Eturia a investit peste 200.000 euro în inspecţii de hoteluri şi documentare

În cei 8 ani de activitate, agenţia de turism Eturia, specializată în vacanţe personalizate către destinaţii exotice, a investit peste 200.000 de euro în deplasările angajaţilor pentru a testa şi verifica fiecare serviciu aflat în portofoliul agenţiei, de la hoteluri de toate felurile şi până la restaurante, autocare sau alte servicii conexe.

Au fost organizate infotripuri pentru angajaţi în ţări cunoscute precum Republica Dominicană, Cuba, China, Mexic, SUA şi până la unele mai puţin cunoscute precum Uganda, Etiopia, Vietnam sau Namibia.

În 2014, agenţia a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5,3 milioane de euro.

Agenţia de turism Eturia împlineşte în această lună 8 ani de activitate. Cu peste 120 de ţări în portofoliu şi peste 15.000 de clienţi, Eturia se numără printre primele agenţii din România care s-au specializat pe destinaţii exotice, convingând companiile aeriene şi partenerii din toată lumea să reducă preţurile pentru turiṣtii români.

“8 ani este o perioadă în care am acumulat experienţă şi am învăţat cum să fim mai aproape de clienţi, cum să-i ascultăm şi să le oferim vacanţa pe care şi-o doresc. Agenţia noastră a crescut datorită încrederii pe care ne-au acordat-o clienţii, în 98% din cazuri cei care au călătorit cu noi ne recomandă mai departe. Acest lucru nu este întâmplător, majoritatea specialiştilor noştri au şi vizitat destinaţiile pe care le vând. Ne dorim clienţi mulţumiţi şi calitate, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă există transparenţă totală”, a declarat Sorin Stoica, Owner & CEO, Eturia.

Creşterea profitului prin motivarea angajaţilor

Încă de la înfiinţare, Eturia şi-a propus să se axeze pe calitate, vacanţe personalizate şi comunicarea transparentă cu clientul. Cei 30 de angajaţi ai agenţiei au vizitat măcar o dată una dintre destinaţiile promovate.

Destinaţii precum Japonia, Mexic, Republica Dominicana, Cuba sau Statele Unite ale Americii au trecut prin ochiul critic al agenţilor de turism angajaţi Eturia.

Investiţia în călătoriile angajaţilor a ajuns la peste 200.000 de euro în cei 8 ani de activitate ai agenţiei şi continuă să crească în fiecare an. În 2015 s-a investit mai mult în inspectarea celor mai solicitate destinaţii, precum Republica Dominicană, Cuba sau Mexic.

Vacanţe personalizate cu reducere de 888 euro

Pentru a celebra aniversarea de 8 ani, Eturia lansează în luna iunie o promoţie prin intermediul căreia turiştii pot alege din 88 de vacanţe, beneficiind de reduceri de până la 888 euro/cuplu.

Detalii, la www.eturia.ro.

Top destinaţii solicitate de români în 2014

În ultimul an, tot mai mulţi turişti români aleg să-şi petreacă concediul în Republica Dominicană. Agenţia a trimis în 2014 peste 750 de turişti români în această destinaţie.

Cuba, Indonezia şi Thailanda sunt următoarele destinaţii în top, având 634, respectiv 586 şi 468 de turişti trimişi de Eturia.  Când vine vorba de plajă, se mai adăugă în clasament Mexic, Mauritius şi Maldive, dar încep să prindă şi destinaţii precum Costa Rica, Argentina sau Cambodgia.

Pentru cei cu bugete mai mici, o bună opţiune în 2014 a fost şi Portugalia. Pentru cei cu bugete mai mari, Eturia a scos pe piaţă pentru acest an şi circuite în Australia sau Noua Zeelandă.

Eturia, gândită ca agenţie tailor made, a vândut în cei opt ani de activitate peste 11.000 de pachete de vacanţă personalizate şi destinaţii exotice. Din cei peste 15.000 de turişti care au ales serviciile agenţiei Eturia, peste 75% sunt clienţi fideli. Fără a fi considerată o agenţie de turism exclusivistă, ofertele sale includ la ora actuală 120 de destinaţii din întreaga lume, cele mai solicitate fiind Republica Dominicană, Maldive, Cuba şi Mexic.

Înfiinţată în anul 2007, compania dezvoltă 3 direcţii principale de business: vacanţe personalizate pentru turiştii cu bugete medii de vacanţă, vacanţe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif şi vacanţe de lux pentru clienţii care doresc destinaţii mai puţin accesibile. În anul 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 5,3 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.