!

Voluntarii organizatori se pot înscrie la link-ul acesta, iar voluntarii plantatori aici.

DB Schenker

DB Schenker reprezintă divizia de transport şi servicii logistice a grupului Deutsche Bahn. Compania este al doilea furnizor global de transport şi servicii logistice, datorită rezultatelor financiare şi a performanţei. În anul financiar 2014, DB Schenker a generat o cifră de afaceri de 19.8 miliarde euro, aproximativ 50 procente din capitalul grupului DB. Acest succes se datorează, în primul rând, celor 95.000 angajaţi DB Schenker, a căror activitate se bazează pe calitate şi satisfacţia clienţilor.

DB Schenker Logistics Romania

Cu cinci sucursale şi peste 60 de puncte de lucru în toate regiunile ţării şi peste 1.100 de angajaţi, DB Schenker Logistics este furnizorul de top care acoperă perfect piaţa naţională.
Compania oferă o gamă completă de servicii de transport (rutier: camioane complete şi parţiale, transporturi în regim de grupaj) operaţiuni aeriene, maritime şi feroviare, servicii vamale, operaţiuni portuare, târguri şi expoziţii sau servicii de relocare, adaptate la nevoile partenerilor săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.