Dezvoltarea relaţiilor economice cu Polonia şi ţările baltice, prioritară pentru CCIB

Dezvoltarea relaţiilor economice cu Polonia şi ţările baltice, prioritară pentru CCIBSorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Marcin Wilczek, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Polone în România.

În deschiderea întâlnirii, Dimitriu a realizat o prezentare succintă a Camerei bucureştene şi a sistemului cameral românesc, subliniind recunoaşterea de care se bucură organizaţia noastră în ţară şi străinătate şi punctând câteva particularităţi ale activităţii CCIB.

„Dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale cu Polonia şi ţările baltice, constituie o prioritate în strategia CCIB. În acest context, apreciem că deschiderea de către CCIB a unui birou de reprezentare în Polonia, dublat de o expoziţie permanentă cu produse realizate în România va contribui la valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite de ambele pieţe, ţinând seama şi de o anumită complementaritate a celor două economii”, a declarat preşedintele CCIB.

În opinia lui Sorin Dimitriu, organizarea în capitala României a unei „Zile a oportunităţilor de afaceri” dedicată Poloniei, urmată de organizarea unei misiuni economice în această ţară, dar şi a unei „Săptămâni a produselor poloneze la Bucureşti” pot reprezenta, de asemenea, paşi concreţi şi eficienţi în direcţia dinamizării relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două ţări.

Excelenţa Sa Marcin Wilczek a apreciat potenţialul pieţei româneşti, subliniind interesul firmelor poloneze pentru investiţii în ţara noastră, România fiind un adevărat hub pentru Republica Moldova, Bulgaria şi chiar Turcia. Pe de altă parte, ambasadorul Poloniei a încurajat companiile româneşti să ia în calcul dezvoltarea unor afaceri în ţara sa.

Polonia este a şasea ţară a Uniunii Europene din perspectiva populaţiei, a suprafeţei, dar şi ca produs intern brut. La finele semestrului I al anului 2016, Polonia era al cincilea partener comercial al ţării noastre din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale (2,1 miliarde euro), cu o pondere de 4% în comerţul României, fiind a noua piaţă de destinaţie a mărfurilor româneşti şi a cincea ţară de origine a produselor intrate la import.

relatii-economice-si-comerciale-cu-polonia-si-tarile-baltice

La 31 iulie 2016, conform datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, în România erau înregistrate 894 societăţi cu capital polonez, cu un capital investit de 383 milioane euro, ceea ce plasează Republica Polonă pe locul 18 în topul ţărilor investitoare în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.