Decebal Popescu: „Impozitarea diurnelor nu este un accident, ci un abuz“

Suspendate in Ajun de Craciun, dupa doua zile de negocieri cu presedintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, si cu ministrul Finantelor, Darius Valcov, controalele inspectorilor ANAF pe impozitarea diurnelor continua sa dea fiori transportatorilor. Decebal Popescu, reprezentantul ales de transportatori sa discute cu oficialii de la Finante pe problema diurnelor, ne-a relatat cum s-au derulat intrevederile si care sunt asteptarile.

Ziua Cargo: Cum s-a obtinut suspendarea controalelor?

Decebal Popescu: Totul a inceput in 22 decembrie, la solicitarea a doua companii din Prahova, controlate de inspectorii ANAF si sanctionate cu sume astronomice. A fost momentul de mobilizare generala a transportatorilor. Nu au mai tinut cont de asociatii si au venit la Bucuresti pentru gasirea unei solutii. Pe 23 decembrie a fost intalnirea cu presedintele ANAF, Ştefan Diaconu, si ulterior, in aceeasi zi, cu ministrul Darius Valcov. A urmat asteptarea acelei adrese lamuritoare din partea MFP, care a venit pe 30 decembrie. Noi spunem ca este mai mult pozitiva decat negativa, dar in niciun caz nu pune punct problemei. Anul acesta au fost deja doua intalniri in tara ale transportatorilor, pe zone, si probabil ca au fost si altele de care nu stiu. A urmat intrevederea din 12 ianuarie, la ora 18.00, cu ministrul Finantelor, care ne spusese sa venim cu argumente la obiect pe partea cu diurna si cu propuneri de modificare a Codului fiscal. Am convenit ca solutia pe care o putem aborda in acest moment, ca sa inchidem ideea de retroactiv – este interpretarea pe legislatia fiscala data de Comisia Centrala Fiscala. Se va convoca, de catre ministru, aceasta comisie, iar decizia ei va deveni ordin de ministru. Am mai convenit ca pe 26 ianuarie sa ne prezentam intr-o formula mult mai restransa, doar cu specialisti si cu date, cu propuneri de modificare a Codului fiscal.

Ce rol are Comisia Fiscala Centrala?

Se convoaca atunci cand exista doua abordari diferite de catre acelasi organism, in speta ANAF, asupra unei problematici – in cazul nostru diurna. In aceeasi perioada comparabila din punct de vedere legislativ – deci fara vreo schimbare de legislatie – inspectorii ANAF au controlat si au decis cand intr-un fel, cand in altul.

Daca lucrurile evolueaza asa cum speram, cand ar trebui sa se clarifice situatia?

Comisia Fiscala Centrala ar trebui sa transmita lamurirea in data de 15 februarie. Finalitatea speram sa fie o reglementare speciala pe domeniul transporturilor rutiere, asa cum exista in cel al aeronauticii civile sau, in general, in domeniul personalului navigant. Mai departe nu putem stabili la acest moment termene precise. Am agreat termenul de 15 februarie, in ipoteza ca vom reusi sa depunem documentele in timp util la minister.

Cum se face ca Decebal Popescu a ajuns „varf de lance“ intr-un demers atat de important pentru transportatori, fara a avea macar statutul de membru intr-o asociatie patronala?

Tocmai datorita acestui fapt am si fost propus pentru a conduce delegatia. Am capatat statutul de „Elvetia“. In orice caz, sunt increzator 99% ca vom rezolva problema pentru intreaga industrie – pentru ca aici nu vorbim numai despre impactul asupra transportatorilor, ci si pe orizontala, deoarece sunt mult prea multe ramuri care depind de noi.

Vorbim, in primul rand, despre principalul nostru creditor: societatile de leasing si bancile. Apoi, sunt societatile de asigurari, care depind, de asemenea, in mare masura de noi. Mai sunt furnizorii de carburant, producatorii de camioane, service-urile, producatorii de piese, scolile de soferi s.a. Impactul este major, iar ce am calculat eu pana in momentul de fata, fara activitatile conexe indirecte, se duce undeva la 1,9 miliarde de euro, suma ce vine inclusiv din disponibilizarea a aproximativ 300.000 de angajati care lucreaza in sistem.

Reprezentantii statului cu care ati vorbit au inteles acest risc?

