Fuziunea Holcim – Lafarge, aprobată de CE

Comisia Europeană a aprobat fuziunea dintre producătorii de ciment Holcim şi Lafarge, care urmează să se încheie în prima jumătate a anului viitor şi presupune şi vânzarea unor active deţinute de cele două companii, Lafarge urmând să renunţe la operaţiunile pe care le conduce în România.

„În urma discuţiilor cu Comisia Europeană, Holcim şi Lafarge au finalizat lista cu activele la care va renunţa în Europa, cu excepţia unei mici schimbări legate de activele din Franţa“, se arată într-un comunicat al celor două companii.

În cazul României, vor fi vândute operaţiunile producătorului francez de ciment Lafarge, care deţine două fabrici de ciment, la Medgidia şi Hoghiz, şi o staţie de măcinare, la Târgu Jiu.

De cealaltă parte, Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.