GLS publică primul raport de responsabilitate corporativă

Acţiunile responsabile faţă de oameni şi faţă de mediul înconjurător reprezintă un principiu important pentru GLS. Furnizorul european de servicii de coletărie îşi dovedeşte implicarea socială, activităţile de mediu şi progresele înregistrate în acest sens în primul său raport de responsabilitate corporativă. 

Soluţii de transport ecologice şi economice, certificări ISO pentru sistemul de management de mediu şi implicare în diverse proiecte sociale  – cel mai recent raport al GLS Group oferă informaţii detaliate cu privire la strategia de responsabilitate corporativă a companiei. Numeroasele exemple practice ilustrează modul în care diferitele companii naţionale sunt active în mod conştient din punct de vedere ecologic şi social, în timp ce îşi cresc eficienţa şi promovează dezvoltarea.

Una dintre priorităţi este reprezentată de iniţiativa de mediu ThinkGreen a companiei GLS. GLS şi-a stabilit obiective de mediu, iar simultan încurajează şi controlează activităţile de mediu la nivel de grup şi analizează succesul companiilor naţionale.

Furnizorul de servicii de coletărie oferă informaţii şi despre iniţiativa ThinkSocial, care acoperă toate activităţile GLS cu privire la relaţiile corecte şi oneste cu publicul şi cu angajaţii companiei, cu partenerii de transport şi cu agenţii de livrare ai acestora.

Rezultate cuantificabile obţinute în desfăşurarea activităţilor de mediu

Din punctul de vedere al soluţiilor ecologice, GLS Group prezintă primele rezultate ale măsurilor sale. “În ultimii doi ani financiari, am reuşit să reducem totalul emisiilor de dioxid de carbon sau de gaze cu efect de seră cu patru procente – în pofida volumelor tot mai mari de colete”, spune Rico Back, CEO al GLS. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.