Lucram la un studiu pentru a avea date complete legate de impactul pe care l-ar avea actuala interpretare a legii, insa va asigur ca semnalul a ajuns la cel mai inalt nivel in stat. Se cunoaste gravitatea situatiei, iar autoritatile de la varf realizeaza ce se poate intampla. Daca trec insa de partea cealalta a mesei, imi dau seama ca schimbarile legislative si modificarile de genul celor solicitate de noi nu se pot face peste noapte. Ei nu conduc o firma privata, unde sa poata spune: „De maine introduc regula asta“.

La ora actuala, transportatorii sunt mai linistiti?

In urma circularei transmise de presedintele ANAF, pe 23 decembrie, toate controalele sunt suspendate. Atentie: nu sunt anulate! Lumea este in continuare foarte agitata, iar suspendarea asta nu ii face pe transportatori decat sa stea in priza, ceea ce este bine. Pe de alta parte, nu poti sa-i spui companiei din Ploiesti care are de platit 980.000 de euro (din sanctiunile pentru neimpozitarea diurnelor) sa stea linistita, in conditiile in care are o cifra de afaceri de 3 milioane de euro. Poate omul acela sa doarma linistit doar pentru ca actul s-a suspendat?

Avand in vedere aceasta stare, aveti convingerea ca lucrurile se vor rezolva?

Sunt optimist si cred ca, in cele din urma, va fi o decizie politica, care nu poate fi decat in favoarea noastra. Bineinteles, si noi incurajam stoparea evaziunii, iar acesta trebuie sa fie un mesaj foarte clar pe care il transmitem. Probabil ca si in randul nostru exista firme evazioniste – discutam in special de firme care azi sunt, maine nu mai sunt – dar deja nu mai este treaba noastra. Nu poti sa omori o industrie intreaga daca ai auzit sau ai senzatia ca un sofer castiga prea multi bani. Aceasta, din pacate, a fost prima reactie a autoritatilor: „Dar nu vi se pare ciudat ca un sofer castiga prea multi bani din diurna si prea putini din salariu? Adica dumneavoastra imi spuneti mie ca isi poate intretine familia cu 800 de lei si mananca de 1.500 de euro pe luna?“. Replica noastra a fost: dar la profesori, la medici, de ce nu va ganditi la fel? Doar si ei au tot 800 lei salariu, doar ca ei, din pacate, nu sunt trimisi in deplasare, sa poata beneficia de o indemnizatie din care, pana la urma, isi salveaza maximum posibil. Este o realitate a pietei. De altfel, toata zona Central-Est-europeana – pe care o consideram principalul concurent al nostru – lucreaza in acelasi sistem si nici in Germania sau in Belgia diurnele soferilor nu sunt impozitate.

Credeti ca tot ce s-a intamplat este un accident?

Nu. Consider ca este o reactie mult prea exagerata, un abuz al autoritatilor, in dorinta de a da bine in fata celor care le cer socoteala – in speta FMI, Comisia Europeana etc – si pentru a recupera, poate, reducerea aceea de CAS, care nu este o masura proasta, ci una foarte buna a Guvernului Ponta, doar ca a venit intr-un moment nepotrivit si vanduta in societate intr-un mod gresit. Timp de 20 de ani am avut o anumita interpretare a legislatiei si brusc, in timpul jocului, s-a schimbat regula. A spune ca este o intamplare si a reduce raspunderea doar la nivelul inspectorilor locali de la Ploiesti mi se pare o exagerare.

Care este tinta finala a discutiilor cu MFP si ANAF?

Vreau, totusi, sa incheiem intr-o nota pozitiva: la discutia din 12 ianuarie cu ministrul Darius Valcov, ni s-a spus sa venim cu propuneri inclusiv pe partea de acciza. Suntem intr-un dialog constructiv, acceptam ideea ca astfel de modificari legislative nu se pot face peste noapte, dar pe noi, in bransa noastra, nu ne incalzeste inca o suspendare. Deja este a treia oara cand vorbim despre impozitarea diurnelor (au mai fost discutii in 2011 si 2013). Vrem o decizie pe termen lung, armonizarea Codului fiscal cu Codul Muncii in ceea ce ne priveste si, bineinteles, a Codului Muncii cu Regulamentul 561, pentru ca aici este o alta mare problema pe care o intampina sectorul de transport. Şi toate astea se pot regasi intr-o reglementare speciala, de care sa beneficieze transporturile rutiere.

„In problema diurnelor nu exista «gri». Continuarea controalelor cu aceeasi interpretare a legii ar duce la inchiderea tuturor firmelor de transport.“

Interviu realizat de
Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.