ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

DRDP Timișoara, dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED

Data:

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a fost dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED de mari dimensiuni, pentru informarea în timp real a șoferilor.

Astfel, conducătorii auto vor fi avertizați din timp asupra producerii evenimentelor rutiere, efectuării lucrărilor, instituirea restricțiilor de circulație, asupra condițiilor de trafic sau a altor situații neprevăzute.

Șase dintre remorcile cu panouri LED vor fi utilizate pe autostrăzile administrate de DRDP Timișoara. Celelalte cinci vor fi repartizate secțiilor DRDP Timișoara (Timișoara, Arad, Deva, Caraș-Severin și Producție), pentru informarea participanților la trafic pe drumurile naționale. 
 
„Le recomandăm șoferilor să urmărească mesajele afișate pe aceste panouri și să își adapteze din timp deplasarea și viteza la condițiile din trafic. O informare la momentul potrivit poate contribui la creșterea siguranței și la evitarea întârzierilor cauzate de incidente sau lucrări”, a transmis DRDP Timișoara.
Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...